Cu 11.000 de locuinţe deja finalizate în portofoliu, HILS Development apasă pedala de acceleraţie şi pune la bătaie noi investiţii pentru alte câteva mii de apartamente. Zona de est a Capitalei rămâne polul de dezvoltare favorit pentru compania deţinută de Ionuţ Negoiţă, care mai are securizate şi alte terenuri pregătite pentru a deveni fundaţia unor noi ansambluri rezidenţiale.
Î n istoria HILS Development, primul proiect de locuinţe a fost demarat în 2005. De atunci şi până în prezent, alte câteva ansambluri s-au adăugat portofoliului companiei, cele mai multe sub umbrela brandului HILS – HILS Pallady (1.908 apartamente), HILS Brauner (1.336 de apartamente), HILS Splai (111 apartamente). Altele sunt în plin proces de ridicare, compania având şi propria divizie de construcţii. „În prezent, avem în lucru, în diferite stadii, 2.800 de locuinţe, din care 500-600 sunt aproape gata. Avem terenuri cumpărate pe care se mai pot dezvolta încă 15.000-18.000 în următorii zece-doisprezece ani. La rezidenţial, două lucruri sunt foarte importante – proximitatea metroului şi să fie vorba despre o zonă locuită. Din aceste considerente, credem foarte mult în zona Pallady, dar şi în zona Republica, unde de asemenea dezvoltăm un proiect”, a spus Ionuţ Negoiţă la emisiunea online de business ZF Live.
La începutul anului 2024, HILS Development a anunţat un nou proiect rezidenţial în zona Pallady din estul Capitalei, în apropierea staţiei de metrou Nicolae Teclu, sub numele HILS Titanium. Va fi format din şapte blocuri cu 1.194 apartamente şi 1.217 locuri de parcare, iar investiţia ajunge la 70 de milioane de euro. Acestuia i se adaugă şi proiectele în construcţie HILS Republica – cu 370 de apartamente în prima fază, dintr-un total de 5.000 de locuinţe în total, HILS Sunrise – cu 704 apartamente, şi HILS Titanium – cu 1.194 apartamente. Strategia companiei este de a finaliza anual peste 1.000 de locuinţe.