Eveniment

Bulgaria este mai prosperă decât România, deşi salariile vecinilor sunt mai mici decât ale românilor

Bulgaria este mai prosperă decât România, deşi salariile vecinilor sunt mai mici decât ale românilor

Autor: Mădălina Panaete

04.12.2012, 00:06 2530

Bulgaria a depăşit România într-un top al celor mai prospere ţări din lume, situându-se pe poziţia 48, comparativ cu România care ocupă abia locul 60, potrivit unui studiu al institutului britanic Legatum, o organizaţie care se ocupă cu studiul şi promovarea prosperităţii economice şi libertăţii umane.

Deşi România depăşeşte Bulgaria în ceea ce priveşte PIB-ul per capita şi salariul mediu, în realizarea studiul s-au luat în considerare şi alţi indicatori nu numai cei economici.

"În multe studii similare se iau în calcul domenii dincolo de economie, iar asta face să existe astfel de discrepanţe între ţări", a explicat analistul financiar Aurelian Dochia, adăugând că şi în ţările dezvoltate securitatea este o problemă, acesta fiind un alt indicator care face diferenţa între ţări.

Indicele de prosperitate este calculat pe baza a opt indicatori precum starea economiei, educaţia, sănătatea, securitate sau libertatea individuală, iar anul acesta studiul este realizat în 142 de ţări, cu 32 mai multe decât anul trecut, pe un eşantion de 1.000-5.000 de persoane, în funcţie de ţară. Dintre cei opt indicatori, doar în cazul a doi România ocupă o poziţie mai bună decât vecinii de la sud. Stăm mai bine decât bulgarii la educaţie (care ia în considerare printre altele şi numărul profesorilor la numărul total de elevi) şi guvernare, deşi România a schimbat câteva guverne în ultimii ani.

Pentru indicatorul economic s-au luat în considerare şi PIB-ul per capita, inflaţia, şomajul şi salariul unui lucrător. Inflaţia în România a ajuns în luna octombrie la 4,96%, comparativ cu 4,4% cât a fost în Bulgaria.

Cu o populaţia de aproximativ 7,5 milioane de locuitori, Bulgaria avea anul trecut un PIB per capita de 7.160 de dolari, cu 1.240 de dolari mai puţin decât România, potrivit datelor Băncii Mondiale. În ceea ce priveşte creşterea economică, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) îşi modifica la începutul lunii octombrie prognoza de creştere economică pentru România de la 0,8% cât era iniţial la 0,5%, în timp ce pentru vecinii de la sud instituţia europeană a menţinut prognoza de creştere de 1,2%. Însă din punctul de vedere al salariilor România stă mai bine decât Bulgaria, la sfârşitul lunii septembrie salariul mediu brut în România fiind de 468 de euro, com­parativ cu 392 de euro cât era la sud de Dunăre. Bulgaria, care ocupă locul 93 din punct de vedere economic, cu o poziţie mai sus decât România, ne în­trece şi în ceea ce priveşte rata de ab­sorb­ţie a fondurilor UE, datoria publică (16,3% din PIB în 2011 faţă de 33, 4% cât avea România) şi deficitul bugetar (2% din PIB comparativ cu 5,5% în Ro­mânia). Rata de absorbţie a fondurilor europene în Bulgaria a fost de 19% la începutul anului 2012, comparativ cu 4% cât era în România, însă bulgarii au avut mai puţini bani alocaţi.

Vecinii de la sud ne depăşesc în top şi din punctul de vedere al indicelui sănătăţii, în calcularea căruia s-au luat în considerare şi rata mortalităţii infantile şi speranţa de viaţă, ocupând locul 49, comparativ cu 64 poziţia României.

"Nu găsesc motive pentru care ei stau mai bine", a mai spus Dochia.

Indicatorul care s-a îmbunătăţit în România comparativ cu anii precedenţi este antreprenoriatul, în acest domeniu pe primul loc situându-se Danemarca.

România stă foarte prost din punctul de vedere al capitalului social, care se referă la acţiunile caritabile, voluntariat şi donaţii (locul 113 faţă de 85 Bulgaria), al economiei şi al libertăţii personale, care include toleranţa minorităţilor şi a imigranţilor (locul 81). Din primele zece ţări cu cel mai mare indice al prosperităţii din lume, şapte sunt din Europa, Norvegia ocupând primul loc, pentru al patrulea an consecutiv, urmată de vecinele Danemarca şi Suedia. Statele Unite ies pentru prima dată din top zece şi ocupă locul 12, urmate de Marea Britanie, Germania şi Islanda. Deşi au dificultăţi din cauza crizei economice la nivel mondial, Spania şi Portugalia ocupă locuri bune în topul prosperităţii, respectiv locurile 23 şi 26, însă potrivit studiului indicatorii acestor ţări scad de la an la an.

În pofida crizei financiare mondiale şi a numeroaselor proteste din ţările în care guvernele nu au putut să facă faţă provocărilor crizei, indicele prosperităţii a crescut în perioada 2009-2012 pe toate continentele, însă au scăzut securitatea şi siguranţa din cauza divergenţelor din Africa, Asia, dar şi din America Latină, potrivit aceleiaşi surse.

AFACERI DE LA ZERO