Căderea unui guvern nu este o dramă, este un fapt firesc într-o democraţie. Guvernul britanic este şi el pe ducă în aceste zile şi nimeni nu-l plânge. Căderea guvernului Ilie Bolojan nu este o catastrofă.
Căderea economiei este însă o problemă. Iar economia a scăzut cu 1,7% în T1, în ritm anualizat. Asta ar putea însemna probleme pentru companii, reduceri de personal, constrângeri pentru toţi. Pentru că o cădere economică, invizibilă pentru majoritatea dintre noi, se vede în inflaţie. O inflaţie care a depăşit deja zece la sută. Inflaţia este o binecuvântare pentru bugetul statului. Cu cât preţurile sunt mai mari, cu atât statul câştigă mai mult din taxe. Dar această bucurie este doar pe hârtie, este doar o statistică. Pentru că rolul statului este să asigure bunăstarea cetăţenilor săi.
Acum, cu o economie în scădere, statul va avea, tehnic, mai puţini bani la buget, aşadar mai puţini bani pentru şcoli şi spitale. Există doar două soluţii într-un astfel de caz: ori majorezi impozitele, ori reduci cheltuielile. A treia cale nu există. Este greu de închipuit că vreun viitor guvern, cel puţin până la alegerile viitoare, va avea curajul să majoreze taxele şi la fel greu de închipuit că va avea puterea de a reduce cheltuielile, dacă nu ajunge la fundul sacului. Guvernul Bolojan le-a făcut pe amândouă. Economiştii spun că a procedat bine, pentru că deficitele sunt enorme faţă de posibilităţile economiei. Dar le-a făcut cu un cost. Cum scrie Schiller: Maurul şi-a făcut datoria, maurul poate pleca. Niciunui premier de după „maur“ nu-i va fi însă bine.
