Eveniment

Bulgaria va amenda patru companii petroliere, inclusiv Rompetrol, pentru formarea unui cartel

Bulgaria va amenda patru companii petroliere, inclusiv Rompetrol, pentru formarea unui cartel

Amenzile pentru constituirea unui cartel sunt de până la 10% din cifra de afaceri din anul anterior a companiilor implicate

Autor: Marius Oncu

08.03.2012, 00:04 349

Autoritatea antitrust din Bulgaria a decis să amendeze patru mari retaileri de carburanţi - Lukoil Bulgaria Naftex Petrol, Rompetrol şi OMV - pentru formarea unui cartel cu scopul de a majora preţurile, potrivit presei locale.

Comisia pentru Protecţie şi Concurenţă a lansat în vara anului trecut ancheta care cuprinde Lukoil Bulgaria, Naftex Petrol, Rompetrol şi OMV, se arată într-un document al autorităţii de reglementare obţinut de coatidianul 24 Ore.

Comisia ana­lizează şi dacă Lukoil Bulgaria, controlată de grupul rus Lukoil, a abuzat de poziţia dominantă de pe piaţa carburanţilor. Sute de şoferi au organizat în Bulgaria proteste împotriva preţurilor la com­bustibil, scrie Novi­nite.

Potrivit legislaţiei privind concurenţa, amenzile pentru constituirea unui cartel sunt de până la 10% din cifra de afaceri din anul anterior a companiilor implicate.

În România, Consiliul Concurenţei a sancţionat în ianuarie companiile OMV Petrom Marketing, OMV Petrom, Rompetrol Downstream, ENI România, MOL România, Petroleum Products şi Lukoil România cu amenzi ce cumulează 880,5 milioane lei (205 milioane de euro), reprezentând aproximativ 3% din cifrele de afaceri realizate în anul 2010, în cadrul unei investigaţii pe piaţa carburanţilor.

Consiliul Concurenţei a constatat că există dovezi că respectivele companii s-au înţeles în perioada 2007-2008 să retragă de pe piaţă sortimentul de benzină ECO Premium care le genera sub 20% din vânzări şi reprezenta mai puţin de 5% din cifra de afaceri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO