Sunt un fan al prizelor încă de când eram mic. Aş putea reda cu lux de amănunte toate modelele pe care le-am văzut în jumătate de secol. Mai am încă în minte prizele negre, rotunde, din ebonită, pentru un singur ştecher. Apoi, îmi amintesc de prizele dintr-un plastic care devenea casant în timp şi care se încăpăţâna să păstreze toate urmele de la renovări. Puternică este şi imaginea unei prize în care am băgat – pe la 4 ani - un ştecher cu firul tăiat. Era albă, înainte. Neagră... după. Bine, am văzut că e neagră după ce în mobilizarea zgomotoasă pe întuneric a familiei, fratele meu a „luminat” situaţia punând în locul liţei zburate de la siguranţă, una nouă. Aceeaşi culoare cred că a văzut-o şi mama descoperindu-mă –aproape- conectat la reţea. (Mai târziu, o generaţie întreagă şi-a ferit copiii de accidente, inserând o mască care oprea accesul celor care nu aveau ce căuta în preajma curentului electric, şi am fost cu toţii de acord că e foarte bine, nu?!)
Am şi un inventar al sistemelor de prindere a prizelor în perete. „Din ce în ce mai bune” erai asigurat la magazin şi „din ce în ce mai proaste” aflai la evaluarea electricianului. Cu „gheruţele” metalice din dotare sau cu improvizaţii meseriaşe („asta nu mai are moarte”), cum-necum, prizele refuzau să rămână lipite „fest” de perete, preferând să-şi creeze o zonă de aerisire sau chiar să atârne în firele colorate, la o distanţă apreciabilă faţă de zid.
Astăzi, cumpărăm prize bune, scumpe, „de marcă”. După nume, ai putea crede că sunt produse de subsidiare ale marilor case de vinuri bordoleze sau ale mamuţilor germani de optică medicală.
Dorind să eviţi disfuncţionalităţi, îţi avertizezi ajutoarele din casă şi pe cei care folosesc aspiratorul („trageţi şi voi de fir... până la semn”), stai cu ochii pe prietenii copiilor (sperând că odraslele tale au învăţat să nu smuncească ştecherul fără să „ţină” priza), te uiţi urât la cablul scurt al bormaşinii instalatorului... doar-doar firava interfaţă dintre energie şi confort va rămâne la locul ei. Şi-şi va face treaba, distribuind curent aparatelor de ultimă generaţie prin care primim muzică, căldură, cu care ne gestionăm hrana, care ne dau lumină...
Aparatele - cramele, ştiinţa; prizele - instituţiile care ar trebui să le alimenteze succesul.
Nu e normal să ne uităm după modele bune şi, odată „fixate-n perete”, să nu lăsăm pe nimeni să bage vreun cui în ele sau să tragă ştecherul de fir?
... că doar nu vorbim de copii de 4 ani...
1. Castel Vinum – Villa Vinea Diamant 2018
2. Strunga Winery - Fetească Neagră 2018, Ediţie Limitată
3. Crama Darie, Străbun – Fetească Neagră 2018
1. Castel Vinum – Villa Vinea Diamant 2018
Întotdeauna mi-a plăcut Feteasca Regală de „zonă mai răcoroasă”.
Pe vremuri, prindeai câte o Fetească Regală de la Blaj de uitai că se mai face vin din acest soi şi prin alte părţi ale ţării.
Şi piaţa îşi dorea şi Fetească Albă şi Fetească Regală. Apoi, focul iubirii pentru cele două soiuri autohtone s-a cam stins.
De vreo câţiva ani lucrurile s-au schimbat. Mult. În bine. Acum nu imi dau seama dacă trezirea apetitului pentru soiurile autohtone a fost fermentul care a stârnit vinificatorii sau, invers, o ofertă cu vinuri bune a unor producători a generat satisfacţie şi mai apoi cerere?!
Realitatea pare să dea dreptate celor care prevedeau că vinurile româneşti din soiuri româneşti vor fi din ce în ce mai bune: terroir-uri cu amprente distincte, plante noi şi sănătoase, tehnologii de ultimă oră, enologi educaţi şi curajoşi.
Cum ar veni, la început a fost... oferta.
În 2019, la VINARIUM IWCB Diamantul 2017 grava pe punctajul de argint, numele Villa Vinea, Mica, Mureş (DOC Târnave – Târnăveni).
50% Fetească Albă, 50% Fetească Regală. Un vin românesc – universal. Am spus, încerc să „eliberez” cât mai puţine note de degustare. În cazul de faţă, nuanţele diferite pe care le veţi simţi se datorează unei strategii aparte. Strugurii din cele doua soiuri sunt vinificaţi separat. Şi? Ei bine, asta dă posibilitatea oenologului să dirijeze vinurile – după trei luni de „tanc” - în baricuri (barrique- franceză) cu o putere mai mare sau mai mică de transfer, timp de şase luni. Adică, o cantitate de vin stă într-un baric nou, o alta într-unul de a doua sau de a treia „trecere”. Batonajul (ridicarea mecanică a drojdiilor) se face direct în aceste vase mici de lemn. Ştiţi de ce m-am pierdut în detaliile astea? Pentru că altfel descrierea vinului e foarte scurtă: DIAMANT.
A! Găsiţi în piaţă, la fel de bune, vinuri din 2017 (pe terminate!) şi din anul de recoltă 2018!
2. Strunga Winery - Fetească Neagră 2018, Ediţie Limitată
N-am jucat niciodata jocuri de noroc. Nici cărţi, nici ruletă, nici păcănele. Nu pariez pe echipe, cai sau maşini.
Şi totuşi, dacă ar fi fost vreun pariu pe vinuri şi nu aş fi „mers”, acum, la vreo doi ani de când l-am cunoscut, mi-ar fi părut rău că nu am pariat pe vinul de Strunga. Fetească Neagră.
Un vin cu o linie fără cusur, impecabil în expresia reţinută, expresie pe care o găseşti la persoanele bine instruite, bine construite, şi care, sigure pe sine fiind, au un discurs aşezat, relaxat, fără tonuri acute.
După 10 luni de baric (barrique, fr.) vinul nostru ne stârneşte amical cu plăcute înţepături picante (cuişoare, piper Cayenne) şi ne face să ne concentrăm: ...mmm... migdale?!
Poti să-ţi „culegi” după plac, gigantice cireşe coapte, poţi ţine lipită de cerul gurii pieliţa de prună şi te poţi bucura de o-ntârziată agudă (pentru cunoscători!). 5000 de butelii?!
http://www.strunga.com/magazin-online
3. Crama Darie, Străbun – Fetească Neagră 2018
Anul acesta (2020, precizare pentru cercetătorii din viitor), organizând VINARIUM în Dobrogea, am luat în calcul şi folosirea unor simboluri din cultura Hamangia. Statueta cu „Gânditorul” chiar n-aveam cum s-o ocolim. Săptămâna viitoare lansăm „vizualul” ediţiei cu Creative Impact) în care apare şi omuleţul fără vin (altfel de ce ar fi aşa trist?) şi, cât de repede, facem şi comanda către un ceramist celebru pentru a realiza nişte miniaturi ale perechii „Gânditorul” şi „Femeia”, cu care să-i „cadorisim” pe juraţii internaţionali. Ambele „personaje” sunt prezente pe etichetele Cramei Darie. La Feteasca Neagră avem „Femeia” (8 Martie!).
După acest „intro”, veţi recunoaşte mai uşor sticlele de Străbun. Este un vin dedicat celor care sunt încântaţi de caracterul uşor „over-ripe”, de stilul australian.
E un fel de-a fi al vinului acestuia pentru care îmi aleg zilele în care aş vrea să mă-ntâlnesc cu el.
Şi e bine să ştiţi, dacă aveţi poftă de taninuri puternice, de fructe negre de pădure, astringente, de aciditate ridicată, trebuie să căutaţi alt titlu. Aici avem prune uscate, straturi de „moale”. O nostalgie lichidă. Poate fi „sorbit” şi în sigurătate. Asta dacă nu cumva toată lumea e aşa, în agitaţie zgomotoasă permanentă, cu confetti şi trompeţele.
Şi nu e aşa.
