• Leu / EUR4.7759
  • Leu / GBP5.5810
  • Leu / USD4.3145
Eveniment

Ce soluţii sunt pentru Oltchim şi ce şanse sunt ca din 2014 compania să lucreze la 100% din capacitate şi să ajungă la afaceri de 800 milioane de euro?

Autor: Cătălina Butan, Sorin Pâslaru

19 apr 2013 973

Care e situaţia acum la Oltchim?

Gheorghe Piperea: După două luni şi jumătate de la deschiderea procedurii insol­venţei, pacientul Oltchim este stabilizat. Sunt două elemente care mă fac să spun acest lucru. În primul rând nivelul producţiei s-a stabilizat la 23-25% din capacitate.

Încercăm ca până la finalul lunii să obţinem finanţarea de capital de lucru, 15 milioane cash şi încă 35 de milioane în contracte, care să ne ducă la 65%, despre care s-a spus că e nivelul de breakeven pentru Oltchim.

În acelaşi timp, salariaţii pentru care există o intenţie de restructurare, suspendată deocamdată, sunt plătiţi atât din fondurile de la  AJOFM, cât şi din fondurile societăţii. În momentul de faţă, există însă o restanţă salarială pe luna februarie, dar ea va fi achitată foarte curând.

De la un nivel de pierdere de 4,5 milioane de euro pe lună, am redus pierderile cu peste 3 milioane. Sperăm în mai să ajungem la zero.

Principala sarcină a administratorului judiciar în cadrul unei proceduri de insolvenţă este să maximizeze averea debitorului şi face acest lucru prin creşterea veniturilor, respectiv reducerea costurilor. Deocamdată creşterea veniturilor depinde de nişte condiţionalităţi, de obţinerea finanţării capitalului de lucru, dar costurile au fost reduse substanţial şi putem spune că până la sfârşitul lunii vom ajunge pe zero.
 

Ce soluţii întrevedeţi pentru Oltchim pentru perioada următoare?

Gheorghe Piperea: Există trei paliere care trebuie avute în vedere.

Dacă vorbim de insolvenţă, această procedură are nişte termene pe care nu le putem încălca. Pe data de 19 iunie, preconizăm că se vor soluţiona contestaţiile la tabelul preliminar, depus săptămâna trecută.

După ce se vor soluţiona aceste contestaţii vom avea un tabel definitiv, după care urmează un termen de 30 de zile în care trebuie să depunem planul de reorganizare, fie noi, fie debitorul prin administratorul special. Soluţia e ca acest plan de reorganizare să fie cosemnat de noi şi de administratorul special, care e reprezentantul acţionarului majoritar.

Cel de-al doilea palier e operaţional. În momentul de faţă, societatea funcţionează la 23% din capacitatea de producţie. Încercăm să obţinem nişte contracte cu traderii. Furnizorul de propilenă ne-a anunţat zilele trecute că poate să ridice livrarea de propilenă la 5.000 de tone pe lună, ceea ce înseamnă aproape jumătate din capacitatea totală a Oltchim pe partea de propilenă.

Principala problema este energia electrică. Aceasta este foarte costi­sitoare. Între timp, ea a fost redusă însă de la 80 de euro pe MW la 69 euro/ MW. Consumul maxim este de 110 euro/MW.

Ca să funcţionezi la capacitate maximă trebuie să pui în funcţiune electroliza cu mercur, care este relativ învechită din punct de vedere energetic şi consumă jumătate din energie. A cumpăra această energie acum, când nu suntem siguri că putem vinde la întreaga capacitate, este periculos.

În ceea ce priveşte al treilea palier, noi pregătim în momentul de faţă nu doar schiţa planului de organizare. Nu orice visător poate să facă un plan de reorganizare la Oltchim. Există doar trei persoane care pot face acest lucru: administratorul special (Bogdan Stă­nescu), adică acţionarul majoritar, administra­torul judiciar şi orice creditor care are minim 20% din creanţe. În această postură sunt AVAS şi Electrica.

Vorbim despre creditori care au o expunere de 793 de milioane de euro, cu şanse foarte mari să piardă o mare parte din aceste creanţe. Ei nu vor vota un plan de reorganizare „fantezist“, ci unul care include cel puţin două condiţii: e fezabil, inclusiv la nivel operaţional şi la nivel de plăţi şi asigură un tratament echitabil pentru creditori.

Judecătorul sindic este cel care are un cuvântul final în planul de reorganizare. Noi lucrăm la pregătirea acestui plan de reorga­nizare, dar şi la pregătirea privatizării. La pregătirea privatizării noi încercăm să încheiem nişte contracte care să ne asigure o precalificare a unui investitor.
 

Ce şanse sunt să ajungă Oltchim la o cifră de afaceri de 800 mil. euro?

Gheorghe Piperea: Până la sfârşitul acestui an, dacă nimic imprevizibil nu se întâmplă, Oltchim nu poate ajunge la această cifră.

În 2014 – 2015, Oltchim poate să ajungă din nou la o cifră de afaceri de 1 miliard de euro. E o afacere care poate să fie făcută bună, însă cu o condiţie: să ni se permită să peticim sacul atât la fund, cât şi în părţi.

Petre Ianc: Eforturile domnului Piperea şi ale echipei sale trebuie apreciate. S-a stopat o parte din pierderi. Este un drum  lung, al cărui scop final este restructurarea şi privatizarea acestei companii în aşa fel încât în competiţia mondială în care sunt agrenate produsele sale, să fie eligibilă.

Trebuie ca în perioada următoare să definim ce dorim de la Oltchim din punct de vedere tehnologic, financiar şi al personalului.

Pentru partea tehnologică trebuie pornit de la evaluarea pieţei de desfacere pentru produsele de bază ale Oltchimului. Există o piaţa constant bună pentru toate produsele, inclusiv PVC-ul, care reprezintă o componentă importantă a activităţii Oltchimului. Trebuie stabilit care va fi sursa de materie primă pentru Oltchim, cu accent pe PVC, etilenă.

A doua problemă mare e cea financiară. La acest nivel de datorii, e imposibil să cumpere cineva. O parte a acestei datorii ar putea fi rezolvată prin procedura de insolvenţă.

Vom pierde în alte zone până la 16.000 de locuri de muncă.  S-a gândit cineva la aspectul pierderilor locurilor de muncă? Din punct de vedere al tratamentului, la nivel macroeco­nomic trebuie să fim foarte atenţi. Nu putem să rezolvăm o problemă, nenorocind în amonte şi aval o grămadă de companii.
 

Vor accepta creditorii o reducere a datoriilor de la 800 mil. la 200 mil. euro?

Gheorghe Piperea: Vor fi obligaţi.

Ceea ce trebuie să avem în faţă ca spectru este falimentul Oltchim. Din falimentul Olt­chim poate să reiasă alte falimente şi dispo­nibilizări de peste 15.000 de salariaţi.

De supravieţuirea Oltchim depind între­prinderi precum uzinele de la Govora, Salrom.

Dacă intervine falimentul Oltchim, aceste locuri de muncă ori dispar în totalitate, ori sunt în pericol de a dispărea în proporţii mari.

Faptul că AVAS pierde o parte din suma de 250 milioane euro, care conţine multe penalităţi, ar putea să ne sperie. În procedura de faliment, aceste sume se pierd în totalitate.

Dar faptul că statul român, care pierde nişte bani din sumele plătite încă din 1995 cu titlul de garanţii de stat, pe care nu reuşea să le acopere Oltchim,  nu trebuie să ne sperie decât dacă se ajunge la faliment, pentru că această societate când va ajunge din nou la cifra de afaceri de 1 mld. de euro, va redeveni un foarte mare contribuitor la bugetul statului şi un furnizor de muncă. Din 3.300 de salariaţi, vom ajunge probabil la 10.000.

Din acest plan de reorganizare unde se vor şterge datorii, nu pierd întreprinderi impor­tante româneşti.

Singura care pierde ceva bani e Electrica. Pierd însă traderii de produse finite şi materii prime care au făcut afaceri cu domnul Roibu la momentul respectiv în următorul fel: furnizorul de materie primă era şi în acelaşi timp cumpărător de produs.

Oltchim până a intra în insolvenţă era captiv. Era forţat să facă ceea ce i se cânta de către aceşti furnizori, care au câştigat mulţi bani.

În 2008, jumătate din minusul de 234 de mi­li­oane de lei se datorează acestor firme offshore sau care aparţin într-un fel sau altul fostei administraţii, schemei clasice de căpuşare, achiziţii la preţuri mai mari şi vânzări la preţuri reduse. Cea mai mare parte a pierderilor se datorează hiperinvestiţiei de la Arpechim, de la platforma petrochimică Bradu, unde s-au făcut „investiţii“ de 106 milioane de euro. Banii aceştia au fost împrumutaţi de la bancă doar în proporţii foarte mici, 8 milioane de euro de la CEC. Contractele de investiţii au fost făcute cu 3-4 firme, care aparţin sau sunt afiliate administraţiei vechi a Oltchim. Cele mai multe dintre acestea sunt deja în insolvenţă.  

Aceste sume au fost cheltuite în baza unui număr de  4.000 contracte, care sunt sub­con­tracte, pe care deocamdată nu le putem vedea.


Dacă nu exista „căpuşarea“, Oltchim putea fi pe profit?

Gheorghe Piperea: Cu siguranţă da. Am făcut o analiză care arată că în 2009, dintr-un număr 3.500 persoane fizice sau juridice cu care Oltchim făcea afaceri până în momentul respectiv, numărul a ajuns la 1.500, dintre care 10 firme reprezentau peste 80% din CA a Oltchimului.


Dacă a fost căpuşată, de ce până la ora asta nu e nimeni arestat?

Gheorghe Piperea: Puneţi întrebarea asta DNA-ului, DIICOT-ului. Noi am făcut şi vom mai face o serie de sesizări.


Ce soluţii sunt să meargă şi producţia de PVC?

Petre Ianc: Prima condiţie este să existe o piaţă de PVC. A doua condiţie este ca acest produs să fie făcut la costuri care să-l facă vandabil pe piaţă.

Oltchimul a fost proiectat şi pentru PVC. A da deoparte 35-40% din capacitatea de producţie a combinatului, cât este producţia de PVC, înseamnă că infra­structura com­binatului, conducte, tot ce alimentează, vor fi utilizate în proporţie de doar 70%, ceea ce este nerentabil.

Este foarte important să evaluăm partea tehnologică a Oltchimului. Trebuie să ştim ce vrem de la Oltchim.

Situaţia de la Oltchim nu este prima în România. Toate combinatele mari siderurgice şi complexurile industriale din România au trecut prin aceste probleme la un moment dat, iar problemele au fost rezolvate.
 

Ce se poate face pentru a fi repornită secţia de petrochimie de la Arpechim pentru producerea de etilenă?

Petre Ianc: Această chestiune se discută cu potenţialii investitorii. Acest lucru îl poate cuntifica cel care investeşte. Dar el trebuie să aibă un suport din partea română, şi legal, şi moral.

Acest proces trebuie susţinut de o revizie generală a rafinăriei, de o revizie generală a petrochimiei, de un capital de lucru care trebuie să meargă pe ciclul bani, marfă, bani. Trebuie rezolvată problema materiei prime, dacă este nafta sau ţitei.

Gheorghe Piperea: Etilena este un produs extrem de costisitor şi foarte special, circulă prin conducte de la Arpechim la Oltchim la temperatura de -180 de grade.

Soluţia este în cazul de faţă opţiunea între două variante. Potrivit specialiştilor, acum şi în următorii 10 ani va fi un surplus de benzină nafta de 15% faţă de ce se consumă pe piaţă. Benzina nafta e un produs de rafinare, e o fracţie a petrolului care apare inevitabil.

Cea mai bună soluţie este să cumpere cineva din domeniul petrochimic platforma de la Bradu.

A doua soluţie, cea pe care o recomandăm, este să găseşti un actor important din domeniul petrochimiei care să aibă o structură integrată a acestui business, care să însemne în afară de rafinare, distribuţie de carburanţi şi petrochimie.

Acesta este efortul nostru cel mai serios, de a identifica un astfel de actor din domeniul petrochimiei. Avem 2-3 în România, însă nu sunt interesaţi de această afacere. Mai mult, vecinul nostru de la Arpechim, OMV, a spus nu doar că nu e interesat de acest lucru, ci că dacă statul nu găseşte o soluţie în 6 luni, e nevoit să o demoleze. Există însă doi investitori, mai de la Est, care sunt interesaţi.


Demolarea Arpechim ar însemna sfârşitul producţiei PVC la Oltchim?

Gheorghe Piperea: Nu neaparat. Materia primă necesară, în special această benzină nafta se poate obţine şi din altă parte.

Cea mai bună soluţie este însă ca cineva din domeniul petrochimic să cumpere într-o prima fază Bradu şi după, rafinăria de la Arpechim, astfel încât să reintegreze această activitate şi să o împartă în aceste trei divizii.

Sunt cel puţin doi actori mari importanţi care vor să implanteze în România, pentru că nu pot altfel să se implanteze în Europa.

Petre Ianc: Cu producţia de PVC, combinatul va avea o şansă. Altfel, costurile vor creşte.

Gheorghe Piperea: În momentul de faţă, circulă nişte planuri de reorganizare, care sunt doar planuri fanteziste, ale “superspecialiştilor”.

În momentul de faţă, PVC-ul este o “fantezie” dacă nu se pune problema preluării de către un jucător din domeniul petrochimic, respectiv dacă nu se pune în funcţiune instalaţia de piroliză de la platforma Bradu, lucru care înseamnă o investiţie de 50 de milioane de euro, în plus faţă de cele 50 de milioane de euro, necesare pentru Oltchim pentru a ajunge la breakeven.
 

Ce şanse sunt să puneţi în planul de reorganizare producţia de PVC?

Gheorghe Piperea: Sunt şanse mari. Dacă actorul respectiv din petrochimie vrea şi secţia de PVC, care e legată ombilical de platforma de la Bradu, răspunsul meu e categoric afirmativ.

În momentul de faţă, problema cu PVC-ul, este că există foarte mulţi mari producători. Turcia deţine 80% din totalul vânzărilor de PVC din Europa. Restul de 20% se împarte între o fabrică mai mică de Ungaria, una din Polonia şi Oltchim

PVC-ul este un produs care se vinde. Problema este că există oscilaţii foarte mari a preţului PVC-ului.
 

S-a tot discutat că sunt interese să se închidă Oltchim? E adevărat?

Gheorghe Pipera: Prefer să nu vorbesc despre acest gen de interese. Prefer să vorbesc despre lucruri oficiale. Există rapoarte ale FMI, care arată că Oltchim trebuie să fie lichidat prin faliment.  De asemenea, potrivit Comisiei Europene, ajutorul de stat de la Oltchim este cel mai negativ exemplu de ajutor de stat din istoria Digi Competition, început chiar din 1995.

Petre Ianc: Dar în 1995 România nici nu era în UE şi nici nu pornise discuţiile de aderare! Dialogul cu UE este unul extrem de delicat. Trebuie să ai aceiaşi termeni de discuţie. Până în 2004, România nu a avut nişte bariere pentru a acorda ajutor de stat. Astăzi, discuţia cu UE privind ajutorul de stat la Oltchim nu poate fi făcută în spiritul a ceea ce înseamnă ajutor de stat.

Ajutor de stat înseamnă o singură dată, pentru viabilitate, fără mărirea capacităţilor. Această discuţie cu UE nu poate fi purtată decât în faţa investitorului, cu obligaţii pentru investitor în echivalentul ajutorului de stat şi cu garanţii că acest ajutor nu va duce decât la viabilitate.

Principalele valute BNR - astăzi, 13:59
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7759
Diferență: 0,4395
Ieri:
Azi: 4.3145
Diferență: 0,9972
Ieri:
Azi: 5.5810
Diferență: 0,9624
Ieri:
Azi: 4.3522
Diferență: 1,2092
Ieri: