Eveniment

Cazul „invitaţiei cu patru semnături“. Succesiunea de ştampile şi semnături acoperă incompetenţa funcţionarilor publici

Cazul „invitaţiei cu patru semnături“. Succesiunea de ştampile şi semnături acoperă incompetenţa funcţionarilor publici

Autor: Adelina Mihai

16.02.2011, 23:50 64

Un articol publicat ieri de ZF privind numărul mare de semnăturiexistente pe o invitaţie de presă trimisă de o instituţie astatului a suscitat reacţii atât în mediul de afaceri, cât şi înrândul foştilor funcţionari, care au spus că, de fapt, numărul desemnături de pe o hârtie ar putea fi mult mai mare.

"Dacă problema presupune implicaţii pe mai multe Direcţii, cumar fi bugetul, Codul fiscal sau administraţia fiscală din cadrulMinisterului de Finanţe, atunci numărul celor patru semnăturitrebuie să fie înmulţit cu 3, la care să se adauge alte una - douăsemnături ale secretarilor de stat", a spus Dragoş Doroş, partenerîn cadrul casei de avocatură Nestor Nestor Diculescu KingstonPetersen tax advisory services, care a lucrat anterior ca directorgeneral al departamentului de legislaţie impozite directe dinMinisterul Finanţelor.

Sistemul birocratic din administraţia publică, unde cineva"întocmeşte" sau redactează un document, altcineva îl verifică,avizează sau semnează, în care sunt implicaţi toţi angajaţiidintr-un anumit departament, indiferent dacă sunt directori,adjuncţi, consilieri sau secretari de stat, nu face decât sădemonstreze că focusul principal în administraţie este pus peredactare de acte şi succesiune de semnături, şi nu pe analize.

"Cu cât sunt mai multe semnături şi ştampile pe un document, cuatât cei care se ocupă de elaborarea lui sunt mai incompetenţi,pentru că fug de responsabilitate. Birocraţia este alimentată dedouă lucruri: volatilitatea legislativă sau incongruenţareglementărilor, care îi face pe oameni să se autoprotejeze şi săse acopere în hârtii, şi incompetenţa, pentru că cei care prindiute şi uită greu sunt curajoşi şi nu fug de responsabilitate", aspus Dumitru Miron, prorectorul Academiei de Studii Economice şiprofesor de comerţ internaţional.

Ieri, un cititor a reacţionat la articolul publicat de ZF "Decâţi funcţionari publici este nevoie ca să fie trimisă o hârtie? Depatru: unu o întocmeşte, unu o verifică, unu o avizează şi unu osemnează", care ilustra un caz banal de birocraţie dinadministraţia publică, prin care o invitaţie de presă de o pagină afost semnată de patru funcţionari publici.

Un executiv străin care conduce o companie din domeniulserviciilor financiare în România ne-a transmis răspunsul pe carel-a primit în urma unei solicitări adresate Direcţiei Generale dePoliţie Comunitară din cadrul Consiliului local al sectorului6.

"Am primit un răspuns care are şase semnături pe o simplă foaie,trei care să valideze documentul, iar alte trei ale consilierilorcare au cosemnat hârtia. Aceste documente arată pur şi simplu cumîn România pare a fi imposibil să semnezi un document fără caacesta să trebuiască să primească şi avizul altor 3, 4 sau 5persoane", a spus expatul care a dorit să-şi păstrezeanonimatul.

Dacă în invitaţia de presă publicată de ZF erau patru semnăturiale angajaţilor din cadrul Agenţiei Naţionale a FuncţionarilorPublici, în răspunsul primit de executivul străin există şasefuncţionari responsabili tot de o pagină: consilierii Gh. Parvanel,Adina Popa şi Aurelia Albu, directorul executiv adjunct alDirecţiei Inspecţia Generală din cadrul instituţiei, Robert Leth,şeful de serviciu Nicoleta Mincu şi directorul general alinstituţiei, Cezar Iulian Marinescu.

Pe de altă parte, Doroş a precizat însă că adevărata birocraţienu constă în câteva semnături.

"Este adevărat, birocraţie există, dar nu în cele 4,5 sau chiar10 semnături de pe o foaie. Birocraţia adevărată constă în lipsaprocedurilor în intervenţiile cu contribuabilii şi lipsa unei bazede date electronice", a spus Doroş, care a precizat că acelaşilucru se întâmplă şi în companiile private cu câteva sute deangajaţi, doar că pe documentul care ajunge în final solicitantuluinu mai apar şi semnăturile tuturor celor care au participat laelaborarea sa. Aceste cazuri de birocraţie excesivă nejustificatănu fac decât să arate că sistemul administraţiei publice, desprecare s-a tot spus în nenumărate rânduri că este supradimensionat,nu a fost reformat, deşi peste 100.000 de oameni au ieşit dinsistem anul trecut.

O altă instituţie de stat în care birocraţia domină cele maisimple proceduri este Autoritatea pentru Valorificarea ActivelorStatului (AVAS), unde fiecare document care iese din instituţieeste semnat de opt funcţionari. "La AVAS, tot ceea ce ieşea dininstituţie trebuie semnat de expertul care întocmeşte documentul,de şeful de serviciu care îl avizează, de directorul direcţiei decomunicare şi dialog social, directorul adjunct al direcţiei, devicepreşedintele instituţiei, de un consilier din cabinetulpreşedintelui şi, în final, de preşedinte. Fiecare punea un punctsau schimba o virgulă, îmi lua patru zile până reuşeam să trimit uncomunicat", a spus un fost angajat al AVAS care a dorit să-şipăstreze anonimatul. De altfel, în unele comunicate de presă, cumar fi cele transmise de Ministerul Muncii sau Ministerul Educaţiei,la final nu apare niciun nume, ci doar se specifică "biroul depresă al ministerului", sub care sunt trecute adresa şi numărul detelefon fix la care se poate contacta un reprezentant al relaţieicu presa care ar putea oferi lămuriri, dar fără a putea fi citat.Mai mult, unii angajaţi din birourile de presă refuză să-şi deanumărul de telefon mobil, pe motiv că este personal, dar atuncicând îi sună pe jurnalişti pe mobil folosesc numere private.

"În unele petiţii îndrumate către primării, indiferent dacă suntmunicipale sau locale, adesea se regăsesc semnături ale primarilor,viceprimarilor, ale şefilor de structură şi ale celor care auredactat documentul. Este posibil ca o formă a acestor proceduri săfie specificată într-o lege", a spus un angajat din cadrulSecretariatului General al Guvernului.

Şi nu numai la hârtiile transmise jurnaliştilor sau companiilorexistă birocraţie excesivă. România este probabil singurul stat dinEuropa unde cine are o casă închiriată plăteşte într-un locimpozitul pe casă - adică la Direcţia de taxe şi impozite aPrimăriei - şi într-un alt loc impozitul pe venitul obţinut dinînchirierea casei - adică la administraţia financiară de sector,care ţine de Administraţia Naţională a Finanţelor Publice (ANAF).Iar dacă trebuie să plătească o amendă, în altă parte - latrezorerie. Sau alt exemplu: cine trebuie să-şi înregistreze omaşină abia cumpărată trebuie să facă şapte drumuri - la RegistrulAuto, la CEC, la Trezorerie, la Poştă pentru diverse taxe, laMinisterul de Interne, la Administraţia Financiară X pentru taxa depoluare, la direcţia de taxe a primăriei. De ce nu comunică toateaceste instituţii între ele în România şi nu există un ghişeu unic?Nu se ştie. "Aşa se face în majoritatea instituţiilor de stat, nunumai la noi!", a fost răspunsul unui funcţionar care a semnat,întocmit sau verificat documentul.

AFACERI DE LA ZERO