Compania Naţională de Drumuri a cheltuit pe lucrări de infrastructură doar 292 mil. euro în primul semestru din 2014, deşi avea la dispoziţie 750 mil. euro, adică de 3 ori mai mult. Aceasta este cea mai mică sumă cheltuită din bugetul CNADNR pe lucrări de infrastructură din 2008 încoace.
În acest timp, şoferii se sufocă în trafic, iar cele mai circulate porţiuni de drum din România – centura Bucureştiului, Sibiu-Nădlac, Bucureşti-Ploieşti-Braşov – trebuie să mai aştepte ani buni până să ajungă la stadiul de autostradă.
Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a spus recent că vom intra în zona euro când vom trece Carpaţii cu o autostradă. Ironia ar fi bună, dar cui foloseşte? Ce folos să ai toţi indicatorii macro – inflaţie, datorie publică, deficit bugetar, dobânzi, fluctuaţie de curs – conform cu criteriile de aderare la zona euro, dacă ai o economie care stă pentru că arterele sale vitale sunt blocate?
Era de aşteptat ca, după ce au criticat aspru din opoziţie modul în care s-au cheltuit banii de infrastructură în perioada 2009-2012, oficialii actuali să facă o revoluţie în sector: să fie mai transparenţi, să prioritizeze, să-şi asume câteva proiecte majore pe care să le urmărească necontenit.
Însă fostul ministru al drumurilor Dan Şova a vorbit foarte mult şi foarte doct de modul cum va împânzi România de autostrăzi în concesiune şi diverse formule de parteneriat public privat – despre care se dovedeşte că sunt foarte greu de pus în practică, iar actualul ministru Ioan Rus şi-a programat patru interviuri într-o zi la două săptămâni de la numire să anunţe marele său plan că „ori mergem înainte, ori mergem înapoi“ cu Comarnic-Braşov la toamnă şi de atunci tace.
Guvernului îi lipseşte cadenţa în verificarea avansului proiectelor. Aceleaşi discuţii în şedinţele de guvern privind schimbări legislative, de cele mai multe ori ascunse de ochii presei, dar nicio preocupare pentru a urmări săptămânal avansul unui proiect, oricare ar fi acesta: centura Bucureştiului, autostrada Comarnic-Braşov, Nădlac-Sibiu, dezvoltarea portului Constanţa, producţia de zahăr a judeţului Ialomiţa sau cea de ţevi a judeţului Iaşi.
De aici de fapt pleacă sursa răului. Realizările administraţiei României se măsoară acum în tonele de proiecte legislative şi legi aprobate şi nu în obiective de infrastructură, în şcoli modernizate, porturi refăcute sau centre culturale realizate.
România a luat credit 20 de miliarde de euro în ianuarie 2009 ca să rămână pe linia de plutire, iar datoria publică este astăzi de 56 mld. euro. Preşedintele Băsescu şi-a început mandatul în 2004 cu o datorie publică de 15 miliarde de euro. Ce obiective de infrastructură realizate cu cei 40 mld. euro împrumutaţi în plus vor rămâne după el?
O nesfârşită gâlceavă din care nu rezultă decât o ţară tot mai îndatorată şi tot mai slăbită, din care oamenii fug. Guvernul actual a ţinut datoria publică sub control, dar cu ce folos? – a tăiat în mod grosolan de la cheltuielile de infrastructură, adică mănâncă din viitor pentru a susţine cheltuieli curente cu bunuri şi servicii şi cu salariile bugetarilor.
Aşa cum publică Banca Naţională în fiecare trimestru un raport asupra ţintirii inflaţiei, aşa ar trebui guvernul să publice în fiecare trimestru un raport de ţintire a autostrăzilor.
Avem azi o debalansare uriaşă între Banca Naţională şi guvern din punct de vedere al prestigiului profesional şi al eficienţei în acţiune. Este complicat să menţii echilibrele macroeconomice, dar este vital să administrezi resursele bugetare de 45 mld. euro pe an într-un mod eficient pentru a crea resursele de creştere economică, de fapt pentru a croi viitorul.
Lăsând orice dispute, dacă cineva se mai gândeşte la România ar trebui să ia aminte şi să acţioneze. Dezechilibrele de competenţă şi de salarizare ar trebui să fie eliminate. Acţiunea este la guvern. Menţinerea echilibrului este la Banca Naţională. La ce foloseşte un echilibru atins fără acţiune? Este echilibrul punctului static.
