Eveniment

Ce vrea premierul de la Consiliul pentru mediul de afaceri: propuneri de combatere a evaziunii şi stimulare a exporturilor. Ce vor specialiştii: să nu muncească degeaba

Ce vrea premierul de la Consiliul pentru mediul de afaceri: propuneri de combatere a evaziunii şi stimulare a exporturilor. Ce vor specialiştii: să nu muncească degeaba

Consiliul consultativ pentru mediul de afaceri este format din 26 de persoane din mediul de business - antreprenori, manageri, bancheri – care au dezvoltat sau conduc afaceri de succes în multinaţionale, companii locale sau regionale

Autor: Iulian Anghel

04.04.2012, 00:06 1476

"Cea mai importantă speranţă a mea legată de Consiliul consultativ este să nu muncesc degeaba. Munca patriotică mă amuză, dar munca degeaba mă enervează", aşa rezumă expertul fiscal Gabriel Biriş aşteptările sale legate de Consiliul consultativ pentru mediul de afaceri - un "conclav" de experţi format din şefi de corporaţii, bancheri, antreprenori, pe care premierul Mihai Răzvan Ungureanu i-a strâns în jurul său pentru a-l sfătui în privinţa măsurilor şi a strategiilor economice pe care urmează să le adopte guvernul său.

Consiliul consultativ format din 26 de personalităţi din mediul de business care şi-au demonstrat de-a lungul anilor calităţile de antreprenori, manageri sau bancheri s-a întrunit ieri pentru prima dată la Palatul Victoria. Membrii săi ar urma să-l sfătuiască pe premier în privinţa măsurilor ce trebuie luate pentru a impulsiona economia care lâncezeşte şi care în anii de criză a fost prea puţin stimulată prin măsuri administrative şi fiscale pentru a reporni motoarele. Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a spus aseară că Guvernul aşteaptă din partea Consiliului propuneri de combatere a evaziunii, atragere de fonduri UE şi stimulare a exporturilor, mizând pe sfaturi şi din partea investitorilor neincluşi în structură şi care, dincolo de orgolii, pot avansa proiecte.

"Obiectivul principal este de a consolida punţile de legătură între politicile economice guvernamentale şi mediul economic. Consiliul se va constitui în prim for de sesizare a impactului deciziilor economice ale Guver­nului, ca un sistem de avertizare timpurie. Este un consiliu către care mă îndrept cu speranţa că obţin soluţii şi în ceea ce priveşte combaterea evaziunii fiscale, şi pentru atragerea de fonduri europene."

Premierul a mai arătat că Guvernul mai aşteaptă din partea consiliului propuneri pentru creşterea volumului exportului românesc şi colaborarea şi "coabitarea" între companiile româneşti şi cele străine.

Dar mandatul acestui Guvern este limitat în timp, cel puţin aşa se văd lucrurile în momentul de faţă. Unii dintre membrii Consiliului consultativ au însă cel puţin două aşteptări mari: chiar dacă până la alegerile generale mai sunt opt-nouă luni, se pot lua încă măsuri care să schimbe paradigma actuală şi, odată cu ea, percepţia despre mediul de afaceri din România; apoi: acest demers al premierului să devină un model, adică mediul de business să fie consultat şi să poată veni şi în anii viitori cu propuneri atunci când sunt luate decizii care privesc economia.

Dacă unii dintre membrii acestui "consiliu al înţelepţilor" spun că aşteaptă să mai treacă puţin timp pentru a-şi formula o opinie, alţii au deja ideile în sac şi cred că ele nu sunt greu de aplicat.

Gabriel Biriş, cofondator al firmei de avocatură Biriş Goran, membru al Consiliului consultativ, spune că pe zona fiscală se pot lua rapid măsuri care să aibă şi efecte imediate. Între acestea, pe zona de contribuţii se poate plafona baza de calcul şi elimina excepţiile, pe zona de TVA se poate extinde taxarea inversă cu efecte benefice, o legislaţie a holdingului care să uşureze viaţa antreprenorilor este perfect plauzibilă, în vreme ce în zona impozitelor locale trebuie eliminată taxarea diferită a persoanelor fizice şi a firmelor.

Pe zona de evaziune fiscală pot fi adoptate măsuri suplimentare, mai spune Biriş, care arată că intenţia de combatere a evaziunii prin măsuri de control indirect (Fiscul vede cât cheltuieşti şi ar urma să te impoziteze pentru acele cheltuieli care îţi depăşesc veniturile declarate) nu va avea efect câtă vreme nu există o declaraţie de patrimoniu. De asemenea, combaterea evaziunii la alcool sau în agricultură nu este imposibilă, dar mai întâi trebuie controlaţi cei care controlează, adică cei din ANAF, spune Biriş: Ei ar trebui să fie primii supuşi acestui "control indirect": "Nu poţi combate evaziunea cu unii din ANAF care nu ştiu cum să-şi mai acopere furăciunile".

Biriş crede că astfel de măsuri vor schimba percepţia despre România, iar schimbarea percepţiei va antrena schimbarea în bine a stării de spirit.

Silviu Hotăran (fost şef al Microsoft România, actualmente director al GKTI Semper Human, firmă de training), care face parte dintre cei 26, spune că este prea devreme pentru a intra în detalii: "Am nişte aşteptări, dar vom vedea. În orice caz, îmi place iniţiativa, ea este o premieră şi de aceea am acceptat cu plăcere să fac parte din acest consiliu. Ar fi bine ca această iniţiativă să aibă un caracter permanent (să ţină şi după alegeri - n.n.). Sunt foarte multe întrebări, iar important este să-ţi pui întrebările la momentul potrivit. Altfel nu facem nimic (dacă spunem că mandatul actualului guvern este limitat - n.n.)".

Omul de afaceri Dan Şucu, proprietarul Mobexpert, un business de 113 mil. euro în 2011, cooptat în Consiliul consultativ, a pledat de-a lungul vremii pentru relaxarea fiscalităţii şi a criticat fostul guvern pentru măsurile pe care le-a considerat incomplete şi întârziate. Şucu spune acum: "Am acceptat să fac parte din acest consiliul pentru că am fost învăţat să pot să contribui. Rămâne de văzut (după întâlnirea de aseară - n.n.) cum pot ajuta".

Deocamdată, se pare că membrii Consi­liului consultativ nu au mandat să vorbească public şi, cum spune Ionel Blănculescu, economist specializat în management financiar care va îndeplini rolul de secretar al consiliului, vor vorbi după consolidarea acestui grup doar cu mandat. Alţi membri ai consiliului îşi manifestă speranţa că de pe urma lui se vor vedea şi roadele. "Va fi important dacă există şanse ca acest consiliu să creeze un precedent şi pentru guvernele următoare. Noi ne vom pune pe treabă, dar depinde şi cât vom fi ascultaţi. Este foarte important să tratăm probleme care ţin de o strategie pe termen lung", spune Mihai Marcu, unul dintre acţionarii MedLife, cel mai mare operator pe piaţa serviciilor medicale private din România după cifra de afaceri.

Consiliul va fi coordonat de Răsvan Radu, preşedintele executiv al UniCredit Ţiriac Bank, iar Ionel Blănculescu, fost preşedinte al Autorităţii de Valorificare a Activelor Bancare, va fi secretarul acestei structuri. Din Consiliul consultativ vor face parte Horia Ciorcilă, preşedintele Băncii Transil­vania, Dan Şucu, proprietarul Mobexpert, Dragoş Pavăl, proprietarul Dedeman, Radu Timiş, fondatorul CrisTim, Raul Ciurtin, preşedintele Albalact, Gabriel Comănescu, proprietarul Grup Servicii Petroliere, Florin Talpeş, fondatorul companiei Softwin, Mihai Marcu, preşedintele MedLife, sau Gabriel Biriş, consultant fiscal şi partener al firmei de avocatură Biriş Goran, Mariana Gheorghe, CEO Petrom, Constantin Stroe, vicepreşe­dinte al Dacia, Mihai Rohan, preşedintele Car­pat­ce­ment, Cristian Colţeanu, şeful General Electric România, Dragoş Damian, CEO al Te­rapia Rambaxy, Andrei Caramitru, şeful pe Europa de Est al unei divizii din cadrul McKinsey, Silviu Hotăran, fost şef al opera­ţiunilor Microsoft în România, Sergiu Manea, vice­preşedinte al BCR, Florin Pogonaru, pre­şedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România, Radu Merica, preşedinte al Camerei de Comerţ Româno-Germane, Marius Marin, preşedintele Macon Deva, Dragoş Anastasiu, proprietarul grupului Eurolines, Nicuşor Şer­ban, proprietarul Agro­serv şi vicepreşe­dintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România, Felix Lucuţar, mana­ging partner al companiei de consultanţă pentru investiţii agroindustriale şi infra­struc­tură rurală Agri­cultureCapital and Engine­ering.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO