Eveniment

Bulgaria, cea mai expusă la riscul de contagiune

Bulgaria, cea mai expusă la riscul de contagiune

Autor: CătăIina Apostoiu

01.07.2015, 00:04 2232
Bulgaria, cea mai săracă economie din Uniunea Europeană, este acum în centrul atenţiei specia­liştilor financiari şi a băncilor occidentale, care se tem de haosul pe care problemele Greciei l-ar putea provoca acolo.

Alpha şi alte trei din cele mai mari zece bănci cu operaţiuni pe piaţa bulgărească sunt deţinute de instituţii bancare din Grecia, scrie The New York Times.

Privirile sunt concentrate şi asupra Serbiei, Macedoniei şi României, alte ţări aflate în centrul eforturilor acum abandonate ale băncilor greceşti de a-şi extinde operaţiunile pe alte pieţe.

Totuşi, Bulgaria, unde creditorii cu capital grecesc deţin aproximativ 20% din depozite şi exportatorii depind de Grecia în procent de 7% pentru afaceri, „ar avea cel mai mult de pierdut în urma potenţialului colaps al economiei greceşti“, remarca Morgan Stanley într-o notă publicată în luna mai.

Cele mai mari patru bănci ale Greciei deţin 28% din activele bancare totale din Bulgaria şi cel puţin 12% din activele din sistemul bancar din România şi Serbia, potrivit Bloomberg.

De asemenea, băncile cu capital grecesc deţin 20% şi din totalul activelor bancare ale Macedoniei. Mace­donia a cerut recent băncilor sale să-şi retragă banii din băncile greceşti şi să ia măsuri pentru a limita ieşirile de capital către Grecia.

În cazul Ungariei, criza grecească nu a avut până acum un impact semnificativ asupra sistemului financiar al ţării în condiţiile în care legăturile comerciale şi bancare dintre cele două ţări nu sunt foarte puternice, a declarat ministrul ungar al economiei, citat de Reuters.

Potrivit acestuia, Grecia reprezintă numai 0,4% din comerţul extern al Ungariei, nicio mare bancă grecească nu este prezentă pe plan local, iar finanţele Ungariei sunt mult mai solide decât erau în urmă cu 5-10 ani.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO