• Leu / EUR4.7607
  • Leu / GBP5.4399
  • Leu / USD4.2653
Eveniment

Cât costă să îţi petreci revelionul în Bucureşti? Vezi oferta de preţuri din Capitală

Cât costă să îţi petreci revelionul în Bucureşti? Vezi oferta de preţuri din Capitală

Autor: Roana Rotaru

8 dec 2015 5356

V-aţi gândit unde o să petreceţi noaptea dintre ani? Ziarul Financiar a analizat câteva variante unde aţi putea petrece revelionul în Bucureşti. Preţurile încep de la 250 de lei la o berărie în zona Grozăveşti sau în Centrul Vechi şi ajung până la peste 1300 lei la Palatul Parlamentului, la categoria VIP.

Iată 10 variante unde ai putea să îţi petreci revelionul în Capitală:

1.      Palatul Parlamentului – de la 560 lei la 1.350 de lei de persoană

Dacă vrei să petreci noaptea dintre ani la Palatul Parlamentului, preţurile încep de 125 de euro pentru varianta strandard şi ajung până la 300 de euro pentru categoria VIP. Ţinuta elegantă este obligatorie, doamnele trebuie să poarte rochie de gală lungă sau tip cocktail, iar bărbaţii smocking sau costum negru. Invitatul special va fi Loredana Groza care va concerta pentru petrecăreţi.Nu se va servi mâncare tradiţională românească, ci diferite feluri de mâncare  inspirate din  dineurile regale de prin lume.

2.      Caru’ cu Bere – 490 lei de persoană

Să petreci revelionul la restaurantul Caru cu Bere costă 490 de lei, unde va fi organizată o petrecere tip bal vienez cu orchestra Wiener Walzer. În plus, programul include şi muzică populară live, DJ, dansuri şi colinde. Meniul este alcătuit din mai multe tipuri de aperitive, peşte, felul principal este cu muşchi de vită, la desert se serveşte tort de caramel, şi open bar cu băuturi alcoolice sau non-alcoolice.

3.      Presidential Ballroom – 350 de lei de persoană

Presidential Ballroom organizează petrecere de revelion în saloanele Royal din Pipera şi Elegance din Militari, la 350 de lei de persoană. Pe tot parcursul petrecerii va fi muzică live asigurată de următorii şase interpreţi: Amna, Mihai Bajinaru, Alina Dinca, Nicolae Datcu, Catalina Rad, Jolie Cabaret.  

4.      Beraria H - de la 450 lei la 650 lei de persoană

La Berăria H va concerta Horia Brenciu în noapte dintre ani. Preţurile variază în funcţie de zona în care este poziţionată masa faţă de scenă şi începe de la 450 de lei până la 650 de lei. Restaurantul este pe malul lacului Herastrau şi pune la dispoziţie petrecăreţilor în jur de 50 de feluri de mâncare şi bătura atât cât pot să consume.

5.      Hanul Voievozilor- 350 de lei de persoană

La Hanul Voievozilor petrecerea de revelion costă 350 de lei de persoană şi va avea loc într-o atmosferă boierească, restaurantul fiind amenajat într-un mod tradiţional românesc. În noaptea dintre ani se va organiza o tombolă, iar premiul constă într-o excursie de un weekend la Poiana Braşov, excursie pentru două persoane.

6.      Hotelul Ramada Bucharesc Parc – 399 lei de persoană

Hotelul Ramada Bucharesc Parc, situat pe strada Poligrafiei în imediata apropiere de Romexpo, organizează revelion la 399 lei de persoană cu o cină festivă de tip bufet suedez şi open bar, unde atmosfera va fi intreţinută de către un DJ.

7.      Artha Park Events – 280 lei de persoană (Ofertă valabilă pentru un grup de minimun 6 persoane)

Pentru cei care vor să evadeze din Bucureşti într-un loc mai aproape de natură, Artha Park Events, situat pe malul lacului Snagov, ar putea fi o variantă de luat în calcul. Pe lângă meniul de revelion şi pachetul open bar, petrecăreţii au parte de muzică live, tradiţii în noaptea de Anul Nou, foc de artificii, barbeque party pe tot parcursul serii şi foc de tabără dacă permite vremea.

8.      Jubile the Balroom- 329 lei de persoană

Fanii Andreei Bălan o pot urmări pe cântăreţă într-un concert de revelion la Jubile The Balroom, contra sumei de 329 de lei de persoană. Pe lângă Andreea Bălan, atmosfera va mai fi întreţinută de Gina Matache cu un recital folcloric şi de câţiva DJ.  Meniul este variat, de la tartar de somon cu piure de protocale până la pulpe de pui cu sos, iar băutura este fară limită de consum.

9.      Hotel Criss - 280 lei de persoană

Cu 280 de lei poţi să petreci revelionul la Hotel Criss situat pe B-dul Iuliu Maniu, în zona Militari. Preţul include diverse mâncăruri (somon, sărmăluţe, piept de curcan) şi băutură la discreţie. Atmosferă va fi întreţinută de o solistă care va cânta muzica live şi de către un DJ.

10.  Berăria Siegfried - 250 lei de persoană

Berăria Siegfried a pregătit o petrecere de revelion tradiţional nemţească cu accente româneşti la 250 de lei de persoană, atât în zona Grozăveşti, cât şi în Centrul Vechi. Petrecerea va fi întreţinută de către o formaţie live şi un DJ.  Preţul include mâncare tip bufet suedez şi open bar.

 

 

 

 

 

Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7607
Diferență: -0,0294
Ieri: 4.7621
Azi: 4.2653
Diferență: -0,0117
Ieri: 4.2658
Azi: 5.4399
Diferență: -0,068
Ieri: 5.4436
Azi: 4.2267
Diferență: 0,1659
Ieri: 4.2197