Cel mai “otrăvit” cadou pe care îl face Ponta lui Ţiriac şi oamenilor de afaceri români: Puteţi să câştigaţi în plus milioane de euro dacă renunţaţi să mai operaţi în România prin anonimat şi paradisuri fiscale

Guvernul Ponta a adoptat vineri o măsură care, dacă va fi aplicată de la 1 ianuarie, ar putea să revoluţioneze modul în care operează o parte din oamenii de afaceri români sau companiile multinaţionale: dividendele vor fi impozitate cu 5%, nu cu 16% cât este în prezent. (Ponta: Trei noi măsuri adăugate CF- TVA la apă de 9%, impozitul pe dividende de 5%, înregistrare IMM)

Această măsură ar putea să transforme România într-un hub financiar, ca să nu spunem un paradis fiscal al sud-estului Europei.

O parte din cei mai bogaţi oameni de afaceri din România operează pe piaţa românească prin companii locale care au ca acţionari firme din paradisuri fiscale cum ar fi Cipru, Olanda, Elveţia, Irlanda, Luxemburg etc. Acest lucru este valabil şi pentru multinaţionale.

Ion Ţiriac deţinea acţiuni la UniCredit Ţiriac Bank România prin intermediul unui vehicul înregistrat în Cipru. Dar toată lumea ştia că acţiunile sunt ale lui Ţiriac. Puiu Popoviciu şi  Radu Dimofte nu sunt direct proprietari ai mallului Băneasa, ci prin intermediul unor companii înregistrate în afară, în Cipru. George Copos opera şi el în acelaşi mod. Pe când trăia, Dinu Patriciu controla grupul Rompetrol prin intermediul unor companii înfiinţate în Olanda, unde acolo era acţionar cu nume şi prenume ca persoană fizică.

Lista oamenilor de afaceri din România care operează în acest mod este lungă şi s-ar putea spune că o cel puţin o treime din businessul românesc este deţinut, pe ultima verigă, prin intermediul unor companii înregistrate în afară.

Acest mod de operare are la bază trei motive: fiscal, protejarea investiţiei şi anonimatul.

În primul caz, taxele sunt mai reduse în aceste paradisuri fiscale, în special la nivel de dividende, acolo unde ultimul proprietar îşi încasează banii proprii. În al doilea caz, ţine de protejarea proprietăţii. Oamenii de afaceri români se simt mai în siguranţă şi consideră că îşi protejează mai bine proprietatea dacă sunt acţionari direcţi, cu numele lor, în afară decât în România. Să ne amintim că fraţii Micula au dat în judecată statul român şi au câştigat la tribunalul internaţional de la Washington, fiind cetăţeni suedezi şi operând în România prin intermediul unor companii înregistrate în afară ca acţionari.

E un paradox, nu? În cazul unui proces, în special cu statul, oamenii de afaceri preferă să fie protejaţi prin intermediul unor companii înregistrate în afară decât să fie expuşi ei direct. Adică nu cred în modul în care statul român protejează investiţiile.

Chiar şi după 25 de ani de capitalism, unde mulţi au făcut milioane, zeci şi sute de milioane de euro din România, se simt mai în siguranţă protejaţi în afară.

În al treilea caz, totul ţine de anonimat, dacă s-ar putea să nu ştie nimeni cine este proprietarul final al unui teren, al unei companii, al unui activ etc. De asemenea, atunci când  se vinde un activ pe piaţa românească, schimbul de proprietate, de cele mai multe ori, se face în afară la compania care deţine activul sau afacerea din România.

Spre exemplu, dacă încerci să afli cine sunt proprietarii clădirilor din Centrul Vechi, Registrul Comerţului îşi dă o înşiruire de firme româneşti cu acţionari firme din Cipru, care nu spun nimic. Trebuie să munceşti mult pentru a afla că o clădire este controlată în final de un om de afaceri român mai mult sau mai puţin cunoscut sau chiar de un politician sau de un om din administraţia publică, care o viaţă întreagă au lucrat numai la stat.

Acum, Guvernul Ponta pune pe masă această măsură de impozitare a dividendelor cu numai 5%.

Mihaela Mitroi, partner în cadrul firmei de consultanţă şi audit PwC România spune:

„Dacă un grup de companii operaţionale din România au o societate tip holding (care deţine acţiunile acestor companii româneşti ) şi aceasta societate se află în Olanda sau Elveţia sau Luxemburg, iar acţionarul final este o persoana fizică română atunci distribuţiile de dividende se impozitează cu 15 % la sursă (adică în respectivele state, contribuind astfel la bugetul de stat al acelor ţări!). în condiţiile introducerii cotei de 5 % pe dividende şi, mai mult având si legislaţie de tip holding în România, mulţi antreprenori ar putea decide să-şi organizeze grupul astfel încât să existe o companie de tip holding înregistrată în România care să fie deţinută de persoane fizice din România. Costul fiscal al distribuţiei va fi de 5% faţă de 15 % şi, mai mult de atât, nu vor mai exista costuri legate de administrarea unei entităţi în afara ţării. în plus, o persoană fizică rezident român care deţine acţiuni în companii (româneşti sau nu) va plăti la momentul actual 16 % dacă îşi vinde participaţiile. Dacă doreşte să-şi organizeze afacerea astfel încât să–şi centralizeze participaţiile printr-un holding ( iar eu personal promovez ideea de holding românesc ) atunci orice vânzare a companiilor de către holding va ajunge la persoana fizică cu un cost fiscal de numai 5% (dacă se îndeplinesc anumite condiţii). Deci merită din punct de vedere fiscal şi se justifică şi din punct de vedere economic să ai astfel de companii de tip holding înfiinţate în România”.

Din punct de vedere fiscal merită şi în joc sunt milioane şi zeci de milioane de euro. Dar întrebarea este dacă merită din punct de vedere al investiţiei şi anonimatului? Iar aici trebuie să răspundă Ţiriac, Popoviciu, Dimofte, Cobzăreanu, Dobrescu, Micula etc.