Inteligenţa artificială intră tot mai hotărât în sfera sănătăţii mintale, prin chatboturi care promit sprijin emoţional accesibil oricui, oricând. Începând cu platformele specializate în „terapie digitală”, tehnologia deschide oportunităţi, dar şi controverse legate de eficienţă, siguranţă şi impactul pe termen lung. Întrebarea esenţială rămâne: poate un algoritm înlocui cu adevărat un terapeut?
Ce ştie, de fapt, un chatbot despre terapie? Pe măsură ce tot mai mulţi oameni petrec timp conversând cu chatboturi bazate pe inteligenţă artificială (AI), precum ChatGPT, subiectul sănătăţii mintale a apărut în mod firesc. Unii utilizatori relatează experienţe pozitive, care fac AI-ul să pară un fel de terapeut low-cost, mereu disponibil.
Însă AI-ul nu este terapeut. Este inteligent, îţi captează cu uşurinţă atenţia, dar nu gândeşte ca un om. Modele generative precum ChatGPT funcţionează mai degrabă ca o versiune extrem de avansată a funcţiei de completare automată de pe telefonul mobil. Ele învaţă să poarte o conversaţie analizând texte colectate de pe internet, după cum explică şi o analiză publicată de The Conversation. Când cineva formulează o întrebare - de exemplu, „Cum pot rămâne calm într-o şedinţă de lucru stresantă?” - AI-ul construieşte un răspuns alegând cuvinte în funcţie de ceea ce a „văzut” în timpul antrenării. Procesul este rapid, iar răspunsurile par relevante, ceea ce creează iluzia unui dialog uman.
Însă aceste modele nu sunt oameni. Şi cu siguranţă nu sunt specialişti în sănătate mintală. Nu urmează ghiduri profesionale, nu respectă un cod etic şi nu sunt acreditaţi. De unde învaţă totuşi AI-ul să vorbească despre sănătate mintală şi să se comporte ca un terapeut?
