• Leu / EUR4.9575
  • Leu / GBP5.7071
  • Leu / USD4.6194
Eveniment

Când se va putea participa la marile festivaluri din România? Premierul Florin Cîţu: „Până acum vorbeam de 1 august, acum putem sa avem chiar şi înainte de august, 1 iunie sau 1 iulie”

Când se va putea participa la marile festivaluri din România? Premierul Florin Cîţu: „Până acum vorbeam de 1 august, acum putem sa avem chiar şi înainte de august, 1 iunie sau 1 iulie”

Autor: Mediafax

17.05.2021, 18:00 940

Premierul Florin Cîţu a declarat luni că despre organizarea marilor festivaluri se va putea vorbi doar după data de 1 august. 

Premierul Florin Cîţu a fost întrebat de jurnalişti luni, la Parlament, dacă există perspective ca anul acesta în România să fie organizat un festival mare.

„Bineînţeles. Ce am anunţat acum arată că au avansat lucrurile. Până acum vorbeam de 1 august, acum putem sa avem chiar si inainte de august, 1 iunie sau 1 iulie. Deci cred că lucrurile arată mai bine decât arătau acum două săptămâni din acest punct de vedere”, a răspuns Florin Cîţu.

Întrebat, de asemenea, despre faptul că organizatorii festivalurilor se plâng că nu pot organiza evenimentele cu distanţare şi cu respectarea măsurile impuse, premierul a spus: „Noi vorbeam despre acele festivaluri după 1 august. Ideea era să fie după 1 august. În acest moment vorbim de tipul de concerte ce se pot face până la 1 august şi acestea sunt condiţiile luate în calcul până la 1 august. După 1 august putem discuta despre alte evenimente. (...) Am spus din primul moment, şi când am discutat la Cluj, şi când am discutat pe litoral, şi erau acolo reprezentanţii celor de la Untold că putem vorbi despre evenimente mari după 1 august”.

Festivalul Electric Castle nu va avea loc anul acesta, după ce oranizatorii au decis amânarea pentru 2022.

„Avem veşti triste. Electric Castle nu va avea loc anul acesta. În urma măsurilor şi restricţiilor pentru evenimente anunţate recent de către autorităţi pentru perioada următoare, nu există un scenariu real care ne-ar permite să organizăm EC8 în 2021. E nevoie de un an întreg de muncă pentru a planifica toate detaliile unui eveniment de o asemenea magnitudine. În plus, situaţia pandemiei fluctuează, iar acest lucru duce la reprogramarea sau anularea turneelor artiştilor în toată Europa”, anunţă organizatorii Electric Castle.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9575
Diferență: -0,0061
Ieri: 4.9578
Azi: 4.6194
Diferență: 0,0043
Ieri: 4.6192
Azi: 5.7071
Diferență: -0,1854
Ieri: 5.7177
Azi: 5.1137
Diferență: 0,2726
Ieri: 5.0998