Eveniment

Ce spun managerii şi antreprenorii despre 2013 (III)

Ce spun managerii şi antreprenorii despre 2013 (III)
03.01.2013, 00:06 1083
 

Horaţiu Florescu, preşedinte al firmei de consultanţă The Advisers Knight Frank

Orice se poate întâmpla în 2013. Pe segmentul închirierilor de spaţii de birouri cred că vom vedea mai multă activitate din partea avocaţilor şi consultanţilor care au fost foarte liniştiţi în ultimii trei ani.

Totodată, mai sunt cereri din zona de IT, iar România continuă să fie atractivă şi pe activităţi de back-office. Sunt multe contracte semnate în special în 2008, pe vârf de piaţă, care expiră în acest an şi vom vedea mişcări din partea acestor chiriaşi.

Dan Mircescu, general manager al producătorului şi importatorului de sisteme pentru acoperiş Final Distribution

Anticipez o creştere economică de 1-1,5% dacă agricultura nu dezamăgeşte iar."

"Anul 2013 va fi un an cu siguranţă dificil, ţinând cont de acordurile actuale cu FMI şi cele viitoare, fără de care va fi foarte greu să ne descurcăm. În general nu cred în miracole, motiv pentru care am un optimism rezervat cu privire la creşterea economică din 2013, aticipând o creştere între 1% şi 1,5% în condiţiile în care agricultura va înregistra un an bun. De asemenea, cred că din ce în ce mai multe firme româneşti sunt pregătite pentru export, lucru care, din punctul meu de vedere, va avea o contribuţie importantă la această creştere.

În opinia mea, piaţa materialelor de construcţii cred că va înregistra o scădere uşoară sau cel mult va rămâne undeva la nivelul anului 2012. Pentru construcţia bugetului companiei noastre am luat în considerare un curs de 4,55 lei/euro.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO