Campanie ZF pentru o administraţie eficientă şi digitală. Reforma care nu mai vine: fragmentarea sufocă administraţia şi împarte ministerele României între agenţii şi ineficienţă

♦ România continuă să sufere din cauza unei administraţii fragmentate, cu zeci de agenţii şi instituţii subordonate fiecărui minister ♦ Liderii politici discută soluţii pentru comasarea entităţilor, dar până atunci costurile continuă să crească ♦ Ministerul Economiei, Ministerul Mediului, Ministerul Dezvoltării şi Ministerul Muncii sunt şi ele pe lista celor operează prin reţele complicate de agenţii şi instituţii, fiecare cu bugete şi obiective separate.

Structura administrativă din România este un exemplu clasic de supraregle­men­tare şi birocraţie sufo­cantă. Ministerele, care ar trebui să fie motorul principal al guvernării eficiente, sunt însoţite de o reţea stufoasă de agenţii, regii şi instituţii subordonate, fiecare cu buget şi personal separat.

Această fragmentare nu doar că scade eficienţa, dar îngreunează şi activitatea administraţiei locale, care este încurcată adesea de lipsa de coor­donare şi de dublarea atribuţiilor. De la începutul anului, liderii coaliţiei de guvernare PSD-PNL-UDMR analizează mai multe scenarii care vizează comasarea şi desfiinţarea unor instituţii bugetare, cu scopul de a găsi soluţii urgente pentru reducerea costurilor, însă până atunci structura administrativă este fragmentată în zeci de agenţii, regii şi instituţii subordonate.

În a doua parte a analizei structurii administraţiei a ZF am luat în calcul patru ministere: Ministerul Mediului, Ministerul Muncii, Minis­terul Economiei şi Ministerul Dezvoltării.

Ministerul Mediului are subordonate 9 structuri diferite, precum Garda Naţională de Mediu, Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate sau Administraţia Naţională „Apele Române“. Deşi toate sunt teoretic necesare, gestionarea separată a fiecărei entităţi generează suprapuneri şi confuzie în implementarea politicilor.

Această abordare centralizată, dar extrem de fragmentată, sufocă administraţiile locale, care sunt adesea nevoite să facă faţă cerinţelor multiple şi contradictorii venite de la aceste structuri. De exemplu, un proiect local de mediu trebuie să treacă prin filtrele mai multor agenţii – de la Garda Naţională de Mediu, până la Administraţia Fondului pentru Mediu – ceea ce duce la întârzieri şi la creşterea costurilor administrative.

De altfel, la Ministerul Mediului deja au început schimbările. La început de 2025, ministrul finanţelor, Tanczos Barna, a spus că au fost începute deja demersurile pentru comasare la Ministerul Mediului, unde Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului va fi comasată cu agenţia responsabilă pentru ariile protejate.

Într-un interviu pentru televi­ziunea publică, ministrul finanţelor a spus că se vor face în schimb evaluări şi analize pentru comasarea instituţiilor publice, fără să fie vorba de concedierea în masă a bugetarilor.

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei are nouă  autorităţi, agenţii sau instituţii în în subordine, sub autoritatea sau în coordonare, cu agenţii precum Compania Naţională de Investiţii, Agenţia Naţională pentru Locuinţe şi Agenţiile de Dezvoltare Regională, toate funcţionând independent.

Noul Minister al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului are opt autorităţi, agenţii sau instituţii în subordine, sub autoritatea sau în coordonare, însă este foarte posibil ca numărul lor trecut pe site-ul instituţiei să crească, după ce informaţiile se vor actualiza cu agenţiile şi instituţiile „moştenite“ de la cele două ministere separate care au format această nouă instituţie.

Ministerul Economiei, Digita­lizării, Antreprenoriatului şi Turis­mului este înfiinţat prin preluarea Ministerului Economiei, Antrepre­no­riatului şi Turismului şi a componentei digitalizare de la Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării.

Autoritatea pentru Digitalizarea României a trecut din subordinea Ministerului Cercetării în subordinea Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului. MCDI se reorganizează prin divizare totală, prin împărţirea întregului său patrimoniu, personal şi al activităţii. Autoritatea Naţională pentru Cercetare va trece la Ministerul Educaţiei şi Cercetării, înfiinţat prin preluarea Ministerului Educaţiei, într-o nouă „caracatiţă“ a politicii locale.

Ministerul Muncii coordonează şase autorităţi distincte, printre care Casa Naţională de Pensii Publice, Inspecţia Muncii, Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, Autoritatea pentru Protecţia Persoanelor cu Dizabilităţi şi Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Fiecare dintre acestea operează cu bugete proprii.

Fiecare entitate în parte din aceste ministere implică cheltuieli suplimentare cu personal, logistică şi infrastructură. Bugetele acestor structuri sunt alimentate din taxele cetăţenilor, iar rezultatul este o administraţie greoaie, care întârzie soluţionarea problemelor reale. Mai grav, lipsa unei viziuni integrate încurajează ineficienţa şi duce la un consum inutil de resurse.

O administraţie mai suplă, cu mai puţine entităţi independente, ar permite o coordonare mai bună între ministere şi administraţiile locale, eliminând dublările şi scurtând lanţul decizional.