Două dintre cele trei spitale regionale care trebuiau să fie gata de fapt încă din 2022 sunt în continuare proiecte pe hârtie, în condiţiile în care la Cluj nu a fost desemnat nici măcar un câştigător, contractul de construcţie fiind în continuare blocat în contestaţii, iar la Iaşi proiectul se află în „etapa de pregătire a execuţiei”.
Deşi noul termen de livrare de finalizare a spitalelor regionale (5,6 mld. de lei investiţia totală) este 2028, conform documentului cu marile proiecte de infrastructură, postat pe mfinante.ro, datele arată un progres de 6,7% doar la spitalul regional din Craiova. Aici constructorul, respectiv asocierea formată din cele patru mari firme româneşti, Construcţii Erbaşu, Concelex, CON -A şi Bog’Art, a demarat încă de anul trecut lucrările. Contractul câştigat este de 1,87 miliarde de lei.
La Iaşi, proiectul spitalului regional se află „în etapa de pregătire a execuţiei“, după ce s-a decis la finalul anului trecut câştigătorul, grupul turc CCN.
Pe de altă parte, la Cluj nu s-a desemnat încă un câştigător al contractului, proiectul spitalului fiind în continuare blocat în contestaţiile firmelor înscrise la licitaţie.