Eveniment

Ce spune reputatul doctor Virgil Musta despre redeschiderea şcolilor: Este o situaţie dificilă, nu vor exista zero riscuri în cazul trimiterii copiilor la şcoală

Ce spune reputatul doctor Virgil Musta despre...

Autor: Petre Mazilu

08.09.2020, 10:19 105

Medicul Virgil Musta, şeful secţiei de boli infecţioase de la Spitalul Victor Babeş din Timişoara,  trage un semnal de alarmă şi îi avertizează pe copii, părinţi, profesori şi reprezentanţi ai autorităţilor că debutul anului şcolar va fi dificil. 

Specialistul spune că nu vor exista „zero riscuri” în cazul trimiterii copiilor la şcoală şi recomandă respectarea la sânge a protocoalelor.

Medicul Musta a scris un mesaj pe Facebook în care vorbeşte despre reluarea cursurilor şi despre riscurile care apar.

„Este bine să înţelegem încă de pe acum că nu vor exista zero riscuri în cazul trimiterii copiilor la şcoală, aşa cum de fapt, nici înainte de această pandemiei, nimeni nu putea garanta faptul că prin prezenţa la şcoală copiii nu se puteau îmbolnăvi de alte boli transmisibile (mai uşoare sau mai severe) sau că nu ar putea transmite apoi astfel de boli celor din familie”, a scris Musta pe Facebook.

Virgil Musta susţine că singura soluţie pentru reducerea riscurilor de infectare este respectarea în permanenţă a măsurilor stabilite de autorităţi.

„Eu cred că este o situaţie neobişnuită, dificilă, dar care poate fi depăşită numai prin înţelegerea clară şi asumarea rolului fiecărei părţi implicate, cât şi printr-o implicare şi dialog constructiv permanent între aceste părţi. Este vorba de fapt despre un parteneriat funcţional între aceste părţi, astfel încât să nu înceapă să dea vina unii pe alţii, ci să existe implicare, responsabilitate şi comunicare transparentă continuă”, a mai spus Virgil Musta.

Medicul timişorean consideră că în fiecare unitate de învăţământ

trebuie respectate protocoale clare care să asigure condiţiile pentru distanţarea copiilor în clase, evitarea activităţilor care duc la aglomerare, curăţirea şi dezinfectarea suprafeţelor şi aerisirea încăperilor.

De asemenea, fiecare unitate de învăţământ trebuie să aibă stabilite proceduri clare şi pentru situaţiile în care există copii suspecţi de a fi infectaţi.

Musta mai spune că părintii trebuie să-şi asume responsabilitatea de a observa permanent starea copiilor şi de a nu trimite la şcoală copilul cu anumite simptome sau pe cel care a fost în contact cu persoane depistate cu COVID 19. Părinţii trebuie să înţeleagă corect şi raţional existenţa unui astfel de risc şi să analizeze bine situaţia din familie. Dacă există persoane vulnerabile în familie, fie că sunt copii, părinţi sau bunici atunci e recomandabil să se opteze pentru şcoala online, cel puţin pentru o perioadă. Tot părinţii împreună cu profesorii au rolul de a educa permanent copiii şi de a le explica corect şi pe limbajul lor ce trebuie să facă, cum să se protejeze şi cum să se comporte.

Cadrele didactice pot fi purtătoare ale virusului şi nu trebuie să vină la şcoală dacă au simptome sau dacă au fost în preajma persoanelor infectate, precizează Virgil Musta. De asemenea, la şcoală e foarte important să păstreze distanţa fizică şi să poarte măşti, mai ale din cele care protejează mai bine. Nu în cele din urmă, Virgil Musta le recomandă reprezentanţilor autorităţilor să comunice permanent cu părţile implicate şi să se asigure că există servicii medicale la îndemână.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO