Eveniment

Cheltuielile guvernamentale pentru sport sunt de doar 25 de euro pe cap de locuitor în România, faţă de o medie europeană de 100 de euro

Cheltuielile guvernamentale pentru sport sunt de doar 25...

Autor: Răzvan Botea

24.09.2019, 17:45 354

Cheltuielile guvernamentale pentru sport şi recreere au fost în 2017 în România de 25 de euro pe cap de locuitor (490 mil. euro în total), faţă de o medie europeană de 100 de euro, arată un raport al Eurostat, biroul european de statistică, publicat luni. Datele sunt pentru 2017. În UE s-au cheltuit pentru sport şi recreere în total 51,3 mld. euro în 2017, ceea ce înseamnă că România a avut o pondere de 0,9% din întreaga sumă cheltuită în UE, deşi ţara, cu cei 19,5 milioane de locuitori ai săi, înseamnă 3,8% din populaţia de 513,6 milioane a Uniunii Europene.

Cheltuielile guvernamentale cu sportul şi recreerea au trecut de 200 de euro pe cap de locuitor în mai multe state membre. Cel mai mult s-a cheltuit pentru această zonă în Luxemburg (492 euro pe cap de locuitor), în Suedia (256 de euro pe cap de locuitor) şi în Finlanda (206 euro pe cap de locuitor).

La polul opus, ţările cu cele mai mici cheltuieli guvernamentale cu sportul şi recreaţia sunt Croaţia (13 euro pe cap de locuitor), Bulgaria (16 euro pe cap de locuitor), Slovacia (23 de euro pe cap de locuitor) şi România (25 euro pe cap de locuitor).

Potrivit altor date din baza de date a Eurostat, românii se află, de altfel, printre codaşii Europei când vine vorba de practicarea sportului. Datele citate arată că doar 4,9% din români fac mişcare într-un centru de fitness, faţă de 44% media Uniunii Europene.

Spre comparaţie, 72% din austrieci fac sport în centre fitness, 34% din cehi şi 33% din unguri, arată aceeaşi sursă.

Un alt studiu al oficitului european de statistică arată că circa 63% din români nu practică niciun fel de sport şi nici nu fac mişcare fizică, comparativ cu ţările nordice, unde doar sub 20% din respondenţi au susţinut că nu practică niciun sport. În Finlanda doar 13% dintre adulţi nu practică niciun sport, în Suedia 15%, iar în Danemarca 20%, arată datele din raportul din eurobarometrul „Sport şi activitate fizică“ din 2018, realizat în 2018 sub egida Comisiei Europene.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO