Eveniment

Când se redeschid grădiniţele private? Vicepremierul României te lămureşte în ce condiţii este posibil să îţi duci copilul la activităţi educaţionale, după 15 iunie

Când se redeschid grădiniţele private? Vicepremierul României te lămureşte în ce condiţii este posibil să îţi duci copilul la activităţi educaţionale, după 15 iunie
28.05.2020, 23:49 1281

Raluca Turcan, vicepremierul României a declarat pentru MEDIAFAX că există posibilitatea ca grădiniţele private să se redeschidă de pe data de 15 iunie pentru activităţi educaţionale. Ea a explicat ce înseamnă mai exact acest lucru.

„În primul rând trebuie să facem o diferenţă între cursuri şcolare şi activităţi educaţionale de pe perioada vacanţei şcolare. Pe 12 iunie cursurile şcolare se încheie. In sistemul de stat nu se poate vorbi  de deschiderea grădiniţelor şi a programelor after school”, a spus vicepremierul.

„În sistemul privat, aceste instituţii pot să îşi dezvolte diferite forme de activităţi educaţionale, de tip after school, cursuri de zi, programe de pregătire. Evident, toate acestea vor fi analizate şi în funcţie de situaţia epidemiologică. Dacă vom lua decizia să permitem desfăşurarea unor astfel de activităţi educaţionale după 15 iunie va fi cu respectarea regulilor, ele se vor putea desfăşura cu distanţare socială, cu reducerea numărului de participanţi. Aceste reguli vor deveni o obişnuinţă", a precizat Raluca Turcan.

Vicepremierul României a mai declarat că redeschiderea grădiniţelor private vine în sprijinul părinţilor care nu au unde să îşi lase copilul pe timp de vară, mai ales că nu vor mai beneficia de bani pentru a sta acasă cu cel mic, având în vedere că se încheie anul şcolar.

„Trebuie spus şi faptul că acea formă de sprijin pentru unul dintre părinţi care să stea acasă nu va mai fi, pentru că se încheie anul şcolar, deci iese din perioadă suspendării cursurilor, pe 15 iunie se încheie şi starea de alertă. De aceea, luăm în calcul, cu măsuri de restricţie, să permitem desfăşurarea unor activităţi educaţionale care să sprijine părinţii cu supravegherea copilului, cu educarea lui în timpul zilei", a spus aceasta.

Se caută soluţii şi pentru noul an şcolar, care va începe din toamnă. Reprezentanţii şcolilor private s-au oferit să preia gratuit elevi din învăţământul de stat, pentru a rezolva problema de supraaglomerare a claselor în toamnă. Acest aspect a fost punctat la întâlnirea dintre guvern si asociaţia şcolilor private

.„Am propus să participăm la această pilotare, atât în ceea ce priveşte numărul de copii dintr-o clasă, cât şi standardizarea procesului de notare. În măsura spaţiului disponibil şi a numărului de copii dintr-o clasă, putem să facem acest lucru, pentru a nu supraaglomera şcolile publice în toamnă. Bineînţeles, elevii vor fi preluaţi gratuit”, a declarat Oana Moraru, fondatoarea şcolii Helikon.

MonitorulPartidelor CCR, şah la Guvern
AFACERI DE LA ZERO