Eveniment

Business MAGAZIN. Cum poţi să ajungi degustător autorizat din faţa calculatorului. ”Personal, cred că am fost printre primii care au experimentat degustările online”

Autor: Eduard Ivanovici

21.02.2021, 21:00 552

Dorinţa de a bea un vin bun (sau poate mai multe) este unul dintre efectele mai optimiste ale pandemiei asupra consumatorilor „închişi” în case. Acum ei îşi pot mări lista de etichete preferate – studiind vinul, cum altfel, decât online. Cum se organizează o degustare  de vin lângă tastatură?

Romanian Wine Academy a apărut într-un context cât se poate de neobişnuit, de vreme ce vinul a fost consumat cu precădere acasă, iar românii au dorit să devină mult mai informaţi atunci când aleg un anumit soi, intenţionând să facă alegeri corecte, în funcţie de ocazie, dar şi pentru preparatele culinare servite, spun reprezentanţii acestui business.

„Şcoala de vin” este un proiect rezultat al schimbărilor produse de pandemie, fiind acreditată de The Wine and Spirit Education Trust (WSET). Se adresează pasionaţilor de vinuri şi profesioniştilor din industrie, dar oferă şi posibilitatea acreditării internaţionale pentru studii în domeniul vinului.

„Cei care urmează cursurile WSET dobândesc informaţii valoroase, îşi formează un sistem de degustare standardizat, care să le permită să vorbească şi să înţeleagă limbajul universal al vinului. Cursurile prezintă şi o componenta aplicativă, degustările, care completează perfect informaţiile bine organizate. Absolvenţii pot alege corect un vin, în funcţie de ocazie, pot face asocieri culinare reuşite şi chiar inedite”, spune Diana Pavelescu, fondatorul RWA şi Secretar General al ADAR (Asociaţia Degustătorilor Autorizaţi din România).

Citiţi articolul integral pe BMAG.ro. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO