Eveniment

CE Oltenia, pierderi şi mai mari

CE Oltenia, pierderi şi mai mari

Autor: Alina Oprea

01.02.2016, 00:00 159

Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare (RAAN), aflată în insolvenţă din septembrie 2013, a intrat joi în faliment, conform deciziei tribunalului Mehedinţi.

Curtea de Apel Craiova ar putea declara falimentul, pe 17 februarie 2016, şi pentru SC Termo Craiova SRL, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul CE Oltenia.

"Având în vedere că aceste societăţi erau în procedură de insolvenţă, CE Oltenia a constituit provizioane pentru risc de încasare, respectiv: pentru creanţa RAAN în valoare totală de 383 milioane lei, provizionul de risc constituit a fost de 345 milioane lei; pentru creanţa Termo Craiova în valoare totală de 299 milioane lei, provizionul de risc constituit a fost de 269 milioane lei", se precizează în comunicat.

Prin intrarea în faliment a celor două societăţi, şansele CE Oltenia de a recupera aceste sume "devin zero", ceea ce va infuenţa în negativ rezultatul estimat al anului 2015, astfel încât pierderea calculată va creşte cu încă 68 milioane lei (diferenţa de 38 milioane lei aferentă creanţei RAAN, la care se adaugă diferenţa de 30 milioane lei aferentă creanţei Termo Craiova).

Directorul interimar al CE Oltenia, Laurenţiu Ciobotărică, declara recent că producătorul de energie a înregistrat anul trecut pierderi de 895 milioane lei, cea mai mare parte venind din activitatea de exploatare. Veniturile totale ale companiei s-au ridicat la 4,45 miliarde lei.

Compania are circa 15.000 de angajaţi. De la începutul anului, electrocentralele aferente companiei au funcţionat cu 10-12 grupuri energetice, cu o putere medie orară între 2.000 şi 2.900 MW, cu valori instantanee de peste 3.000 MW, acoperind o cotă de până la 35% din producţia de energie din Sistemul Energetic Naţional.

AFACERI DE LA ZERO