Catedrala Mânturii Neamului este construită în proporţie de 95%, în ceea ce priveşte stadiul „la roşu”, însă, potrivit Patriarhiei Române, cea mai mare biserică din România mai are mult până să fie finalizată. Până în acest moment s-au cheltuit 110 milioane de euro.
Într-un răspuns la solicitarea MEDIAFAX, Patriarhia Română transmite că până în prezent, pentru Catedrala Mânturii Neamului a fost cheltutită suma de 110 milioane de euro, cu tot cu TVA.
„Din această sumă, un procent de aproximativ 25% provine din donaţii, restul reprezentând sprijinul financiar oferit de autorităţile administraţiei publice centrale şi locale în baza prevederilor unor acte normative”, au transmis, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii Patriarhiei Române.
Potrivit sursei citate, Catedrala este finalizată în proporţie de 95%, în stadiul „la roşu”.
„Din stadiul I, «catedrala la roşu», lucrările sunt finalizate în proporţie de 95 %. Lucrările pe şantierul Catedralei sunt foarte avansate, lucrându-se intens la finalizarea altarului, dar şi la cota + 91 m, în zona turlei principale, precum şi în zonele celorlalte turle. Concomitent se efectuează laborioasa operaţiune de punere în funcţiune a clopotelor şi finul reglaj al acestora. Recent a fost montată structura metalică a acoperişului turlei clopotniţe”, explică reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române.
În ceea ce priveşte costurile viitoare, Patriarhia spune că nu se poate estima o sumă, „întrucât nu există încă proiectele finalizate”.
„Cu banii existenţi (104 milioane lei primiţi la începutul lunii octombrie de la Guvern) se va termina structura de rezistenţă a «catedralei la roşu», ferestrele şi uşile montate, acoperişul (inclusiv învelitoarea din cupru), crucile, subsolurile adiacente din vest, spaţiul liturgic exterior şi dependinţele assimilate”, maideclară, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii BOR.
Potrivit Patriarhiei, pe data de 25 noiembrie va fi sfinţit Altarul Catedralei, în prezenţa Patriarhului Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului.
„Pe data de 25 noiembrie noua Catedrală va fi locul cel mai important din România, aflată doar cu câteva zile înainte de sărbătorirea celor 100 de ani de statalitate modernă şi independentă: ziua de 1 Decembrie, sărbătoarea noastră naţională. Ziua va începe cu slujba de târnosire (sfinţirea Altarului şi catapetesmei) a Catedralei Naţionale (intervalul 9-10,30), care va fi urmată de slujba Sfintei Liturghii (începând cu ora 10,30). Alături de Părintele Patriarh Daniel şi de toţi ierarhii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române va sluji Sanctitatea Sa, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I, invitat special cu ocazia acestui mare eveniment. În intervalul 26-30 noiembrie se vor desfălura „zilele sfinţirii catedralei" care vor include un program liturgic şi cultural”, mai transmite Patriarhia Română.