Eveniment

Ce spun datele statistice despre creşterea economică în ultimul trimestru din 2011 şi ce au simţit românii

Ce spun datele statistice despre creşterea economică în ultimul trimestru din 2011 şi ce au simţit românii

Autor: Claudia Medrega

20.01.2012, 00:07 1478

Economia a revenit anul trecut în teritoriul pozitiv, după doi ani de recesiune, însă avansul statistic al PIB nu a ajuns să fie resimţit de români, semnalele de revenire a consumului şi creditării fiind firave. Iar ultimul trimestru al anului 2011 a adus o încetinire a creşterii economice.

Auspiciile pentru acest an nu sunt foarte favorabile având în vedere că la nivelul zonei euro contracţia pare să fii început din T4 2011.

Preşedintele Traian Băsescu preconizează că "datele statistice vor indica o creştere economică medie de aproximativ 2,5% pentru anul 2011", după ce în primele nouă luni ale anului 2011 economia românească a evoluat "peste aşteptările multora", în special datorită producţiei agricole bune, cererii mari la export şi investiţiilor guvernamentale. Produsul Intern Brut s-a majorat, în termeni reali, în primele nouă luni ale lui 2011, cu 2,7% faţă de aceeaşi perioadă din 2010. Însă creşterea economică statistică nu s-a reflectat în nivelul de trai, fiind nevoie de o creştere economică sustenabilă.

Ultimul trimestru al anului 2011 a adus veşti mai puţin îmbucurătoare de la o serie de indicatori macro, imaginea de ansamblu indicând o încetinire a economiei.

Producţia industrială, unul dintre cei mai importanţi indicatori din economie, a rămas pe plus în octombrie şi noiembrie, dar ritmul de creştere a frânat, astfel că unii analişti prevăd contracţie în T1 2012, în contextul slăbirii cererii externe pe fondul problemei datoriilor suverane cu care se confruntă Europa.

Industria şi-a majorat contribuţia la formarea PIB prin intermediul exporturilor - care au reuşit să contracareze scăderea cererii interne rămânând principalul motor care susţine economia. Însă, din cauza frânării economiilor vestice contribuţia exporturilor în perspectivă la PIB devine incertă.

În planul consumului, grupul francez Carrefour, care a dat startul comerţului cu amănuntul în România, a înregistrat în ultimul trimestru din 2011 o scădere de 2,5% a vânzărilor în termeni comparabili (fără a lua în calcul deschiderile de noi magazine), ceea ce reprezintă un nou semnal prost pentru consum în condiţiile în care în trimestrele doi şi trei din 2011 acelaşi indicator era pe creştere. Carrefour, care are în România vânzări de aproape 1,2 mld. euro, este un reper important în businessul din retailul modern, evaluat de ZF la 7-8 mld. euro anual. Astfel, o scădere de 2,5% a vânzărilor în cazul unei reţele care deţine în jur de 15% din comerţul modern ar putea indica o nouă restrângere a bugetelor românilor confruntaţi cu valul de ştiri negative din Europa de la finalul anului trecut.

În al treilea trimestru, creşterea consumului privat cu 3,1% an/an a fost una dintre veştile bune aduse de datele statistice, având în vedere climatul general de incertitudine şi deteriorarea condiţiilor de pe piaţa muncii, după cum au remarcat analiştii. Însă cea mai mare surpriză în T3 a venit din partea sectorului construcţiilor, care a crescut pentru prima dată după declanşarea crizei într-un ritm alert. Este posibil ca o uşoară creştere să se menţină şi pentru ultimul trimestru al anului 2011, având în vedere vremea bună.

Vânzările de maşini au dat semne de scădere spre finalul anului trecut, imobiliarele au continuat să fie îngheţate, în timp ce creditarea s-a concretizat mai mult în refinanţări şi capital de lucru pentru companii.

Cum a evoluat economia în 2011 şi ce prognoze au analiştii

Anul 2011 a început destul de bine, cu o creştere a PIB de 1,7% în primul trimestru comparativ cu acelaşi interval din 2010. Totuşi, în trimestrul al doilea a urmat o încetinire a ritmului anual, indicator la care se uită pieţele externe şi agenţiile de rating, la 1,4%.

Graţie influenţei favorabile a agriculturii, economia a accelerat în al treilea trimestru, la 4,4%. Însă, atunci când se face comparaţie cu situaţia din 2010, trebuie amintit şi efectul de bază, având în vedere că în al treilea trimestru din 2010 economia a reintrat în recesiune din cauza majorării TVA la 24% şi a tăierii salariilor bugetarilor cu 25%.

După anunţarea datelor peste aşteptări privind evoluţia PIB în al treilea trimestru, cei mai mulţi analişti au revizuit în sus prognozele privind creşterea economică din 2011 cu aproximativ un punct procentual, spre 2,5% - 3%. Dar, concomitent, şi-au anunţat intenţia de a diminua prognozele pentru 2012.

Creşterea economică va încetini în acest an sub presiunea crizei datoriilor suverane, prognozele ajustate ale analiştilor mergând spre 0,5-1,5%. La deteriorarea perspectivelor de creştere economică în zona euro şi perspectivele încetinirii activităţii de creditare se adaugă şi efectul negativ mai mare din partea agriculturii - ca urmare a comparaţiei cu producţia agricolă de excepţie din 2011 şi a secetei dinspre finele anului.

Guvernul mizează pe o creştere economică de 1,8-2,3% în acest an.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO