Eveniment

Captură surprinzătoare în Constanţa: Poliţiştii au prins un bărbat urmărit internaţional după ce a furat ceasuri de 4,7 milioane de euro în Spania

Captură surprinzătoare în Constanţa: Poliţiştii au...

Autor: Andreea Tobias

25.07.2018, 13:47 165

Un bărbat în vârstă de 29 de ani din municipiul Constanţa, urmărit internaţional de autorităţile din Spania după ce ar fi furat ceasuri şi bijuterii de 4,7 milioane de euro, a fost prins la Constanţa.

Poliţiştii din Constanţa, cu suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale şi beneficiind de date şi informaţii suplimentare obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Poliţiei Române, au depistat marţi un bărbat de 29 de ani, din municipiul Constanţa, pe numele căruia exista un mandat european de arestare emis de autorităţile spaniole.

Tânărul era dat în urmărire internaţională pentru comiterea unor infracţiuni de furt calificat şi constituirea unui grup infracţional organizat, acesta fiind bănuit de sustragerea dintr-un magazin, din Spania, a mai multor obiecte de lux, precum ceasuri şi bijuterii, în valoare de 4.700.000 de euro.

Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa care a emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore.

În acţiune au fost angrenaţi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale Constanţa.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO