Era pe vremuri o reclamă cu un pui jumulit, ţinut de aripi de un copil: zboară, puiule! Reclama aia a ţinut mult pentru că, probabil, ceva mai absurd şi mai prostesc nu se inventase până atunci, iar oamenii încă s-au chinuit vreo doi ani să înţeleagă ce-i cu puiul ăla.
Până la noul IMM Invest, cel care-ţi bagă banii în sacoşă, chiar dacă tu nu vrei să-i iei. De la Elena din Troia până la ministrul nostru de finanţe de azi, o asemenea candoare nici că e de găsit.
Spune dl ministru al finanţelor, într-un interviu la postul public de televiziune, joi, 23 aprilie: „Referitor la IMM Invest, programul este foarte bun şi este o schemă de ajutor de stat care a fost aprobată de Comisia Europeană, pe când alte ţări nu au avut această schemă.”
Dar programul e de o lună. De o lună e nefuncţional.
România nu are chas-ul Germaniei şi nici banca Americii ca să izbească cu bani în populaţie. Dar nici nu a cerut nimeni asta.
Şi, totuşi, dacă tu zici că ai un program de susţinere a economiei de 15 miliarde de lei, de ce nu-l susţii? Nu este bancabil cum crede dl Păun, care gestionează programul? Dacă era bancabil nu se ducea omul la bancă? Cu aripa într-o dungă stă să-l vadă, el, bietul om, pe Cîţu la televizor vorbind de IMM Invest, care-i mai bun decât orice pe lume.
Nu e bancabilă economia României. Niciodată nu a fost. Bine că e bancabilă administraţia. Jumătate din tot ce se adună în ţara asta din taxe şi impozite merge spre salariile din administraţie.
Academia de Ştiinţe Economice, care ar trebui să fie sursă de imaginaţie şi inspiraţie, nu este decât un larg lan de de profesori care ling grăunţe din mâna statului. Unde sunt profesorii care formează economişti pentru lumea de mâine? Mai mult decât oricând, oamenii au nevoie de încredere. Nu poţi veni şi să spui că ţi-a căzut programul pentru că ţi l-a fraudat PSD.
Nu poţi veni să susţii că nu ai bani, dar să spui că 1,3 milioane dintre bugetari stau acasă cu salarii cu 50% peste media economiei.
Preţul va fi la vedere. Oamenii vor dispreţui statul, iar statul va pune biciul pe oameni.