Decizia administraţiei Trump de a introduce 20% taxe pe toate importurile de bunuri din Uniunea Europeană a fost surprinzătoare pentru toată lumea. În ultimii 80 de ani, lumea a trecut prin reduceri succesive ale barierelor fiscale pentru a promova schimburile comerciale globale, iar ceea ce se întâmplă acum este contrar a tot ceea ce s-a întâmplat după cel de-al Doilea Război Mondial.
Pentru a înţelege decizia Statelor Unite ale Americii este important să analizăm toate eşecurile globalizarii pe care Vestul le-a promovat în ultimele decenii şi de ce aripa conservatoare a administraţiei americane consideră că este nevoie de un reset la nivel planetar:
Pariul Vestului a fost că odată cu globalizarea comerţului liber, prosperitatea economică va genera şi democraţie. Această idee care a împins Vestul să împartă din prosperitatea sa a fost argumentul principal pentru a-şi deschide pieţele şi a promova schimburile. Din păcate, această teorie nu a fost deloc susţinută de realitate. Modele de dezvoltare hibride de tip comunism şi capitalism concomitent s-au dezvoltat în ţări precum China, Vietnam, Rusia etc. Deşi aparent aceste state respectă regulile comerţului mondial, de fapt prin scheme de subvenţii şi ajutoare de stat, împing producţia companiilor lor şi subvenţionează preţurile pentru a cuceri pieţele globale. Acest lucru nu este posibil în SUA sau UE şi deşi s-a criticat de multe ori această practică a Chinei, în special prin lipsa de măsuri împotriva ei. Sursa problemei este existenţa statului de drept în aceste regimuri hibride. Ne trezim astăzi cu pietre total dominate de producători chinezi prin produse subvenţionate de către guvernul comunist de tip panouri solare, maşini electrice etc.
În aceeaşi logică a răspândirii democraţiei în acelaşi timp cu prosperitatea un mare eşec al Statelor Unite a fost relaţia sa cu Mexicul. Pentru a beneficia de costul scăzut al forţei de muncă din Mexic, SUA a promovat acordul de liber schimb cu Mexic şi Canada, aceste ţări devenind hub-uri de export către piaţa americană. Din păcate însă, tot surplusul de venituri generat Mexic nu s-a dus în transformarea acestei ţări într-o democraţie consolidată. Reţelele de trafic de persoane şi cele de droguri care domină societatea mexicană, cât şi dominaţia politicilor socialiste, au dus la o situaţie în care beneficiile economice pentru SUA devin mai puţin importante decât problemele cu migraţia şi drogurile generate de vecinul de la sud.
Datorită globalizării companiile şi-au mutat în mod firesc producţia în ţări mai ieftine. Deşi conştientizată iniţial, această problemă nu părea aşa de mare ţinând cont de puterea economică a SUA. Din păcate însă, mutarea producţiei a afectat o serie de state americane mult mai mult decât pe altele. A apărut faimoasa „Rust Belt“, formată din state precum Ohio, Indiana, Illinois, Wisconsin, Michigan, Pennsylvania etc., pe vremuri inima producţiei industriale americane, care prin mutarea producţiei în alte ţări au suferit modificări sociale negative importante. Alegătorii din aceste state pun presiune pe administraţia americană pentru a găsi soluţii la noua lor situaţie economică, iar momentan în afara impunerii unor taxe pe import, republicanii nu au identificat altă soluţie.
Un joc „cu remiză“
Deşi eşecurile prezentate mai sus sunt motive bune pentru a genera măsuri de echilibrare economică, în relaţia cu Uniunea Europeană, deficitul SUA nu este atât de mare.
La prima vedere, a deficitului pe bunuri, SUA a exportat produse de 347 de miliarde euro în Uniunea Europeană şi a importat produse în valoare de 503 miliarde euro. O simplă scădere ne arată un excedent al UE faţă de SUA de 156 de miliarde euro. Dacă mergem mai departe cu analiza, vedem însă şi alte aspecte ale relaţiei economice bilaterale.
Pe partea de servicii, Uniunea Europeană a exportat servicii în valoare de 319 miliarde euro în SUA şi a importat în valoare de 427 de miliarde, ceea ce a generat un surplus pentru SUA de 109 miliarde euro.
Dacă facem un calcul pe bunuri şi servicii, la un volum total de schimburi de 1,6 trilioane în 2023, Uniunea Europeană are un excedent doar de 47 de miliarde de Euro.
Un lucru care încă este neclar în relaţia bilaterala SUA vs UE este relaţia de securitate. Aici includem pe de-o parte importuri masive de arme din partea UE şi pe altă parte costurile Pentagonului cu păstrarea forţelor armate în Uniunea Europeană. În 2024 SUA a exportat arme, în general prin contracte GtoG, adică achiziţie directă guvern la guvern, de 117,9 miliarde euro, cele mai multe fiind vândute ţărilor UE. Dacă luăm în calcul şi acestă tranzacţie, observăm un echilibru aproape total pe partea comercială între SUA şi UE.
În realitate singurul dezechilibru major între SUA si UE este cel legat de costurile apărării europene. SUA acoperă de fapt o parte din cheltuielile pe care Europa ar trebui să le suporte, menţinând toată tehnologia şi trupele în Europa.
Pentru a înţelege mai bine situaţia României este important să vedem exact care este volumul de comerţ direct cu Statele Unite ale Americii.
Conform Anuarului de Comerţ Internaţional al României, 2024 (publicat de INS), volumul comerţului direct dintre România şi Statele Unite ale Americii a atins în anul 2023 următoarele valori: 1.376.935 mii Euro pentru importuri CIF şi 2.150.184 mii Euro pentru exporturi FOB, rezultând un sold pozitiv de 773.249 mii Euro.
Cele mai importante domenii de export ale României către SUA în 2023 au fost: Cod 84 – Cazane, turbine, motoare, aparate şi dispozitive mecanice, părţi ale acestora / Cod 40 – Cauciuc şi articole din cauciuc / Cod 73 – Produse din fontă, fier şi oţel / Cod 72 – Fontă, fier şi oţel. Fiecare dintre aceste sectoare a înregistrat valori de export de peste 220 milioane Euro. Totuşi, comparativ cu anul 2022, ponderea acestor patru domenii de top a scăzut în 2023, reflectând tendinţa generală de reducere a exporturilor României către SUA în aceeaşi perioadă, cu un declin total de peste 115 milioane Euro.
Mai mult, o scădere şi mai accentuată – de peste 188 milioane Euro – este vizibilă în cazul valorii agregate a primelor zece domenii din ierarhia exporturilor pentru fiecare an (conform graficului). Un alt aspect relevant în analiza comparativă a exporturilor din 2023 faţă de 2022 este reprezentat de modificările procentuale importante, atât pozitive, cât şi negative, în majoritatea sectoarelor. Aceste fluctuaţii pot indica lipsa unei relaţii comerciale stabile şi bine structurate între economiile României şi Statelor Unite putând fi vorba mai mult de oportunităţi punctuale în activitatea de comerţ.
Aşa cum se poate observa din figura de mai sus, exporturile de bunuri ale României către Statele Unite ale Americii sunt dominate preponderent de produse cu valoare adăugată redusă, reflectând o structură economică în care materiile prime şi bunurile intermediare ocupă un loc semnificativ. Această orientare spre exporturi cu valoare adăugată mică sugerează un grad scăzut de sofisticare tehnologică şi o integrare modestă în lanţurile globale de valoare, limitând astfel capacitatea României de a beneficia pe deplin de avantajele comerţului internaţional în ceea ce priveşte transferul de tehnologie, inovarea şi crearea de locuri de muncă bine plătite. Însă, în contextul reducerii schimburilor comerciale ca urmare a introducerii de taxe vamale, această situaţie poate reprezenta un avantaj, în sensul că impactul negativ al tarifelor va fi resimţit preponderent în sectoare ale economiei României generatoare de valoare adăugată mai redusă.
România nu poate însă să se disocieze de relaţia mai amplă a Uniunii Europene cu SUA. Exporturile de bunuri ale UE către SUA în anul 2024 au fost de circa 523 mld. euro (circa 8% din total exporturi şi respectiv 20,6% din total exporturi extra UE).
În condiţiile aplicării unor tarife de către SUA, preţurile se vor majora, iar exporturile vor scădea, amplitudinea scăderii depinzând de elasticitatea în funcţie de preţ. O valoare estimată din literatura de specialitate pentru acesta este de 2, valoare furnizată de studiul Fajgebaum et al. (2024). Valoarea de 2 este mai degrabă în plaja superioară a estimărilor, ceea ce face ca estimările de mai jos să fie mai degrabă maximale. Altfel spus, dacă preţurile către SUA se majorează cu 1%, exporturile în SUA se vor diminua cu 2%. La majorări de preţuri mai mari, reducerea cantităţii va fi ceva mai redusă, relaţia nefiind liniară. Mai jos o estimare simplă a impactului asupra exporturilor UE ale unor tarife de 10% sau 20% impuse de SUA:
La tarife impuse de SUA de 10%, exporturile UE către SUA vor scădea cu 17,4% sau echivalentul a 92,3 mld. euro, ceea ce va genera un impact negativ asupra PIB UE de 0,5%. La tarife impuse de SUA de 20% reducerea PIB UE devine 0,9%. Această reducere nu va fi însă uniformă la nivelul UE, depinzând de intensitatea schimburilor comerciale ale fiecărei ţări cu SUA.
România are o pondere a exporturilor de bunuri către SUA de circa 2,5%, a treia cea mai mică pondere din UE (în termeni absoluţi, valoarea exporturilor României către SUA în anul 2024 a fost de circa 2,3 mld. euro). Însă principalii noştri parteneri comerciali – Germania, Italia, Franţa – se află în prima parte a acestui clasament cu ponderi ale exporturilor către SUA în total de 10,4% pentru Germania şi Italia şi respectiv 8% pentru Franţa. În tabelul de mai jos se regăsesc aceste informaţii, precum şi calculul de mai sus în legătură cu impactul final asupra PIB, calculul fiind replicat pe fiecare ţară în parte.
Prin urmare, pe baza acestei estimări simple, impactul direct asupra României al introducerii unor tarife de către SUA de 10%/20% va fi marginal de -0,1/-0,2% din PIB. Impactul direct asupra României este mult sub cel mediu de la nivelul UE de -0,5%/-0,9%.
Pe de altă parte, România va fi afectată indirect în condiţiile în care principalii noştri parteneri comerciali Germania (către care au mers 20,5% din exporturile României în anul 2024), Italia (către care au mers 9,5% din exporturile României în anul 2024), Franţa (către care au mers 6,3% din exporturile României în anul 2024) vor suporta un impact direct mult mai ridicat comparativ cu România, intensitatea schimburilor comerciale ale acestora cu SUA fiind mult mai ridicată.
Acest impact indirect este mai dificil de estimat şi necesită abordări mai complexe, dar este rezonabil de presupus că efectul indirect va fi în cazul României superior celui direct. În plus, deşi impactul direct agregat asupra economiei României este limitat, la nivel de sectoare de activitate pot fi companii cu o expunere mai ridicată pe relaţia cu SUA şi care vor resimţi un impact mai puternic.
Scenariul eliminării complete a tarifelor comerciale SUA – UE
În urmă cu 10 ani, se discuta despre Parteneriatul Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii (TTIP) pentru a aşeza regulile şi relaţiile economice dintre SUA şi UE pe termen lung, astfel încât aceste două zone să devină compatibile economic.
Un exemplu uşor de înţeles care ar fi beneficiat în urma TTIP ar fi fost sector agroalimentar, unde Uniunea Europeană beneficiază de un avantaj competitiv datorită standardelor mai ridicate, favorizând exportul de produse premium precum brânzeturile, vinurile şi carnea fără hormoni. De asemenea, industria verde ar fi beneficiat de eliminarea tarifelor pentru componentele necesare în producţia de energie regenerabilă. Sectorul farmaceutic şi al echipamentelor medicale ar fi avut acces facilitat la exporturi, odată cu o standardizare sporită a produselor, iar industria auto şi cea de componente auto ar fi profitat de schimburi tehnologice mai eficiente şi de o deschidere mai amplă a pieţelor transatlantice.
Consumatorul în centrul politicilor tarifare UE - SUA
În Uniunea Europeană, consumatorul este poziţionat în centrul politicilor publice, reflectat în legislaţii unitare precum GDPR, Directiva privind Drepturile Consumatorului sau Noua Agendă a Consumatorului. Acestea oferă un cadru clar, cu accent pe transparenţă, drepturi digitale, sustenabilitate şi acces la justiţie. În schimb, în Statele Unite, protecţia consumatorului este adesea fragmentată, depinzând de legislaţia fiecărui stat. Lipsa unei reglementări federale echivalente cu GDPR, toleranţa faţă de arbitrajul obligatoriu şi influenţa semnificativă a lobby-ului corporatist indică o abordare orientată mai degrabă către libertatea economică decât către protecţia consumatorului. Astfel, deşi SUA este o economie puternică, cadrul juridic nu oferă întotdeauna acelaşi nivel de siguranţă şi informare pentru cetăţeni precum cel european.
La nivel alimentar de exemplu, politica alimentară a UE urmăreşte să protejeze consumatorul prin reguli preventive, etichetare detaliată şi interzicerea substanţelor suspecte. În schimb, în SUA, industria alimentară are mai multă libertate, ceea ce duce la o responsabilitate mai mare pe umerii consumatorului în a se informa şi proteja.
Principiul precauţiei vs. principiul dovezii
● UE aplică principiul precauţiei: dacă există suspiciuni că un ingredient poate fi dăunător, acesta este interzis până la dovezi clare că este sigur.
● SUA aplică principiul dovezii riscului: ingredientele sunt permise până ce se dovedeşte clar că sunt periculoase.
Etichetarea alimentelor
● În UE, este obligatorie etichetarea OMG-urilor, a alergenilor şi a valorilor nutriţionale.
● În SUA, aceste etichete sunt mai puţin detaliate sau facultative, ceea ce limitează informarea consumatorului.
Având în vedere reglementările mai stricte ale Uniunii Europene privind siguranţa alimentelor, utilizarea aditivilor, OMG-urile şi tratamentele hormonale, consumatorii americani ar beneficia semnificativ de pe urma unui acces mai larg la produse alimentare din UE, mai ales că politica de sănătate a administraţiei Trump prin comisia Make America Healthy Again este orientată şi către sprijinirea accesului populaţiei la mâncare sănătoasă.
Importul de produse alimentare din UE poate reprezenta o strategie eficientă de îmbunătăţire a sănătăţii publice în SUA, oferind consumatorilor alternative mai sigure şi mai curate la alimentele ultra-procesate sau slab reglementate disponibile local.
Printre principalele provocări ale unei liberalizări comerciale complete între SUA şi UE în sector agroalimentar se numără diferenţele semnificative de reglementare, cum ar fi cele legate de organismele modificate genetic (OMG) sau utilizarea anumitor substanţe interzise în UE, precum BHA sau hormonii în carne, ceea ce alimentează percepţia unui risc de subminare a protecţiei consumatorului european. O altă provocare majoră este opoziţia publică, în special în statele membre ale UE, unde există temeri că armonizarea reglementărilor ar putea conduce la o scădere a standardelor alimentare, sociale şi de mediu. În plus, anumite domenii sensibile, precum serviciile publice şi agricultura, generează rezistenţă din partea actorilor economici şi sociali, inclusiv fermieri şi sindicate, atât în Europa, cât şi în Statele Unite.
În TTIP au existat touşi câteva bariere importante în calea acordului între cele două pieţe:
Divergenţe în reglementări şi standard: Deşi taxele vamale între SUA şi UE sunt relativ mici,diferenţele semnificative în reglementările şi standardele tehnice creează obstacole majore. De exemplu, specificaţiile tehnice pentru produse electronice şi alimente variază între cele două regiuni, ceea ce poate duce la dificultăţi în acceptarea reciprocă a produselor.
Impactul asupra producătorilor locali: Importul de alimente din SUA, unde agricultura este puternic industrializată şi multe produse sunt modificate genetic, poate afecta negativ producătorii locali din UE. Există temeri că aceste produse, fiind mai ieftine, ar putea domina piaţa şi ar putea pune în pericol standardele de calitate şi sănătate din UE.
Lipsa de transparenţă în negocieri: Negocierile TTIP au fost criticate pentru lipsa de transparenţă, ceea ce a generat îngrijorări în rândul cetăţenilor şi organizaţiilor non-guvernamentale. Această opacitate a alimentat temeri legate de influenţa excesivă a corporaţiilor din SUA şi de posibila subminare a reglementărilor europene.
Soluţionarea litigiilor commerciale: Un alt punct sensibil este propunerea de a permite corporaţiilor să dea în judecată guvernele în instanţe private, în cazul în care politicile publice afectează profitul. Această idee a fost întâmpinată cu scepticism în UE, unde se consideră că ar putea submina suveranitatea naţională şi ar favoriza marile corporaţii în detrimentul IMM care reprezintă 99 % din întreprinderi în UE şi 2 din 3 locuri de muncă din sectorul privat.
Implicarea limitată a României: România nu a avut o implicare semnificativă în negocierile TTIP, niciunul dintre cele 31 de grupuri de negociere ale UE nefiind condus de un român. De asemenea, nu a existat nicio o dezbatere publică amplă în România pe această temă, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la modul în care interesele naţionale au fost reprezentate.
Chiar dacă TTIP nu este activ, ideea lui rămâne o bază de discuţie strategică între SUA şi UE. Într-o lume cu tensiuni comerciale şi riscuri geopolitice în creştere, nevoia unui cadru stabil de cooperare este din ce în ce mai presantă.
Realităţi cu privire asupra barierelor tarifare şi non tarifare
Tabloul tarifar prezentat de Preşedintele USA trebuie citit cu prudenţă. Foarte multe dintre beneficiile companiilor americane în EU nu se văd în discursul politic şi nici în regimul tarifar.
1. Prima realitate – în raport cu afirmaţia „companiile americane pierd bani în EU“
Multe produse, dar mai ales servicii ale companiilor americane, nu au niciun fel de tarife în Uniunea Europeană. Unele se situează chiar într-o poziţie de concurenţă neloială (poziţie dominantă pe piaţa europeană). Vorbim despre instrumente sau servicii financiare sau despre sectorul IT&C. Deşi prin Directiva (UE)2016/1164 statele EU sunt obligate să se conformeze principiului „impozitele sunt plătite acolo unde sunt generate profiturile şi valoarea“, mare parte dintre companiile americane nu plătesc impozite în EU, ci în USA sau în alte jurisdicţii mai prietenoase din punct de vedere fiscal. Printr-o analiză tehnică se poate demonstra că EU este o oază de profitabilitate pentru companiile de peste Ocean: Visa, Mastercard, Paypal, Microsoft, Oracle, dar şi platforme de streaming/social media precum Netflix, Youtube, Meta etc etc.
Oare cât pierde financiar EU pentru activităţi economice de miliarde de euro anual, pentru care impozitele nu se plătesc în EU.
2. A doua realitate– în raport cu afirmaţia „reciprocitate“ căci în Uniunea Europeană mărfurile americane sunt taxate cu TVA.
Argumentul de bază în justificarea majorării tarifelor pentru importurile din EU a fost – în EU, TVA funcţionează ca o barieră comercială non-tarifară. În realitate, dacă în EU funcţionează taxa pe valoarea adăugată (aplicată pe lanţul de producţie) şi plătită de consumatorul final, la capătul lanţului de valoare, în USA funcţionează „taxa pe vânzări“, prezentă în 45 de state americane.
Taxa americană pe vânzări are două componente: taxa statală care variază în funcţie de statul despre care vorbim şi taxa locală.
Însumate (taxa statală + taxa locală), Taxa americană pe vânzări poate varia între 1,82% Alaska şi 9,37% Washington.
Aşadar, pentru anumite categorii de produse importate din EU, taxa americană pe vânzări poate ajunge sau chiar depăşi valoarea cotelor reduse de TVA din EU – produse alimentare, de exemplu (mare parte dintre statele europene practică o cotă redusă de TVA la alimente - 4% în Italia, 9% în România).
Argumentele politice ar putea convinge pentru moment, însă nu rezistă în faţa unei evaluări amănunţite a impactului agregat al tarifelor comerciale şi politicii fiscale interne (USA vs EU).
Un prin aspect neevidenţiat în discursul politic îl reprezintă impactul TVA în comerţul internaţional – NEUTRU – TVA fiind ajustat la frontieră.
O altă mare diferenţă o reprezintă modul de impunere a taxelor interne pe consum între USA şi EU:
- TVA european - se aplică pe fiecare etapă de producţie şi exclusiv asupra valorii adăugate a bunului/serviciului în etapa respectivă;
- Sales Tax american – se taxează valoarea finală de tranzacţie a bunului/serviciului, ceea ce nu exclude mai multe tranzacţii, inclusiv tranzacţiile de bunuri intermediare.
Deşi pare mai mică, în termeni procentuali, Taxa americană pe vânzări poate să reprezinte mai mult din preţul final decât TVA-ul european.
De ce? Pentru că TVA european şi Taxa americană pe vânzări NU acţionează identic.
Dacă Taxa americană pe vânzări este aplicată tranzacţiilor de bunuri intermediare, putem ajunge la o piramidă fiscală în care preţul final plătit de consumator integrează taxa pe vânzări nu o dată (cum este TVA-ul european), ci de mai multe ori (de exemplu la o mobilă cu lemn importat din EU: USA taxează şi cheresteaua, dar şi dulapul)
Aşadar, dacă un produs american este vândut în Uniunea Europeană, pentru el se plăteşte TVA naţional – TVA de 5%, 9% sau maximum 19% dacă se vinde în România (5% cărţi, 9% alimente, 19% alte categorii).
În schimb, dacă un produs românesc se vinde în SUA, Taxa americană pe vânzări poate să ajungă la acelaşi nivel cu TVA-ul din România sau chiar mai mult.
Aşa se poate ajunge la situaţia în care un TVA european de 9% pentru un suc de fructe importat din SUA, ar putea să apese fiscal mult mai puţin decât un Taxa americană pe vânzări de 7% pentru produsele europene, dacă ea se aplică prima dată pentru merele aduse din Europa, şi apoi asupra sucului de mere preparat şi vândut în USA.
Atunci când discutăm despre consumul final, un produs european cât şi un produs autohton se vinde pe piaţa din USA prin aplicarea taxei pe consum americană (sales tax), la fel cum pe piaţa europeană tuturor produselor, autohtone sau importate, li se aplică taxa pe consum locală, cota de TVA corespunzătoare.
Câteva concluzii:
Echilibrarea balanţelor comerciale cu ajutorul tarifelor comerciale poate să pară eficientă doar pe termen scurt, dar este cu siguranţă distrugătoare pentru competitivitatea firmelor autohtone.
Balanţa comercială USA sau EU se poate îmbunătăţi numai prin mijloace de revitalizare a competitivităţii firmelor autohtone. Ori, această lecţie este astăzi înţeleasă şi utilizată de China şi India.
Utilizarea barierelor tarifare pentru crearea de locuri de muncă în industria prelucrătoare într-un lume care transformă şi job-urile viitorului sunt în alte domenii nu va aduce efectul sperat de Trump.
O relansare a discuţiilor în cadrul TTIP ar putea conduce la apariţia unei zone de comerţ liber ce acoperă aproape jumătate din economia mondială. În plus, ar duce la armonizarea reglementărilor, reducând „barierele invizibile“ reprezentate de diferenţele în standarde, certificări, teste de siguranţă.
Totuşi, vor rămâne teme sensibile în lucru precum: temeri privind protejarea standardelor ecologice, sanitare şi sociale dacă ne gândim la exemplul importului de produse GMO sau tratate cu hormoni din SUA. Iar pentru SUA critici din partea sindicatelor care se tem de pierderi de locuri de muncă din cauza concurenţei mai ieftine din Europa.
Autori:
Prof.univ.dr. Tănase Stamule FABIZ-ASE
Prof.univ.dr. Vasile Strat BBS-ASE
Conf.univ.dr. Bogdan Dumitrescu FABBV-ASE
Lect.univ.dr. Gabriela Horga FABIZ-ASE
Dr. Daniela Staicu FABIZ-ASE
