Eveniment

CGS: S-au raportat alte noi cinci decese. Bilanţul morţilor ajunge la 156 de persoane

CGS: S-au raportat alte noi cinci decese. Bilanţul...

Autor: Cosmin Pirv

06.04.2020, 08:43 5094

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat luni dimineaţa că în România au fost înregistrate cinci noi decese la persoane confirmate cu noul coronavirus. Bilanţul morţilor ajunge la 156.

Potrivit GCS, duminică a murit un bărbat de 66 ani din judeţul Constanţa, care era confirmat cu noul coronavirus din 27 martie.

Un alt deces a fost înregistrat la o femeie de 72 ani din judeţul Satu Mare, internată la Spitalul Judeţean Satu Mare din 29 martie. Aceasta a fost confirmată cu COVID-19 în 31 martie şi a murit duminică. Potrivit GCS, femeia avea un accident vascular cerebral în antecedente.

Tot duminică a murit un bărbat de 71 ani din judeţul Hunedoara, care era internat din 30 martie la Spitalul Municipal Hunedoara, iar din 1 aprilie a fost mutat în secţia de ATI. Acesta mai suferea de diabet zaharat, BPOC şi HTA şi a fost confirmat cu noul coronavirus în 1 aprilie.

O femeie de 66 de ani din judul Cluj internată la Spitalul Municipal Turda, a decedat duminică. Potrivit GCS, aceasta a avut contact cu un caz confirmat, iar simptomele au debutat duminică, când a fost şi internată.

Un alt deces a fost înregistrat la un bărbat de 70 ani din judeţul Bihor, internat în secţia pneumologie a Spitalului Orăşenesc Aleşd în 26 martie şi transferat în ATI la Spitalul Municipal de Urgenţă Oradea în 27 martie. Acesta a fost confirmat cu COVID-19 în 28 martie şi a murit duminică.

Numărul total al deceselor înregistrate în România la pacienţi cu COVID-19 a ajuns la 156.

Citiţi AICI ediţia ZF E-paper de luni

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO