Eveniment

Bugetul pentru anul 2015 a trecut de Parlament. Consiliul Fiscal are „rezerve serioase“ privind ţinta de deficit

Bugetul pentru anul 2015 a trecut de Parlament. Consiliul...

Autor: Claudia Medrega

22.12.2014, 00:06 235

Bugetul, cel mai important act al unui an fiscal, are în sfârşit girul Parlamentului, însă Consiliul Fiscal este sceptic în ceea ce priveşte posibilitatea încadrării în 2015 în ţinta de deficit stabilită la 1,83% din PIB, în condiţiile menţinerii cheltuielilor în parametrii din buget, având în vedere supraestimarea semnificativă a veniturilor fiscale în buget.

Guvernul mizează pentru anul vi­itor pe venituri de 226,4 mld. lei, iar cheltuielile bugetare sunt estimate la 239,4 mld. lei, deficitul fiind de 13 mld. lei.

Ajustarea fiscală va continua anul viitor, deficitul bugetar urmând să fie redus sub nivelul agreat pentru 2014, de 2,2% din PIB. Proiectul de buget include o ţintă de deficit cash de 1,83% din PIB şi un deficit de 1,2% din PIB în termeni ESA, în concordanţă cu îndeplinirea obiectivului bugetar pe termen mediu (MTO) care anul viitor se situează la 1% din PIB în termeni structurali. Proiectul legii bugetului de stat pe anul 2015 a fost aprobat ieri cu 339 de voturi „pentru“ şi 141 „împotrivă“, un scor comparabil fiind obţinut şi în cazul bugetului asigurărilor sociale.

„La nivel agregat, veniturile fiscale apar ca fiind potenţial supraevaluate cu circa 2,35 mld. lei (0,33% din PIB), în condiţiile în care MFP ia probabil în calcul în proiecţia de venituri un impact favorabil din partea unei îmbunătăţiri a gradului de colectare a veniturilor. Consiliul Fiscal reiterează însă opinia sa anterioară conform căreia câştigurile din măsurile de îmbunătăţire a colectării sunt imposibil de evaluat ex ante şi că o abordare prudentă, de altfel cerută în mod expres de Legea responsabilităţii fiscal-bugetare, impune luarea în calcul doar ex post a unor eventuale asemenea plusuri de venituri“, se arată în opinia detaliată a Consiliului Fiscal cu privire la Legea bugetului de stat şi Legea bugetului de asigurări sociale pentru anul 2015.

Anul viitor vor rămâne în vigoare reducerea contribuţiilor de asigurări sociale cu cinci puncte procentuale şi scutirea de impozit a profitului reinvestit, măsuri care vor avea un impact negativ cumulat asupra veniturilor bugetare de peste 7 mld. lei. Reducerea cotei impozitului pe construcţii speciale de la 1,5% la 1% ar urma să creeze un gol de venituri de aproape 550 mil. lei. Toate măsurile de politică fiscală care afectează veniturile anului 2015 vor avea un impact bugetar negativ de circa minus 4,2 mld. lei cumulat.

Pe partea de cheltuieli, măsurile de politică fiscală pregătite pentru 2015, precum majorarea salariilor din învăţă­mânt şi sănătate sau creşterea salariului de bază minim, au un impact cumulat de aproape 5 mld. lei.

În opinia Consiliului Fiscal, Ministerul Finanţelor a supraevaluat cu 300 mil. lei încasările din impozitul pe profit, cu 280 mil. lei veniturile din impozitul pe venit şi salarii, cu 550 mil. lei încasările din impozite pe taxe şi proprietate, cu 630 mil. lei veniturile din taxa pe valoarea adăugată şi cu 420 mil. lei veniturile din contribuţii sociale.

Raportat la valoarea PIB pentru 2015 estimată de Comisia Naţională de Prognoză la 709,7 mld. de lei, nivelul încasărilor bugetare va coborî sub 32% din PIB, astfel că 2015 se profilează în scenariul bugetar al autorităţilor ca fiind unul dintre cei mai slabi ani din punctul de vedere al colectării bugetare din ultimul deceniu.

Pentru acest an autorităţile au mizat iniţial pe venituri de 216,8 mld. lei, în creştere cu 8,4% faţă de încasările efective din 2013. După a treia rectificare bugetară nivelul veniturilor a fost majorat la 217,4 mld. lei, adică o creştere de 8,7% comparativ cu sumele efectiv colectate în 2013. Execuţia bugetară după primele zece luni indică un avans al veniturilor de 6,5%.

De-a lungul timpului, guvernele au propus, în mod uzual, proiecte de buget optimiste, supraestimând creşterea economică şi veniturile bugetare, iar ipotezele au fost ulterior infirmate de realitate şi a fost nevoie de măsuri brutale pentru echilibrarea bugetului, precum majorarea TVA, tăierea salariilor sau „taxa pe stâlp“.

Ministerul Finanţelor promite că va face anul viitor investiţii de 44,7 mld. lei, mai mari cu aproape 24% faţă de sumele programate în acest an, însă optimismul se fundamentează pe o creştere semnificativă a sumelor aferente proiectelor cu fonduri europene, în timp ce sumele cheltuite pentru investiţii finanţate integral de la buget vor înregistra o creştere modestă.

Rămâne de văzut dacă anul viitor se va concretiza optimismul Finanţelor având în vedere că „istoricul“ nu este foarte încurajator la capitolul investiţii.

Cheltuielile de natura investiţiilor sunt proiectate să înregistreze o creştere consistentă în anul 2015 (Ă8,6 mld. lei), atât la nivelul componentei aferente proiectelor cu finanţare din fonduri europene post-aderare (Ă6,2 mld. lei), cât şi la nivelul componentei cu finanţare exclusiv internă (Ă2,3 mld. lei) faţă de estimările de cheltuieli din cea de-a treia rectificare bugetară din anul 2014 care, în opinia Consiliului fiscal, sunt extrem de puţin probabil a se materializa la nivelul indicat.

Mai mult, în opinia Consiliului fiscal, încadrarea în anvelopa de cheltuieli cu bunuri şi servicii – care reprezintă factorul principal al ajustării structurale programate – apare drept incertă din perspectiva evoluţiilor istorice, cu atât mai mult cu cât nu este clar care sunt sursele concrete ale economiilor de cheltuieli programate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO