Eveniment

Ce scrie presa străină despre desemnarea lui Ciucă ca premier: Marele câştigător al alianţei „contra firii” este PSD

Ce scrie presa străină despre desemnarea lui Ciucă ca...

Autor: Mediafax

22.11.2021, 16:59 934

Marele câştigător al alianţei descrisă de analişti drept „contra firii” este PSD, susţin jurnaliştii străini. Aceştia analizează coaliţia de guvernare care se formează la Bucureşti între PNL, PSD şi UDMR.

Un general român în retragere a fost însărcinat să formeze guvernul după aproape două luni de criză politică, scriu jurnaliştii de la ziarul Le Figaro.

Liberalii, aflaţi la putere, şi social-democraţii, vechii lor adversari, au decis să se alieze, iar preşedintele României, Klaus Iohannis, l-a desemnat pe Nicolae Ciucă să formeze o echipă. Ministru interimar al Apărării, Ciucă are 54 de ani şi va rămâne la conducere până jumătatea anului 2023. Atunci, el va preda funcţia preşedintelui PSD, Marcel Ciolacu, în baza unei înţelegeri privind rotaţia la putere stabilită de cele două partide.

Un veteran al Afganistanului, Nicolae Ciucă nu are mare experienţă în politică şi va fi nevoit să împace interesele celor două partide rivale. Profilul său de militar ar putea linişti România, o ţară în care armata este una dintre cele mai respectate instituţii, mai susţin jurnaliştii francezi.

Marele câştigător al alianţei descrisă de analişti drept „contra firii” este PSD. După ce în plan european a fost criticat din caiza măsurilor luate în domeniul justiţiei, PSD primeşte cele mai multe ministere în noul Guvern şi revine la putere după doi ani, consideră francezii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO