Eveniment

Business MAGAZIN. Fascinanta poveste a Iordaniei, o ţară care este 90% deşert, şi unde apa se dă o dată pe săptămână şi pentru bogaţi şi pentru săraci

Autor: Georgiana Mihalache

27.11.2022, 12:00 657

Iordania este o ţară a extremelor, pornind de la diferenţa dintre nordul ţării, cu păduri, la sud unde domneşte deşertul. În unele zone vezi sărăcie, în altele pare că eşti într-o carte poştală din New York. În mod sigur, nu este o destinaţie pentru turiştii obişnuiţi doar cu luxul, însă pentru cei care se pot adapta, Iordania are multe surprize. Top trei personal? Oraşele Petra, Jerash şi misteriosul deşert. Şi o notă specială pentru cei care vor să ajungă în Iordania: să aveţi în bagaj un adaptor de priză, majoritatea sunt triple, pe modelul englezesc.

Welcome to Jordan” – Bun venit în Iordania! este propoziţia pe care am auzit-o cel mai des în această ţară. Iar fiecare iordanian, de la vânzătorii de suveniruri, la oamenii care te ajută să găseşti un loc, dau impresia că sunt nişte registre care notează în minte cine le-a vizitat ţara. Spun asta pentru că în Iordania am fost întrebată cel mai des de unde sunt. Îl întreb curioasă pe un vânzător de ce toată lumea se bucură când spunem că suntem din România. „Ei bine, uitaţi-vă la voi! Voi sunteţi motivul” vine replica lui şi cred că nu a fost citită într-o carte de marketing, ci învăţată natural, din interacţiunea cu sute de oameni zilnic. Posibil că şi turiştii de alte naţionalităţi au parte de acelaşi răspuns, dar pentru câteva secunde, te simţi un pic mai special. „Iordania şi România au o relaţie veche de prietenie”, explică ghidul nostru, Husam, vorbitor de limba română, după ce anii de studenţie i-a petrecut la Cluj. El adaugă şi că România este una dintre ţările de unde vin mulţi turişti, pe primele locuri fiind însă Spania, Italia, Tunisia, India, Germania. Mai subliniază ideea prieteniei iordaniano-română şi la unul dintre controalele poliţiei asupra maşinilor care treceau prin anumite puncte. Când şoferul autobuzului a spus că suntem turişti români, am primit imediat unda verde să ne continuăm drumul.

„Apa se dă o dată pe săptămână, şi pentru bogaţi, şi pentru săraci”

Încă din prima zi în care am ajuns, am aflat de la ghid că 90% din suprafaţa Iordaniei este deşert. Cu câteva zeci de minute înainte de această informaţie, îmi notam pe telefon prima impresie de turist: „totul este arid”. Aveam să înţeleg în zilele următoare că turismul în Iordania chiar se naşte din piatră seacă, aşa cum spune proverbul. Circa 10% din PIB-ul Iordaniei, de peste 44 miliarde de dolari, este realizat din turism, mai spune ghidul. Dar ca ramuri de activitate, în Iordania se produce de la petrol, la conserve şi ulei de măsline, având o activitate semnificativă în domeniul agriculturii. Chiar şi în mijlocul deşertului. În nordul ţării sunt păduri, în sud şi est deşertul este rege. În Iordania, apa ajunge o dată pe săptămână la populaţie şi când aflu informaţia, mâ gândesc la sute de kilometri distanţă, la Bucureşti. Iarna, mulţi locuitori ai Capitalei României pot experimenta o bucăţică din Iordania. Nu cea dorită însă. Iordanienii îşi fac pe acoperişurile caselor adevărate rezerve de apă, cât să dureze o săptămână, iar pentru băut şi gătit cumpără de la magazin. Îmi rămâne în minte o frază a ghidului: „apa se dă o dată pe săptămână, şi pentru bogaţi, şi pentru săraci”. Ghidul continuă să ne explice cum putem lua cea mai ieftină bere, aceasta fiind punctul de reper în ceea ce priveşte băuturile alcoolice. Ne spune că la Petra sigur va fi dublu faţă de oraşe ca Amman sau Akaba. Cât costă? Ei bine, o bere costă chiar şi 7 sau 10 dolari, în funcţie de cum negociezi cu vânzătorul, acolo unde se poate. La nivel de preţuri, Iordania este o ţară destul de scumpă, având în vedere paritatea dinar iordanian / leu, unde cu mai bine de şapte lei poţi cumpăra un dinar. În obiectivele turistice, cu un dinar poţi cumpăra o sticlă de apă, însă în zone ca Amman, Akaba, preţurile sunt mai prietenoase cu turiştii. Tot ghidul ne povesteşte că salariul minim lunar este de 350 de dolari.

Citiţi articolul integral pe Business MAGAZIN

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO