Eveniment

Business MAGAZIN. Cum a ajuns Ausra Lucinskaite să conducă hotelul de 5 stele Marmorosch din Bucureşti? Toată lumea vrea la Paris, Londra, Roma, Barcelona. Eu am vrut la Bucureşti”

Autor: Miruna Diaconu

29.05.2022, 16:09 1661

Ausra Lucinskaite a ocupat funcţii de management în cadrul mai multor lanţuri hoteliere internaţionale din Anglia şi ţările baltice. Însă, a decis că România poate fi o provocare, iar din toamna anului trecut ocupă funcţia de director general al hotelului Marmorosch din Bucureşti. Când alţii ar fi ales Roma, Londra sau Barcelona, ea a decis să facă din „Micul Paris” următoarea sa casă.

„Mi-am început cariera în turism ca supervizor în  departamentul de mâncare şi băutură pentru că atunci când eram studentă obişnuiam să lucrez în hotelul unchiului meu pe timpul verilor. A fost o experienţă foarte bună pentru că îl urmăream pe unchiul meu ca să văd cum se conduce un hotel, cum comunică cu echipa şi oaspeţii. Îmi doream să fiu ca unchiul meu.

Ulterior, am lucrat în Londra în mai multe lanţuri hoteliere internaţionale, iar această experienţă a fost una dintre cele mai bune şcoli de ospitalitate, pentru că m-a făcut să înţeleg ce înseamnă cu adevărat acest domeniu”, spune Ausra Lucinskaite, directorul general al hotelului de cinci stele Marmorosch din Bucureşti.

Ea a preluat funcţia de director general al hotelului Marmorosch în luna noiembrie a anului trecut. În perioada august - noiembrie, hotelul a fost condus de către Harmen Silver. Ea a ocupat mai multe poziţii de management în industria ospitalităţii premium din Londra şi cea de lux din ţările baltice. Însă, de la finalul anului trecut a acceptat provocarea de a face parte din echipa hotelului Marmorosch, care a reuşit în scurt timp de la deschidere să devină un reper al pieţei hoteliere premium din Bucureşti.

După ce a petrecut timp de patru ani în departamentul de mâncare şi băutură, a luat decizia de a experimenta ospitalitatea din poziţia de guest relations manager (n.red - manager relaţii clienţi). „În această poziţie, am înţeles cu adevărat ce se întâmplă într-un hotel. Vorbeşti cu oaspeţii când sunt fericiţi, când sunt supăraţi, iar rolul tău este să îi faci să se simtă bine. Această funcţie de manager relaţii clienţii mi-a oferit o înţelegere mai largă cu privire la oaspeţi, despre ce este de fapt ospitalitatea”, povesteşte ea.

Ultimul hotel în care a lucrat a fost Park Plaza din Londra, care are circa 400 de camere, iar gradul mediu de ocupare era de circa 90% în fiecare zi. „Îmi amintesc că îmi începeam tura la ora 7 dimineaţa şi primeam diverse telefoane de la recepţie cu privire la turiştii care aveau diferite nemulţumiţi. Îmi suflecam mânecile şi mă duceam la ei cu un zâmbet, iar colegii mă întrebau cum puteam să fac acest lucru. Singurul mod în care puteam să fac acest lucru era să am o energie pozitivă, pentru că scopul meu era să rezolv problemele şi să le fac ziua mai bună.”

Citiţi articolul pe Business MAGAZIN

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO