♦ Începe un nou an şcolar, însă pentru mii de elevi din România cursurile se vor desfăşura din nou cu ore scurtate şi pauze ciuntite pentru că şcolile funcţionează în două sau trei schimburi ♦ În ultimii ani, Ziarul Financiar a publicat zeci de articole, reportaje şi interviuri în cadrul campaniei ZF Şcoala într-un singur schimb, care a pus în prim-plan una dintre cele mai mari probleme ale sistemului de educaţie: lipsa spaţiilor şcolare şi ce impact are lipsa lor asupra vieţilor elevilor şi profesorilor.
În ultimii ani, Ziarul Financiar a publicat zeci de articole, reportaje şi interviuri în cadrul campaniei ZF Şcoala într-un singur schimb, care a pus în prim-plan una dintre cele mai mari probleme ale sistemului de educaţie: lipsa spaţiilor şcolare, orele organizate în trei schimburi şi pauzele ciuntite. Gheorghiţa Badea, directoarea Şcolii Gimnaziale nr. 81 din Sectorul 3 al Capitalei, spune că fără investiţii în noi clădiri, obiectivul ca elevii să înveţe într-un singur schimb rămâne imposibil de atins.