Eveniment

Câţi bani trebuie să scoată din buzunar fostul ministru de Finanţe Sebastian Vlădescu dacă vrea să umble liber: Cauţiunea a fost stabilită la un milion de euro

Câţi bani trebuie să scoată din buzunar fostul...

Autor: Andreea Traicu, Mediafax

02.05.2018, 11:21 220

"Faţă de inculpatul Vlădescu Sebastian a fost fixată o cauţiune în valoare de 1.000.000 euro (echivalent în lei) care va fi depusă la o unitate bancară şi consemnată pe numele său la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie sau prin constituirea unei garanţii reale, mobiliare ori imobiliare, în limita sumei respective, în favoarea aceleiaşi unităţi de Parchet. Cauţiunea se va depune în termen de 10 zile", transmite DNA.

Potrivit sursei citate, "în perioada 2005-2014, oficiali români sau persoane cu influenţă asupra acestora ar fi primit, de la o companie străină, în baza unor înţelegeri, aproximativ 20 de milioane de euro pentru ca, în schimbul acestor sume, să se asigure încheierea contractelor şi plata facturilor pentru reabilitarea unor tronsoane de cale ferată a liniei Bucureşti-Constanţa, precum şi plata TVA restante pentru reabilitarea unei alte linii de cale ferată care fusese deja realizată de aceeaşi companie".

DNA nu a specificificat, până în prezent, despre ce companie străină este vorba.

Din informaţiile publice reiese că asocierea de firme Swietelsky - Wiebe – Takenaka este constructorul lucrărilor. De altfel, autorităţile austriece au efectuat o serie de percheziţii în sedii ale firmei de construcţii Swietelsky, în cadrul anchetei asociate dosarului fostului ministru de Finanţe Sebastian Vlădescu, a relatat site-ul Nachrichten.at.

Procurorii informau vineri că banii încasaţi ilegal reprezentau procente din valoarea fiecărei plăţi făcute de statul român şi erau achitaţi succesiv, pe măsură ce compania constructoare încasa, la rândul ei, contravaloarea lucrărilor efectuate, de la statul român, respectiv de la compania C.N. C.F.R.

"În acest context, în prima parte a anului 2005, suspectul Vlădescu Sebastian împreună cu Costea Mircea Ionuţ şi Mititelu Mihaela, a pretins de la reprezentanţii unei companii un comision de 3,5% din valoarea contractelor ce urmau a fi încheiate cu C.N.C.F.R. S.A. privind reabilitarea căii ferate Bucureşti – Constanţa pentru ca, în schimbul acestui comision, să îşi exercite atribuţiile care îi reveneau în calitate de ministru al finanţelor publice, respectiv să aprobe finanţarea suplimentară necesară pentru încheierea contractelor, precum şi pentru a îşi exercita ulterior atribuţiile referitoare la asigurarea fondurilor necesare plăţii facturilor pentru lucrările efectuate", explica Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

În perioada 2008-2009, în baza acestei înţelegeri, Sebastian Vlădescu ar fi primit un milion de euro, reprezentând partea sa din comisionul pretins, în conturile bancare ale unor societăţi comerciale pe care le controla.

Ulterior, între 2009-2010, fostul ministru de Finanţe, Sebastian Vlădescu, ar fi acceptat de la reprezentantul companiei străine promisiunea sumei de două milioane de euro iar, în perioada noiembrie 2011- septembrie 2013, ar fi primit 65.000 de euro, sub forma finanţării activităţii unei companii offshore, unde avea calitatea de asociat.

"De asemenea, în acelaşi context, suspectul Vlădescu Sebastian, în perioada septembrie 2010 – ianuarie 2013, a pretins şi primit de la aceeaşi persoană suma totală de 2.117.000 euro. În schimbul acestor sume de bani, suspectul Vlădescu Sebastian urma să îşi exercite influenţa pe care a pretins că o avea asupra ministrului transporturilor pentru a-l determina să asigure finanţarea necesară plăţii facturilor aferente lucrărilor efectuate la tronsonul de cale ferată Bucureşti-Constanţa", arată DNA.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO