Eveniment

Cei mai mulţi câştigători la Loteria fiscală sunt din judeţele Moldovei, cei mai puţini, din Oltenia

Cei mai mulţi câştigători la Loteria fiscală sunt...

Un număr de 4.245 de persoane au depus cereri, marţi şi miercuri, până la ora 10.00, pentru revendicarea premiilor la Loteria bonurilor fiscale, cele mai multe fiind din Iaşi, Braşov şi Galaţi, cu o valoare medie a câştigului de 236 de lei, termenul de revendicare fiind de 30 de zile de la extragere.

Dintre acestea, cele mai multe cereri, respectiv 709, au fost înregistrate la Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice (DGRFP) Iaşi , care cuprinde judeţele Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui, iar cele mai puţine, respectiv 370, la Direcţia Regională Craiova, care cuprinde judeţele Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea.

 

Cele mai multe cereri din regiunea de nord-vest sunt la Cluj

La Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice (DGRFP) Cluj-Napoca, instituţie care reuneşte judeţele Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare şi Sălaj, au fost înregistrate, până miercuri, la ora 10.00, 490 de cereri de revendicare a câştigurilor la Loteria bonurilor fiscale.

Dintre acestea, cele mai multe sunt în judeţul Cluj - 185, iar cele mai puţine în Satu Mare - 36 de cereri.

Totodată, în judeţul Bihor au fost înregistrate 93 de cereri, în Maramureş - 76, în Sălaj - 40, iar în Bistriţa-Năsăud - 60 de cereri.

 

În regiunea din centrul ţării, Braşovul are cele mai multe bonuri câştigătoare, iar Covasna cele mai puţine

La Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, care are în subordine judeţele Braşov, Alba, Sibiu, Covasna, Mureş şi Harghita, au fost depuse, până miercuri la prânz, 651 de bonuri fiscale câştigătoare, potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, Laura Oltianu.

În regiune, cele mai multe bonuri au fost înregistrate în Braşov - 169, urmat de judeţul Sibiu - 149, Mureş - 138, Alba - 117, Harghita - 50 şi Covasna - 29.

În judeţul Braşov, din cele 169 de bonuri norocoase, 110 au fost depuse în municipiul Braşov, 18 la Săcele, 14 la Făgăraş, câte 9 la Codlea şi Zărneşti, 5 la Victoria, 3 la Rupea şi 1 la Râşnov.

"Nu au fost înregistrate situaţii deosebite. Am avut un caz la Braşov cu o persoană care a reuşit să strângă cinci bonuri. Au fost, de asemenea, trei cazuri cu câte două bonuri câştigătoare, iar la Făgăraş au depus câte un bon o familie, soţ şi soţie", a spus reprezentantul DGRFP Braşov.

 

În regiunea de vest au fost 413 bonuri câştigătoare la loterie, cele mai multe fiind la Hunedoara

La Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara, care cuprinde judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş, au fost depuse 413 cereri şi bonuri câştigătoare la loteria organizată de Guvern.

Dintre acestea, 72 sunt la Arad, 31 în Caraş-Severin, 129 în Timiş, iar 181 în Hunedoara, a declarat corespondentului MEDIAFAX directorul executiv din cadrul serviciului Colectare al Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice Timişoara, Ioan Ladislau Elek.

La Arad, de exemplu, s-a înregistrat un caz aparte, după ce un bărbat de 43 de ani, care are şase copii şi lucrează doar două luni pe an, când construieşte sobe de teracotă, a adunat din coşurile de gunoi ale unor magazine peste 1.500 de bonuri fiscale, 23 dintre acestea fiind câştigătoare la Loteria bonurilor fiscale.

 

Cele mai puţine cereri, la Direcţia Regională de Finanţe Craiova

La Direcţia Regională a Finanţelor Publice Craiova, de care aparţin judeţele Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea, până miercuri, la ora 10.00, s-au prezentat 370 de câştigători.

La Drobeta Turnu Severin, până miercuri, 29 de persoane au depus bonuri valabile pentru revendicarea premiilor la Loteria bonurilor fiscale. Totodată, au existat cazuri în care bonurile prezentate nu erau valabile întrucât nu aveau toate elementele necesare, de exemplu nu se putea citi denumirea emitentului bonului, oamenii fiind sfătuiţi să fie atenţi atunci când iau bonurile fiscale, întrucât uneori ele sunt rupte.

Majoritatea câştigătorilor au primit bonuri pentru produse de îmbrăcăminte second-hand, însă sunt şi persoane care au cumpărat bere, zahăr, mere, seminţe, mălai, hârtie igienică, medicamente, o persoană prezentând un bon primit la achitarea unei curse de taxi în Drobeta Turnu Severin, în 7 februarie.

Astfel, unul dintre bonurile validate de inspectorii fiscali este pentru o pereche de pantaloni bărbăteşti second hand, altul pentru mai multe cămăşi second hand, iar altul pentru pulovere.

 

Prahova, judeţul cu cei mai mulţi câştigători din Muntenia; cei mai puţini, în Giurgiu şi Călăraşi

În Muntenia au fost depuse, până miercuri, documente din partea a 496 de persoane care au câştigat la Loteria bonurilor fiscale.

Cei mai mulţi câştigători, adică 168, sunt din judeţul Prahova. În judeţul Argeş, au câştigat la Loteria bonurilor fiscale 107 persoane, în Dâmboviţa sunt 71 de câştigători, în judeţul Ialomiţa sunt 52 de câştigători, iar în Teleorman sunt 51 de persoane care au depus documentele la Direcţia de Finanţe Publice pentru a-şi revendica premii.

Cele mai puţine persoane care au câştigat la această loterie sunt din judeţele Giurgiu şi Călăraşi, unde s-au înregistrat la direcţiile de finanţe publice 24, respectiv 23 de câştigători.

 

În judeţele din sud-estul ţării, 568 de câştigători, cei mai mulţi sunt din Galaţi

Astfel, la Direcţia Regională a Finanţelor Publice Galaţi, care are în subordine judeţele Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Tulcea şi Vrancea, s-au înregistrat, până miercuri la prânz, 568 de persoane cu bonuri câştigătoare la loteria fiscală, cele mai multe dintre acestea fiind din judeţul Galaţi.

Potrivit consilierului superior pentru relaţia cu mass-media din cadrul DGRFP Galaţi, Violeta Gîdei, în judeţul Galaţi sunt, până în prezent, 209 persoane cu bonuri câştigătoare, în Constanţa - 124, în Buzău - 85, în Brăila - 62, în Vrancea - 60, iar în judeţul Tulcea - 28.

 

În Moldova, cele mai multe cereri de revendicare a premiilor sunt în Suceava

Un număr de 709 persoane au depus cereri la direcţiile de finanţe din şase judeţe ale Moldovei - Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Bacău şi Vaslui - prin care revendică premii la Loteria bonurilor fiscale, cele mai multe fiind înregistrate în judeţul Suceava - 150.

Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice (DGRFP) Iaşi, Maria Ţăran, a declarat corespondentului MEDIAFAX că în două zile au fost depuse 709 cereri din partea persoanelor care revendică premii la Loteria bonurilor.

Astfel, la Direcţia de Finanţe Suceava au fost depuse 150 de astfel de cereri, în Iaşi - 128, Bacău - 125, Neamţ - 124, Botoşani - 94 şi Vaslui - 88.

Numărul cererilor înregistrate miercuri a fost apropiat celui din ziua precedentă, când s-au depus 351 de solicitări de acest gen.

Una dintre persoanele care a revendicat premiul le-a spus funcţionarilor de la Finanţe că a cumpărat o bucată de pastramă în valoare de 6,40 lei, în timp ce o tânără a povestit că în 7 februarie a mers la patinoar împreună cu prietenul său, de unde au luat câte un ceai în valoare de trei lei.

Printre câştigătorii loteriei se numără şi fostul şef al Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorului Iaşi Marian Grigoraş. El a postat pe pagina sa de Facebook încă de luni fotografia cu bonul câştigător. Grigoraş a cumpărat produse de panificaţie în valoare de 6,70 lei.

La prima extragere organizată pentru Loteria bonurilor fiscale de către Ministerul Finanţelor şi ANAF, care a avut loc luni, în a doua zi de Paşte, au fost declarate câştigătoare bonurile emise la 7 februarie, cu valori între 6,00 lei şi 6,99 lei.

Persoanele care deţin unul sau mai multe bonuri fiscale emise la 7 februarie, cu această valoare, se pot prezenta în următoarele 30 de zile la unităţile ANAF, cu bonurile în original şi o copie a actului de identitate, premiile urmând să fie acordate în maximum trei luni.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO