Eveniment

Business MAGAZIN. Cum se resetează designul şi la ce business a ajuns Lemon Interior Design, compania deţinută de surorile Cristina Căpitanu şi Elena Oancea după 18 ani: 13 mil. euro

Autor: Ioana Matei

03.04.2022, 11:25 265

Pe segmentul amenajărilor de lux, odată cu pandemia, nu doar biroul s-a mutat în sufragerie, ci şi cafeneaua în bucătărie sau barul în spaţiul de socializare nou creat în locuinţă. Iar când vine vorba de birouri, felul în care acestea arată aduce din ce în ce mai mult din intimitatea şi relaxarea de acasă. Pare că regulile de amenajare nu mai există – iar tocmai această regulă este singura cu care surorile Cristina Căpitanu şi Elena Oancea rezonează. Şi nu de acum, ci încă de la lansarea afacerii Lemon InteriorDesign, în urmă cu aproape 18 ani.

 

„În design, a gândi diferit este corect” (original: „In design, thinking wrong is right”, John Bielenberg) – răspund surorile Cristina Căpitanu şi Elena Oancea la întrebarea despre regulile de design pe care le aplică. Şi acum, ca şi în cadrul interviurilor Business MAGAZIN din trecut, mi-au amintit că există un singur principiu de care ţin cont în toate proiectele Lemon Interior Design: cunoaşterea clientului. 

Înfiinţată în 2004, afacerea surorilor Cristina Căpitanu şi Elena Oancea se axează pe furnizarea de servicii integrate de design şi management al amenajărilor interioare. S-au orientat pe nişa amenajărilor de lux, iar printre cele mai cunoscute proiecte pe care cele două surori le-au gândit şi implementat se numără lobby-urile unor clădiri rezidenţiale cunoscute din Bucureşti, precum One Cotroceni Park, dar şi o serie de apartamente şi penthouse-uri. În 2019, au anunţat şi lansarea diviziei office, axată pe soluţii complete de proiectare, design şi implementare pentru configurarea spaţiilor de birouri, într-un mod personalizat, precum şi expansiunea în afara graniţelor. De-a lungul timpului, au evoluat de la un business în care ele erau singurele angajate şi de la venituri de câteva zeci de mii de euro, la o cifră de afaceri  care a ajuns la 13 milioane de euro în 2021, în creştere cu 200% faţă de anul anterior. În ceea ce priveşte segmentarea celor două divizii pe care le au, rezidenţialul reprezintă acum 64% din business-ul Lemon, cu o cifră de afaceri de 8,3 milioane de euro, în vreme ce Lemon Office Design  generează o cifră de afaceri de 4,7 milioane de euro şi are o pondere de 36% din business.

„Deşi o criză perturbă prin definiţie, ea generează şi o anumită solidaritate şi creativitate, multă inovaţie şi o nouă perspectivă asupra comunicării”, descrie Cristina Căpitanu cei doi ani care au trecut de la ultimul nostru interviu, care au coincis şi cu situaţia pandemică. La fel ca pentru întreaga planetă, anii care au trecut au fost şi pentru cele două surori-antreprenoare ani de adaptare din mers, de găsire a celor mai bune soluţii pentru echipă, precum şi de identificare a direcţiilor în care pot dezvolta businessul în continuare. În primă fază, au implementat  măsuri de siguranţă pentru echipa Lemon şi pentru colaboratori, s-au adaptat la un stil nou de muncă, iar Cristina Căpitanu crede că acest lucru i-a unit şi mai mult. În ceea ce priveşte evoluţia businessului, s-au numărat printre cei care au beneficiat de o creştere a cererii, în contextul în care tot mai mulţi dintre români au acordat o importanţă mai mare spaţiilor de locuit: „Am constatat o creştere a cererilor de amenajare interioară, fie că vorbim despre clienţi care se mutau în casă nouă, fie de alţii care făceau un upgrade al locuinţei pe care deja o deţineau, dorind să îşi reconfigureze spaţiul pentru a le oferi cele mai bune condiţii adaptate la noul context”.

Citiţi articolul integral pe Business MAGAZIN

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO