Patru companii de stat au manageri "privaţi", iar alte câteva zeci de companii au cheltuit deja banii pentru selectarea firmelor care urmează să recruteze CEO din privat pentru a eficientiza activitatea companiilor publice. Ministerele Economiei, Transporturilor şi Finanţelor au semnat contracte în valoare totală de peste un milion de euro cu firmele de recrutare, de consultanţă şi casele de avocatură care ar fi trebuit să recruteze CEO şi membri în consiliile de administraţie ale companiilor de stat.
Deşi câţiva manageri şi administratori "privaţi" au fost deja numiţi, este încă prea devreme de a vedea măcar ce planuri au aceştia, având în vedere că abia pe data de 19 a acestei luni primul manager privat - Edouard Heinzmann, CEO al Tarom - împlineşte trei luni de la preluarea mandatului şi trebuie să prezinte planul de management în faţa consiliului de administraţie, care este format tot din manageri privaţi.
Firmele care se ocupă de recrutarea de CEO şi administratori la companiile de la Transporturi sunt consultanţii de la PwC, head-hunterul George Butunoiu şi avocaţii de David&Baias, care încă mai recrutează manageri pentru cinci companii din acest minister. De asemenea, tot ei sunt şi în consorţiul care face recrutări şi pentru companiile din subordinea Ministerului Economiei, alături de headhunterii de la Spengler Fox, Amrop, Boyden.
Quest Advisors şi Transearch. Cea mai mare provocare pentru recruiterii implicaţi în acest proiect este aceea de a rezista presiunilor politice, având în vedere că politicienii au încercat să îşi plaseze candidaţii pe listele scurte ale headhunterilor. Iar în unele cazuri au reuşit: Valentin Macec, fostul consilier al ministrului transporturilor, a fost numit membru în consiliul de administraţie al Tarom, iar Lucian Băluţ, şeful organizaţiei PSD Constanţa, a fost numit la conducerea Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa.
În plus, compania de drumuri - CNADNR - a fost retrasă de sub administrarea Ministerului Transporturilor, iar unele surse din piaţă spun că astfel s-a evitat pierderea controlului de către politic a uneia dintre cele mai improtante companii de stat, în cazul introducerii managementului privat. Oricum ar fi, procesele de recrutare sunt blocate atâta vreme cât ministerele se află în reorganizare.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels