Eveniment

Ce vor face companiile din România: îi primesc la lucru pe angajaţii nevaccinaţi?

Foto: Unsplash

Foto: Unsplash

Autor: Adelina Mihai

05.09.2021, 00:06 11926

Creşterea numărului de noi cazuri de COVID-19 îi pune din nou în alertă pe angajatori, iar măsurile stricte luate de alte state ridică o nouă temă de dezbatere în mediul de business: ar trebui firmele să poată impune, prin politica de resurse umane, măsuri mai stricte, precum sancţiuni pentru angajaţii nevaccinaţi sau vaccinarea obligatorie pentru cei care s-au întors la birou?

„Vă rugăm să vă anunţaţi imediat managerul şi pe mine în cazul în care aveţi simptome de COVID-19 şi aţi fost la birou. Nu aşteptaţi până vi se confirmă pozitiv testul, că s-ar putea să fie prea târziu“. Este un fragment dintr-un mesaj transmis de reprezentantul departamentului de resurse umane dintr-o multinaţională din IT locală, care permite angajaţilor să vină la birou, pe bază de programare. Apariţia noilor cazuri de COVID-19 în birourile „hibrid“ şi creşterea numărului noi de cazuri de infectări din ultimele zile pun din nou în alertă angajatorii, care caută metode prin care să-şi protejeze cât mai bine angajaţii. Cu toate acestea, directorii de resurse umane nu pot, din cauza legii din România, nici măcar să îi întrebe pe angajaţi câţi s-au vaccinat sau câţi intenţionează să se vaccineze, iar singura metodă de a afla acest lucru – prin acor­da­rea unei zile libere pentru fiecare doză de vaccin – îi poate ajuta să-şi dea seama care e numărul an­gajaţilor vaccinaţi de acum încolo.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO