• Leu / EUR4.9461
  • Leu / GBP5.7088
  • Leu / USD4.7286
Eveniment

Business MAGAZIN. Cine este Volker Raffel, cel care a preluat conducerea E.ON România, un business de peste 1,4 mld. euro: Poate nu aş fi ajuns în această poziţie dacă în 2007 nu aş fi acceptat să vin la Bacău, un post pentru care nu erau foarte mulţi doritori. Care sunt cele 10 sfaturi pentru tinerii manageri de astăzi

Autor: Roxana Petrescu

14.11.2021, 12:30 644

Venirea lui Volker Raffel în funcţia de CEO al E.ON România, business de peste 1,4 mld. euro, coincide cu lansarea unui program de investiţii record la nivel local. Care sunt priorităţile mandatului său într-o decadă în care se construieşte o nouă lume a energiei?

 

Cu o vechime de 22 de ani în cadrul E.ON, Volker Raffel este absolvent de studii tehnice universitare, cu specializarea fizică, precum şi de studii de inginerie în Franţa, cu specializarea energie şi energie nucleară. În ultimii ani a deţinut diverse funcţii de conducere, cea mai recentă fiind de director pentru managementul energiei, comunicare şi coordonare la PreussenElektra, compania de energie nucleară a grupului german. Din august, a preluat funcţia de CEO al E.ON România, business de 1,4 miliarde de euro axat pe distribuţia şi furnizarea de gaze şi energie. Aceasta nu este însă prima interacţiune a sa nici cu România şi nici cu compania, numită pe atunci Electrica Moldova, în a cărei privatizare a fost implicat. “Din 2004 am condus participarea E.ON la privatizarea companiilor de furnizare şi distribuţie de energie din România şi am lucrat ca şef de strategie în E.ON Moldova iar, după separarea activităţilor de distribuţie de cele de furnizare, în anul 2007, ca director general adjunct în cadrul E.ON Moldova Distribuţie”, a spus Volker Raffel, în cadrul ultimei ediţii a evenimentului Meet the CEO. Raffel spune că la acel moment nu erau foarte mulţi doritori să vină la Bacău, mai ales că tot ce ţinea de această industrie se decidea la Bucureşti. Însă i-a plăcut ideea şi i-au plăcut oamenii pe care i-a cunoscut. “Este adevărat că am avut un şoc cultural (zâmbeşte). Însă am avut acest şoc nu când am venit în România, ci câţiva ani mai târziu, când am revenit în Germania: atunci mi-am dat seama că aici e un mediu mult mai prietenos.” Momentele în care cariera lui Volker s-a intersectat cu cea a fostei Electrica Moldova devin astfel cheie. Pe de o parte privatizarea a adus la schimbarea radicală a companiei, începând cu numărul de angajaţi până la performanţa reţelelor, iar pe de altă parte noul său mandat începe într-un context de transformare fără precedent a sectorului energetic.

Citiţi articolul integral pe Business MAGAZIN. 

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9461
Diferență: 0,0142
Ieri: 4.9454
Azi: 4.7286
Diferență: -0,291
Ieri: 4.7424
Azi: 5.7088
Diferență: -0,7597
Ieri: 5.7525
Azi: 4.9311
Diferență: -0,3133
Ieri: 4.9466