Eveniment

Business MAGAZIN: Doi nemţi încearcă să cucerească România cu un business cu articole outlet, pornit din Bulgaria

Autor: Andra Stroe

12.07.2020, 16:30 8463

Extinderea în România a fost un pariu câştigător pentru fondatorii companiei Mercari, un business cu articole outlet pornit în Bulgaria. Ce impact a avut însă pandemia de COVID-19 asupra afacerii locale, comparativ cu cea din ţara vecină? 

Fondat în 2010 de doi parteneri de business de origine germană, Andreas Schneider şi Reinhard Grzesik, brandul Mercari a intrat pe piaţa locală în urmă cu cinci ani. Decizia de extindere a fost,  potrivit lui Andreas Schneider, care ocupă totodată şi funcţia de CEO al companiei, una „logică, determinată de faptul că România este următoarea piaţă importantă de lângă ţara de origine, conexiunea cu Bucureştiul cu ajutorul maşinii şi al avionului este, la rândul său, facilă”, un alt argument fiind perspectiva foarte bună de creştere economică a ţării. „În ultimii 10 ani, Mercari a evoluat de la o companie de tip outlet la un retailer bine structurat”, spune executivul.

În 2018, ultimul an pentru care există date disponibile, compania a înregistrat în piaţa locală o cifră de afaceri de 9,2 milioane de lei, potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice. Principalele provocări întâmpinate în dezvoltarea businessului local, spune Schneider, au fost legate de operare, de a găsi „calea potrivită pentru a face lucrurile cum trebuie”.

Operaţiunile din România au început cu două magazine, iar înainte de apariţia pandemiei de COVID-19, businessul ajunsese la o reţea de 12 unităţi, planurile de creştere organică vizând pentru anul acesta alte patru deschideri în Bucureşti, Constanţa şi Cluj.

Citiţi articolul integral în Business Magazin. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO