Eveniment

Ce spune ministrul de Finanţe Eugen Teodorovici: Bugetul asigură sumele pentru zona socială

Ce spune ministrul de Finanţe Eugen Teodorovici: Bugetul...

Autor: Mediafax

02.02.2019, 16:14 246

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, i-a asigurat sâmbătă, pe părinţii copiilor cu nevoi speciale, cu care s-a întâlnit, că există în buget sumele necesare pentru zona socială.

„Am avut o întâlnire cu mai mulţi părinţi, care au copii cu nevoi speciale. A fost această temere cum că aceste sume nu s-ar regăsi pentru partea socială. Le-am arătat că vor fi asigurate”, a spus ministrul.

Teodorovici a spus că legea bugetului va avea o prevedere prin care primăriile să fie obligate ca aceste cheltuieli să fie asigurate cu precădere şi, mai mult, să fie asiguate lunar. Dacă plăţile nu sunt făcute, ministerul va interveni şi va asigura sumele şi va lua măsurile legale necesare.

„În România există patru structuri asociative - consilii judeţene, oraşe, comune şi municipiile reşedinţă de judeţ. Trei din patru structuri au spus că sunt de acord cu propunerea de buget, cea de-a patra, asociaţia municipiilor din România, a spus, pe nedrept, că nu sunt fonduri. Am arătat cum au crescut veniturile care vin din partea statului, am spus că propunem o majorare semnificativă a plafonului pe cap de locuitor, la judeţe de la 250 de lei cât era anul trecut la 400 de lei, cel puţin, şi încă mai calculăm, pentru a ridica acest plafon. La comune şi oraşe de la 750 la 1200 de lei. Mai mult, am pus şi nişte limite minime în cazul localtăţilor cu număr redus de locuitori”, a precizat Teodorovici.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO