• Leu / EUR4.9469
  • Leu / GBP5.8072
  • Leu / USD4.7475
Eveniment

Campionatul european de fotbal, meci decisiv pentru calificarea în optimi: România înfruntă în această seară Albania, o ţară care are o putere economică cât cea mai săracă zonă din România, cea din Oltenia

Campionatul european de fotbal, meci decisiv pentru calificarea în optimi: România  înfruntă în această seară Albania, o ţară care are o putere economică cât cea mai săracă zonă din România, cea din Oltenia

Autor: Roxana Petrescu

19.06.2016, 18:29 789

România înfruntă în aceată seară de la ora 22.00 Albania, într-un meci decisiv pentru calificarea în optimile Campionatului European de Fotbal din Franţa.

Dacă la meciurile “puterii economice” cu Franţa (PIB de 2.100 miliarde de euro) şi Elveţia (PIB de 600 de miliarde de euro) România era net inferioară (PIB de 160 miliarde de euro), acum, cu Albania, rolurile s-au inversat.

România are un PIB anual de 160 de miliarde de euro, Albania are un PIB de 10 miliarde de euro, cât regiunea cea mai săracă din România – sud-vest Oltenia, ce cuprinde judeţele Dolj, Gorj, Olt, Mehedinţi şi Vâlcea (conform ultimelor date statistice, această regiune are un PIB de 49 de miliarde de lei, adică 11 miliarde de euro). Regiunea Nord-Est din România, Moldova, care în percepţia publică este considerată cea mai săracă, are un PIB de 69 de miliarde de lei, adică 15 miliarde de euro.

Bucureştiul are un PIB de aproape patru ori mai mare decât toată Albania.

În privinţa loturilor, diferenţa nu este aşa mare între România şi Albania:  64 milioane de euro vs. 46 de milioane de euro.  

 

Primul meci, cartea de vizită a României

„Diferenţa pe care o face o victorie în primul meci este uriaşă“, spune Wayne Rooney, căpitanul echipei de fotbal a Angliei, unul dintre cei mai spectaculoşi jucători de fotbal din câţi există.

Pe 10 iunie, la Paris, România va deschide cea de-a 15-a ediţie a Campionatului European de Fotbal într-un meci jucat chiar împotriva echipei gazdă. 

În contextul în care România a avut anul trecut una dintre cele mai solide rate de creştere a PIB-ului la nivel european, meciul de pe 10 iunie nu înseamnă doar 90 de minute de fotbal, ci o potenţială carte de vizită pentru o economie care încearcă să se promoveze dincolo de forţa de muncă ieftină. Miza este cu aât mai mare cu cât Campionatul European de Fotbal s-a transformat anul acesta într-un fel de Campionat Mondial datorită creşterii numărului de echipe care iau startul la această competiţie de la 16 la 24. Deodată, aria pe care acest eveniment sportiv major o atinge a crescut cu 50%. 

România nu a trecut niciodată de faza sferturilor, ultima performaţă de acest gen fiind înregistrată la europenele din 2000.

„La începuturi, Campionatul European era considerat ca un fel de opus al Campionatului Mondial“, se arată într-un articol publicat în The Guardian unde se mai precizează că numărul relativ mic de echipe care ajungeau să se lupte pentru titlu era în sine o garanţie a caliăţii competiţiei. 

Strict ca cifre însă, pentru România sfera de promovare tocmai a crescut, momentul Paris devenind astfel cu aât mai important.

În 2012, Campionatul European de Fotbal s-a ţinut în Polonia şi Ucraina. Niciuna dintre cele două ţări nu  a reuşit o performanţă remarcabilă, titlul revenindu-le toreadorilor din echipa Spaniei, dar ceea ce s-a întâmplat cu economia Poloniei a avut stofă de vis.

„Datorită Euro 2012 Polonia va fi vizitată anual de 766.000 de turişti străini faţă de estimările făcute înaintea acestui eveniment care arătau un număr de 489.000 de turişti“, este doar una dintre concluziile unui studiu realizat de Ministerul Turismului şi Sportului din Polonia la 140 de zile de la terminarea competiţiei. 

Tot în acel studiu se arată că în 2012 „efectul polonez“ asupra ecoomiei a fost mai mare decât „efectul Barcelona“, un fenomen care a dus la schimbarea fundamentală a oraşului care a găzduit Jocurile Olimpice din 1992.

Cele 90 de minute de pe 10 iunie mai sunt importante pentru România şi dintr-un alt punct de vedere.

„Comitetul Executiv al UEFA a decis în Lausanne, Elveţia, pe 6 decembrie 2012 să organizeze «Euro for Europe» în 2020 în locul unei competiţii ţinute în una sau două ţări. Desfăşurarea UEFA Euro 2020 în mai multe state membre are capacitatea de a genera un festival memorabil de fotbal pe întreg continentul şi să le dea unor ţări şi oraşe oportunitatea de a face parte dintr-o competiţie care altfel le-ar fi fost inaccesibilă“, se arată pe site-ul UEFA.com.  

Londra va fi oraşul care va găzdui semi-finala şi finala din 2020, dar înfruntările dintre echipele calificate vor avea loc şi în Baku, München, Roma, Sankt Petersburg, Copenhaga, Bilbao, Bruxelles, Glasgow, Amsterdam şi Bucureşti.

În 2021, Bucureştiul încearcă să devină Capitala Europeană a Culturii, campania de promovare fiind construită mai ales în jurul diversităţii care a fost cultivată în ultimii ani de oraş.

Barcelona a devenit un alt oraş datorită Jocurilor Olimpice pe care le-a organizat în 1992, iar Polonia a reuşit să transforme Campionatul European de Fotbal într-un accelerator de creştere economică. 

„Primul joc este de o importanţă masivă“, mai spune Rooney.

România are pe 10 iunie 90 de minute în care trebuie să atragă atenţia pentru următorii patru ani. Milioane de oameni vor „privi“ mesajul acesta, fiind probabil cea mai importantă „campanie de promovare“ de care a beneficiat România în ultimii ani.

 

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9469
Diferență: 0,0222
Ieri: 4.9458
Azi: 4.7475
Diferență: -0,3526
Ieri: 4.7643
Azi: 5.8072
Diferență: 0,062
Ieri: 5.8036
Azi: 4.7246
Diferență: -0,7374
Ieri: 4.7597