Eveniment

Business MAGAZIN. Cine este Maria Rousseva, cea care a preluat poziţia de CEO al BRD şi cum arată agenda ei zilnică

Autor: Claudia Medrega

29.09.2024, 14:00 4170

BRD este echipată strategic pentru a contribui la dezvoltarea economiei în România şi pentru a impulsiona creşterea în următorii ani. „Din punct de vedere istoric, de-a lungul celor 100 de ani de la crearea acestei bănci, BRD a demonstrat că este banca pentru dezvoltarea României.

Prin urmare această creştere este în ADN-ul BRD şi, printre alte atribute, este un element diferenţiator”, spune Maria Rousseva, CEO al băncii româneşti cu capital francez. Privind înainte, ea reafirmă ambiţia BRD de a fi o bancă universală de top în România, de a avea eficienţă mai mare prin simplificare şi rapiditate, precum şi de a ocupa o poziţie de top în finanţarea tranziţiei verzi. Iar  creşterea organică rămâne pentru BRD prima prioritate strategică pentru apărarea poziţiei de top printre băncile mari.

„Încrederea clienţilor în a face afaceri şi a lua credite este esenţială pentru dezvoltarea economiei româneşti. Băncile, inclusiv BRD, joacă un rol esenţial în dezvoltarea acestei încrederi prin garantarea unui sistem bancar solid şi profitabil, capabil să genereze suficient capital pentru creşterea viitoare”, spune Maria Rousseva, CEO al BRD-SocGen, a patra cea mai mare bancă din România după active.

BRD este echipată strategic pentru a contribui la dezvoltarea economiei în România şi pentru a impulsiona creşterea în următorii ani, dă asigurări Maria Rousseva, al cincilea director general al BRD după 2009 şi prima femeie devenită CEO al băncii româneşti cu capital francez. „Să luăm exemplul ultimelor 18 luni de performanţă comercială spectaculoasă a BRD. Din decembrie 2022 am câştigat 100 bps (100 puncte de bază - n.red) în cota de piaţă globală pe creditare, crescând portofoliul cu 7,3 miliarde de lei, o creştere de aproape 20%. Este important să subliniem faptul că această creştere a fost  generată de ambele segmente, predominant cel corporate, cu +33%, dar şi cel de retail, cu +12%.

https://www.businessmagazin.ro/analize/servicii-financiare/cine-este-femeia-ce-conduce-una-dintre-cele-mai-mari-banci-din-22466714

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels