Eveniment

Business MAGAZIN. Cine este Ioana Birta, directorul financiar al TeraPlast, compania care a înregistrat o creştere exponenţială la bursă: 11 ani a lucrat pentru un Big 4

Ioana Birta, CFO TeraPlast: „Mi-am dat seama că, pentru a face treabă bună, sunt cel puţin la fel de importante abilităţile sociale, experienţa, inventivitatea, calităţile de bun negociator.”

Autor: Alina-Elena Vasiliu

31.10.2021, 15:00 4435

A lucrat timp de 11 ani în consultanţă financiară, în Big 4, înainte de a ajunge unde este acum, la TeraPlast, cel mai mare producător român de materiale de construcţii, cu afaceri de peste un miliard de lei. Viaţa a purtat-o pe făgaşul promovărilor rapide în primii ani de carieră şi aşa a ajuns manager la doar patru ani de la terminarea facultăţii. Apoi, evoluţia a fost în paşi mai mici. Dar nu mai puţin importanţi pentru Ioana Birta, CFO-ul de la TeraPlast.

Am crescut în satul bunicilor până am mers la şcoală. Era un univers mic, cu perspective mici. Ca orice copil am trecut prin diverse faze legate de alegerea unei meserii, sub influenţă externă. Din acele vremuri nu port cu mine acele alegeri, ci nostalgia mediului”, îşi aminteşte Ioana Birta.

Astăzi, ocupă o poziţie care vine la pachet cu multe responsabilităţi şi pune umărul la schimbarea unei paradigme: în trecut, imaginea directorului financiar suferea de stereotipul omului cu bilanţurile contabile, al cifrelor, al balanţei cu active şi pasive. Astăzi, directorul financiar este perceput mai degrabă ca un coechipier strategic al CEO-ului, crede ea. „Ca fiecare om, am o rutină, particulară şi profesională. Încerc să nu pierd timp, pentru a mă ocupa de lucrurile pe care le apreciez cel mai mult. Şi din această perspectivă nu ducem lipsă de preocupări. Fac parte dintr-un grup dinamic, în continuă transformare, avem constant proiecte noi. Dezvoltarea aduce mereu noutate şi din această perspectivă sunt implicată în iniţiativele grupului.”

Grupul TeraPlast, care cuprinde mai multe companii pe lângă firma-mamă TeraPlast SA, a depăşit un miliard de lei cifră de afaceri în 2020. În ultimul an, a semnat preluarea producătorului de ambalaje din plastic Somplast şi a liniei de producţie de folii din polietilenă ale Brikston Construction Solutions din Sighişoara, după ce, în vara lui 2020, anunţase vânzarea diviziei de produse din oţel către Kingspan Group. Un grup dinamic, listat la Bursă şi cu motoarele creşterii puse în funcţiune, TeraPlast nu este un loc de muncă unde rutina să ducă la plictiseală vreodată.

Cine este Ioana Birta, directorul financiar al TeraPlast, compania care a înregistrat o creştere exponenţială la bursă 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO