• Leu / EUR4.7415
  • Leu / GBP5.3458
  • Leu / USD4.2846
Eveniment

Chevron a reluat lucrările din Pungeşti. Jandarmii au intervenit în forţă împotriva protestatarilor

Chevron a reluat lucrările din Pungeşti. Jandarmii au intervenit în forţă împotriva protestatarilor

Autor: Theodor Istrate

2 dec 2013 1846

Răzvan Mitroi, purtătorul de cuvânt al Chevron România, a declarat corespondentului MEDIAFAX că la ora 7.00 compania a reluat lucrările în zona Siliştea şi că pe terenul concesionat acolo au sosit primele utilaje de la firma care va executa lucrările de amenajare a platformei unde ar urma să fie amplasată pima sondă de explorare a gazelor de şist.

Utilajele au ajuns în zonă cu ajutorul Jandarmeriei, câteva zeci de localnici intervenind pentru a împiedica accesul utilajelor, însă oamenii au fost opriţi de către jandarmi.

Aproximativ 30 de persoane aflate în corturile din tabăra din Siliştea-Pungeşti au reclamat intervenţia în forţă a jandarmilor, luni dimineaţă, oamenii spunând că au fost ridicaţi din corturi şi urcaţi în dube, în timp ce pe drumul judeţean din zonă Jandarmeria a montat garduri, drumul find blocat în totalitate.

Localnicii care stau în tabără susţin că luni dimineaţă, în jurul orei 04.30, jandarmii au intervenit în forţă şi i-au urcat în dube pe uni dintre ei, oamenii spunând că, în total, au fost ridicate de către jandarmi 30 de persoane. O parte din protestatari susţin că au fost agresaţi de jandarmi şi că ar fi fost loviţi inclusiv cu bastoanele de către forţele de ordine.

Doi dintre protestatari au fost preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la Spitalul Judeţean din Vaslui.

Potrivit reprezentanţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă, una dintre persoane - Costică Spiridon, fostul primar din Pungeşti din perioada 2000-2004 - a suferit o lipotimie în urma unui atac de panică, iar cel de al doilea protestatar transportat la spital a acuzat dureri în piept.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Irina Radu, a declarat că "misiunea jandarmilor este să asigure un climat de normalitate la Pungeşti" şi că în timpul deplasării jandarmilor în zonă aproximativ 100 de persoane au blocat drumul judeţean, şapte dintre acestea fiind ridicate şi duse la Poliţie.

"Peste 100 de persoane au blocat drumul judeţen şi au avut un comportament ostil, iar jandarmii au acţionat pentru deblocarea căii de acces. Şapte persoane au fost duse la Poliţia Vaslui. Este normal ca jandarmii să acţioneze pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice, fiind o zonă specială", a afirmat Irina Radu.

La ora transmiterii acestei ştiri, în zona taberei de la Pungeşti sunt zeci de maşini ale Jandarmeriei, Poliţiei şi Ambulanţei, iar drumul judeţean este blocat cu garduri metalice. În zonă nu este permis accesul jurnaliştilor, cărora li s-a spus că măsura este luată pentru "siguranţa" lor.

În 3 octombrie, Chevron a obţinut autorizaţie de construire pentru amplasarea în judeţul Vaslui a primei sonde de explorare a gazelor de şist în România, după ce compania a primit toate avizele necesare de la autorităţi pentru prospectarea solului în perimetrul de la Siliştea.

Aproximativ 500 de persoane au protestat, în 16 octombrie, în zona localităţii vasluiene Siliştea, comuna Pungeşti, unde compania Chevron intenţionează să amplaseze prima sondă de explorare a gazelor de şist în judeţul Vaslui.

Localnicii au blocat atunci drumul judeţean Vaslui - Gârceni pentru a nu permite utilajelor firmei angajate de compania petrolieră să pătrundă în perimetrul luat în concesiune pentru amplasarea sondei de explorare. După protestele din octombrie, localnicii au amplasat corturi şi un vagon de dormit, unde o parte dintre ei stau şi pe timpul nopţii, zona fiind numită "tabără de rezistenţă de la Pungeşti".

Ulterior, reprezentanţii companiei Chevron şi-au retras specialiştii de pe suprafaţa de teren deţinută la Siliştea, fără ca aceştia să mai revină în zonă.

Tom Holst, managerul Chevron pentru România, a anunţat apoi că explorarea gazelor de şist de la Pungeşti se suspendă până când siguranţa angajaţilor firmei, a constructorilor şi a comunităţii va fi asigurată şi, totodată, până când se va înţelege că metodele folosite de către companie sunt cele mai bune.

În 27 noiembrie, aproximativ 200 de localnici din comuna vasluiană Pungeşti s-au adunat din nou în zona în care Chevron deţine terenul pe care ar urma să amplaseze prima sondă de explorare a gazelor de şist, oamenii spunând atunci că au recurs la acest gest după ce în zonă au văzut mai multe maşini ale Jandarmeriei.

Principalele valute BNR - miercuri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7415
Diferență: 0,133
Ieri: 4.7354
Azi: 4.2846
Diferență: -0,3095
Ieri: 4.2876
Azi: 5.3458
Diferență: 0,319
Ieri: 5.3426
Azi: 4.3236
Diferență: 0,0231
Ieri: 4.3067