• Leu / EUR5.2557
  • Leu / GBP6.1216
  • Leu / USD4.5316
Eveniment

Business MAGAZIN Cine este Evy Bierebeeck, Country President, Novartis Romania. „Integritatea se traduce prin fair play în sport, iar în viaţa de business funcţionează ca un veritabil reper moral în tot ceea ce facem, atât intern, cât şi extern”

Autor: Ioana Mihai-Andrei

09.08.2026, 14:00 226

Este doar una dintre corepondenţele pe care le observă în cele două dimensiuni – personală şi de business – din viaţa unui profesionist Evy Bierebeeck, Country President, Novartis Romania. Un alt principiu pe care îl aplică este depăşirea în mod conştient a zonei de confort, pentru că, spune ea, doar în felul acesta poate evolua, atât în hobbyuri, cât şi în viaţa profesională.

Play to win” este principiul pe care îl urmăreşte atunci când vine vorba de business, gândindu-se cum poate genera cel mai mare impact pozitiv pentru pacienţii deserviţi de companie, povesteşte Evy Bierebeeck, care a preluat de aproape un an conducerea operaţiunilor locale ale companiei de origine elveţiană Novartis. Compania, una dintre cele mai mari companii farmaceutice la nivel internaţional, pune pe piaţa locală peste 50 de medicamente inovatoare pentru tratamentul bolilor oncologice, cardiovasculare, neurologice şi imunologice. Medicamentele din portofoliul companiei ajung anual la peste 1 milion de români, Novartis fiind singura companie farmaceutică inovatoare care deţine o unitate de producţie în România. „Din Târgu-Mureş exportăm în peste 110 ţări şi suntem singura companie care produce medicamente inovatoare în România”, declară ea.

 

Investiţiile Novartis în fabrica locală de medicamente pe care o are în Târgu-Mureş au ajuns la 20 mil. dolari în ultimii cinci ani şi au vizat în special facilităţile de producţie şi laboratoarele de calitate. Compania este unul dintre principalii zece producători cu fabrică locală, după cifra de afaceri.

Te-ar putea interesa și:

Citiţi articolul integral pe Business MAGAZIN.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează Conferința ZF Health & Pharma Summit, 28-29 septembrie. Fii partenerul nostru!

Urmează Conferința ZF Piața de Capital, 25 septembrie. Fii partenerul nostru!
Principalele valute BNR - ieri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.2557
Diferență: 0,0381
Ieri: 5.2557
Azi: 4.5316
Diferență: 0,3366
Ieri: 4.5316
Azi: 6.1216
Diferență: 0,0621
Ieri: 6.1216