Acţionarul majoritar al producătorului naţional de energie nucleară a propus includerea votului privind proiectul Reactoarelor Modulare Mici (SMR) de la Doiceşti pe ordinea de zi a şedinţei de peste trei săptămâni a Adunării Generale a Acţionarilor,au anunţat vineri seara oficialii Nuclearelectrica.
Anunţul a fost făcut vineri seara oficialii Nuclearelectrica într-o mesaj publicat pe contul de Facebook, după ce a transmis o informare oficială la Bursa de Valori Bucureşti. Postarea a fost ştearsă ulterior de pe pagina de socializare a companiei şi republicată cu o completare.
Statul român, prin Ministerul Energiei, propune acţionarilor să voteze dacă sunt sau nu de acord ca la Doiceşti să fie montate şase reactoare modulare mici (SMR), o tehnologie a americanilor de la NuScale, care însumează capacitate instalată de 462 MW.
Pentru a avea un ordin de mărime, aceasta echivalează cu aproape 70% a capacităţii instalate a unui singur reactor de la Centrala nuclearelectrică de la Cernavodă.
„Solicitarea de completare a ordinii de zi a Adunării Generale a Acţionarilor, stabilită pentru dată de 12 februarie 2026, a acţionarului majoritar al SNN, Ministerul Energiei, cu supunerea aprobării de către actionarii SNN a Deciziei Finale de Investiţie (FID) în cadrul proiectului Reactoarelor Modulare Mici (SMR), reprezintă un pas înainte semnificativ în finalizarea unui proiect energetic strategic pentru România”, se arată în informarea transmisă de Nuclearelectrica, acţionar al companiei de proiect.
Nuclearelectrica, controlată de stat, prin Ministerul Energiei, cu 82,49% din acţiuni, deţine jumătate din compania de proiect de la Doiceşti, RoPower Nuclear S.A., alături de compania privată Nova Power&Gas, parte din grupul E-INFRA al clujenilor Teofil Mureşan, Simion Mureşan şi Marian Pantazescu.
Ministerul Energiei anunţa pe 18 decembrie că sprijină continuarea proiectului SMR de la Doiceşti, aflat în Faza 2 a Studiilor de Design şi Fezabilitate, implicit înainte unei decizii finale de investiţie, care era prevăzută pentru acest an.
Mai mult, conducerea ministerului anunţa că proiectul SMR de la Doiceşti va continua cu structura nemodificată a acţionariatului companiei de proiect RoPower Nuclear, formată din Nuclearelectrica şi Nova Power and Gas.
Declaraţia vedea în conrextul în care în AGA acţionarii Nucleareletrica avuseseră de decis încheierea unui parteneriat direct cu DSPE BETA PRIVATE EQUITY FUND (DSPE), din Coreea, în calitate de investior în compania de proiect RoPower Nuclear S.A. (RPN),inclusiv încheierea unui acord ce urma să fie semnat între SNN, NOVA POWER & GAS S.R.L (NPG) si DSPE BETA PRIVATE EQUITY FUND (DSPE/PEF) pentru dezvoltarea Proiectului SMR în Doiceşti.
Potrivit mesajul publicat – şi ulterior şters câteva minute de pe Facebook, proiectul SMR Doiceşti a fost dezvoltat conform etapelor prestabilite şi aprobărilor corporative, şi anume derularea analizelor şi studiilor tehnice de amplasament, FEED 1 şi FEED 2 (Front End Engineering Design). Finalizarea acestor studii, la care se adaugă cele două misiuni de evaluare ale amplasamentului, derulate de IAEA, au condus către elementele de baza ale Deciziei Finale de Investiţie.
„Proiectul SMR de la Doiceşti, tehnologie NuScale, va avea o capacitate instalată de 462 MW, constând în 6 module, fiecare cu o capacitate instalată de 77 MW. Într-un context internaţional în care tehnologiile SMR sunt considerate soluţia de asigurare a flexibilităţii şi complementarităţii cu resursele regenerabile, o alternativă eficientă de reindustrializare avantajoasă a centralelor scoase din uz, un motor pentru dezvoltarea locală şi regională prin crearea unui lanţ complex de aprovizionare, o oportunitate de creştere a unei noi generaţii de specialişti, România deţine capacitatea de a se transformă într-un centru de know-how în implementarea tehnologiilor avansate. Coroborat, securitatea energetică a României şi disponibilitatea surselor sale de energie curată sunt şi vor rămâne priorităţi”, a declarat Cosmin Ghiţă, directorul general al Nuclearelectrica, în mesajul menţionat.
„Comisia Europeană recunoaşte contribuţia pe care SMR-urile o pot aduce la decarbonizarea sectorului energetic, precum şi alte beneficii majore, inclusiv menţinerea şi crearea de noi locuri de muncă. Suntem parte activă a Alianţei Industriale pentru SMR a Comisiei şi susţinem iniţiativa colectivă de a atinge economii de scară largă în tehnologiile SMR. Nuclearelectrica va continuă să dezvolte acest proiect, în baza aprobărilor corporative, în cadrul unor parteneriate solide care să prioritizeze eficientă implementării, eficientă economică, calitatea livrabilelor, rigurozitatea industriei nucleare”, a comunicat compania pe Facebook.
În mesajul publicat a doua oară, compania a adăugat că în perioada următoare va intensifica dialogul cu partenerii săi comerciali pentru consolidarea cadrului de cooperare pe termen lung şi asigurarea unei abordări win-win. „De asemenea, dialogul cu autorităţile române rămâne o prioritate pentru consolidarea cadrului de măsuri de sprijin pentru proiect”, au transmis oficialii Nuclearelectrica.
Ce propune Ministerul Energiei
Nuclearelectrica şi-a informat acţionarii în documentul publicat la Bursă de Valori Bucureşti în legătură cu solicitarea primită din partea acţionarului majoritar, Ministerul Energiei, de completare a ordinii de zi a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor SNN din dată de 12.02.2026/13.02.2026:
„Societatea Naţională Nuclearelectrica S.A. (“SNN”) informează actionarii şi investitorii că, în dată de 23.01.2026, a primit o solicitare de completare a ordinii de zi a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor stabilită pentru dată de 12.02.2026, din partea acţionarului majoritar, Ministerul Energiei, după cum urmează, ulterior punctului 2 al ordinii de zi AGEA.
Solicitare de completare a ordinii de zi pentru Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor:
1. Aprobarea adoptării Deciziei Finale de Investiţie (FID) în Proiectul Reactoarelor Modulare Mici (SMR) Nuscale de la Doiceşti (Proiectul), în baza Studiului de Fezabilitate a Proiectului (Anexă 4);
2. Aprobarea condiţiilor a căror îndeplinire stă la baza fezabilităţii Proiectului şi care, în consecinţă, reprezintă cerinţe imperative care condiţionează fezabilitatea Proiectului, cu menţiunea că neîndeplinirea oricăreia dintre aceste condiţii antrenează imposibilitatea derulării Proiectului, acesta fiind, în caz de neîndeplinire a oricăreia dintre condiţiile anterior menţionate, nefezabil (Anexele 3 şi 6);
3. Aprobarea derularea activităţilor necesare fazei Pre-EPC (Etapă 3 a Proiectului), aşa cum acestea sunt redate în cuprinsul Anexei 8;
4. Aprobarea modificării obiectului contractului-cadru de împrumut nr. 1 din dată de 16.08.2023, încheiat între SNN (în calitate de creditor/împrumutator) şi RPN (în calitate de împrumutat), cu condiţia încadrării în limitele liniei de credit astfel acordate, în sensul extinderii obiectului acestei creditări şi pentru finanţarea activităţilor necesare fazei preEPC şi, în consecinţă, aprobarea încheierii, de către SNN, a unui act adiţional la contractul-cadru de împrumut nr. 1/16.08.2023 care să consfiinţească această extindere de obiect al finanţării, cu menţiunea că, în continuare, accesarea acestui împrumut se va face de către RPN (împrumutatul) numai în măsură în care nu vor fi accesate alte surse pentru finanţarea Proiectului SMR Nuscale de la Doiceşti (capital social, generat prin modificarea structurii acţionariatului RPN, sau împrumuturi/credite bancare sau alte surse de finanţare);
5. Aprobarea modificării obiectului Contractului de Ipotecă Mobiliară nr. RUEC 031 din data de 16.08.2023, încheiat de SNN cu RPN, în sensul extinderii garanţiei constituite de RPN în favoarea SNN pentru garantarea împrumutului acordat de SNN, menţionat la punctul 4 precedent, şi asupra livrabilelor ce vor rezultă din desfăşurarea etapei premergătoare pre-EPC (Etapă 3 a Proiectului) şi, în consecinţă, aprobarea încheierii, de către SNN cu RPN, a unui Act adiţional la Contractul de Ipotecă Mobiliară ante menţionat, pentru garantarea livrabilelor ce vor rezultă din desfăşurarea etapei premergătoare pre-EPC (Etapă 3 a Proiectului);
6. Aprobarea mandatarii conducerii executive a SNN să negocieze şi să semneze, în numele şi pe seama SNN, în calitate de împrumutator/creditor şi, totodată, creditor garantat, a contractelor menţionate la punctele 4 şi 5 de mai sus, precum şi a tuturor celorlalte documente conexe;
7. Aprobarea mandatarii conducerii executive a SNN să semneze orice acte adiţionale la cele două contracte anterior menţionate, la punctele 4 şi 5 de mai sus, cu condiţia încadrării în limitele valorice ale liniei de credit astfel acordate şi cu respectarea aprobărilor date de acţionari prin hotărârea pe care aceştia o vor adopta;
8. Aprobarea mandatarii reprezentantului SNN (care va fi desemnat, în acest sens, de către conducerea executivă a SNN) în Adunarea Generală a Acţionarilor RPN, la dată/datele la care această/acestea se va/vor convoca, sedinţa/sedinţe care va/vor avea înscrise pe ordinea de zi punctele de mai sus, să participe şi să voteze în favoarea („pentru”) acestora.
Solicitarea este efectuată de către Ministerul Energiei, în temeiul art. 14 alin. 12 din Actul constitutiv al SN Nuclearelectrica SĂ, art. 1171 alin. 1 din Legea 31/1990, privind societăţile, republicată, cu modificările şi completările ulterioare („Legea nr. 31/1990”), art. 105 alin. (3) din şi (5) Legea nr. 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă, cu modificările şi completările ulterioare, republicată, art 189 din Regulamentul nr. 5/2018 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă.
Solicitarea fost înregistrată la SNN cu numărul AUTORITĂŢi-SNN-26- 00479/23.01.2026 în calitate de acţionar care deţine mai mult de 5% din capitalul social al Societăţii, privind introducerea de puncte suplimentare pe ordinea de zi a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor din dată de 12.02.2026/13.02.2026.
Materialele aferente ordinii de zi completate vor fi publicate pe site-ul societăţii în dată de 29.01.2026, începând cu ora 18:00”.
Traseul proiectului
În septembrie 2024, Banca de Export-Import a SUA (EXIM) a aprobat un angajament financiar de până la 99 milioane de dolari în favoarea companiei RoPower Nuclear S.A. pentru finanţarea dezvoltării unui proiect nuclear la Doiceşti.
Conform datelor oficiale, proiectul Doiceşti va avea un impact semnificativ asupra economiei locale şi naţionale. Va crea aproape 200 de locuri de muncă permanente în centrală, 1.500 de locuri de muncă în etapa de construcţie şi 2.300 de locuri de muncă în producţie.
În noiembrie 2020, directorul executiv al Nuclearelectrica, Cosmin Ghiţă, şi preşedintele şi directorul general al NuScale Power, John Hopkins, au semnat, la Glasgow, acordul pe baza căruia cele două companii vor coopera pentru construcţia unui reactor nuclear modular de mici dimensiuni (Small Modular Reactor – SMR) în România. Semnarea documentelor a avut loc după ce Administraţia SUA a anunţat că firma americană NuScale Power va construi în România un reactor nuclear modular de mici dimensiuni În septembrie 2020, compania NuScale Power a primit autorizarea în SUA pentru minireactorul său nuclear.
Ulterior, în aprilie 2022, NuScale a anunţat că încep procesul de fabricare a componentelor reactoarelor, compania coreeană Doosan Enerbility fiind aleasă pentru producţia de echipamente principale pentru reactoarele modulare mici (SMR) NuScale.
Între timp, proiectul-pilot, din SUA, al NuScale a căzut, în noiembrie 2023, din cauza unor probleme de finanţare, lăsând astfel România în poziţia de a fi primul stat din lume în care ar putea să fie amplasate aceste reactoare, la amplasamentul unei foste centrale de cărbune din Doiceşti, Dâmboviţa, ales de compania de proiect, RoPower.
Centrala nucleară ar urma să aibă cu o durata de viaţă de peste 60 de ani, de la punerea în funcţiune planificată pentru finalul actualului deceniu. Proiectul este unul generaţional care va produce energie curată, sigură şi fără emisii de carbon în atmosferă şi un punct cheie în angajamentul României de a-şi tripla capacităţile de generare a energiei din surse nucleare, până în 2050, arată informaţiile oficiale.