Eveniment

Ce băuturi preferă românii de sărbători. Pe primele locuri în clasament sunt cafeaua, sucurile, ceaiul şi berea

Ce băuturi preferă românii de sărbători. Pe primele...

Autor: Andreea Tobias

02.12.2022, 12:20 52

Pe primul loc în preferinţele românilor, la băuturi non-alcoolice, se află cafeaua, urmată de apa minerală plată şi carbogazoasă, băuturi răcoritoare şi de abia pe al 5-lea loc este ceaiul. La băuturile alcoolice, românii preferă berea. 

84.4% dintre respondenţii la un studiu au declarat că pe primul loc în lista lor, atunci când vine vorba de băuturi non-alcoolice, se află cafeaua, urmată de apa minerală plată şi carbogazoasă, băuturi răcoritoare şi de abia pe al cincilea loc de ceai.

Deşi sărbătorile de iarnă sunt asociate la nivel de percepţie mai degrabă cu consumul de vinuri şi spirtoase, conform rezultatelor studiului, anul acesta de sărbători românii intenţionează să cumpere şi să consume în primul rând bere, 49.3% dintre respondenţi indicând acest tip de băutură ca fiind prima pe lista lor de băuturi alcoolice.

Vinul este următoarea băutură aflată în lista intenţiilor de consum (35%), urmat de şampanie cu 15.1%, în timp ce băuturile spirtoase se află pe intenţia de cumpărare a doar 10.4% din consumatorii care au participat la acest sondaj.

Unii consumatori români aleg şi alte băuturi pentru sărbători precum ginul, alţii optează pentru a adăuga şi lichior, dar pe masa de sărbători a românilor se vor afla şi branduri de rom, precum şi de tequila.

Studiul „Ce băuturi preferă românii de sărbători” a fost realizat de Cognition, în baza rezultatelor obţinute prin intermediul GWI Consumer Insights privind comportamentul de consum şi preferinţele persoanelor cu vârsta de peste 21 ani, eşantion omogen reprezentativ pentru mediile urban si rural de pe teritori-ul României, pentru ultima lună.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO