• Leu / EUR5.0860
  • Leu / GBP5.7723
  • Leu / USD4.4037
Eveniment

Business MAGAZIN. După 9 ani petrecuţi în sistemul medical din Irlanda, Bogdan Atipie, medic specialist în ortopedie traumatologică, a decis să se întoarcă în România să facă chirurgie robotică

Business MAGAZIN. După 9 ani petrecuţi în sistemul...

Autor: Georgiana Mihalache

05.10.2025, 15:00 238

După nouă ani petrecuţi în sistemul medical din Irlanda, Dr. Bogdan Apipie, medic specialist în ortopedie-traumatologie, a decis să se întoarcă în România alături de familie şi să dea mai departe pacienţilor români cunoştinţele acumulate. Chirurgia robotică şi minim invazivă de protezare articulară este „terenul de joacă” pentru el, pe care încearcă să îl dezvolte şi în ţară. Cea mai lungă operaţie la care a participat a durat 11 ore, alături de o echipă întreagă de medici din specialităţi diferite, iar întrebarea pe care o aude cel mai des este „de ce te-ai întors?”.

Se spune că în primii ani de viaţă ies la iveală talentul şi abilităţile unui om. Este şi cazul doctorului Bogdan Apipie, medic specialist ortopedie-traumatologie, care a fost de copil atras de orice presupunea precizie şi coordonare. Mai târziu, şi-a construit cariera în jurul acestor calităţi, alegând drumul medicinei, în domeniul ortopediei. „A fost o alegere firească, ghidată atât de raţiune, cât şi de pasiune”, consideră medicul.

 A petrecut nouă ani în Irlanda, o ţară cu o nevoie la fel de mare de doctori, însă a decis să se întoarcă în România. Ce l-a motivat să aleagă domeniul sănătăţii şi să revină în ţară?

„Am ales ortopedia pentru că am simţit că este specialitatea în care pot valorifica cel mai bine un atu personal esenţial pentru un chirurg: dexteritatea manuală. Din copilărie am avut o înclinaţie naturală spre activităţile care implicau precizie şi coordonare, iar în timp am realizat că această îndemânare poate deveni un instrument valoros în sala de operaţie. Ortopedia este o disciplină complexă, unde îţi foloseşti nu doar mintea, ci şi mâinile în sensul cel mai concret – reconstruieşti, stabilizezi, redai funcţionalitate”, spune dr. Bogdan Apipie.

El trasează şi câteva dintre calităţile pe care, în opinia sa, ar trebui să le aibă un ortoped: dexteritate, răbdare, rezistenţă fizică şi psihică în cazul intervenţiilor lungi şi complexe. Medicul adaugă pe listă şi empatia şi comunicarea cu pacientul: „Poţi să fii cel mai competent, dar dacă nu înţelegi ce nevoi are pacientul şi nu-i explici clar ce urmează, nu vei construi încrederea de care are nevoie pentru a-şi lăsa sănătatea în mâinile tale (la propriu şi la figurat)”, crede dr. Bogdan Apipie.

Citiţi articolul integral pe Business MAGAZIN

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează Gala Ziarul Financiar, 17 noiembrie 2025
Principalele valute BNR - astăzi, 13:37
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 5.0860
Diferență: 0,0295
Ieri: 5.0845
Azi: 4.4037
Diferență: -0,2898
Ieri: 4.4165
Azi: 5.7723
Diferență: -0,0796
Ieri: 5.7769
Azi: 5.4550
Diferență: -0,0293
Ieri: 5.4566