Eveniment

Campania de vaccinare continuă. Ministrul Sănătăţii face apel vaccinare şi de Paşti

Campania de vaccinare continuă. Ministrul Sănătăţii...

Autor: Laura Buciu

26.04.2021, 12:40 70

Centrele de vaccinare vor fi deschise şi în prima, şi în a doua zi de Paşti, spune ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, care face apel la români să respecte programarea şi să meargă la vaccinare.

Ministrul Ioana Mihăilă a făcut, luni, un apel la responsabilitate şi i-a rugat pe români să meargă la vaccinare, chiar dacă sunt programaţi în prima sau a doua zi de Paşti.

„Având în vedere că suntem în Săptămâna Mare, săptămână care are implicaţii profunde în special pentru creştinii ortodocşi şi că în weekend este Paştele ortodox, fac un apel la responsabilitate. Pe de o parte să încercăm să ne protejăm cât de mult posibil, iar pe de altă parte, dacă avem programare la vaccinare să o respectăm. Conform informaţiilor primite de la CNCAV, centrele de vaccinare vor fi deschise atât în prima zi de Paşti, cât şi în a doua zi de Paşti”, a spus Mihăilă.

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat că numărul total al românilor vaccinaţi a trecut, duminică, de 3 milioane.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO